Exodul 10 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

A opta urgie: lăcustele

1 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci i‑am împietrit^[1] inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, (Ex 4:21) 2 iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M‑am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și astfel să știți că Eu sunt DOMNUL.“ 3 Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 4 Căci, dacă refuzi să‑Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5 Ele vor acoperi întinderea^[2] țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v‑a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6 îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici părinții părinților tăi n‑au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua aceasta.»“ Apoi ei s‑au întors și au ieșit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i‑au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească DOMNULUI, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“ 8 Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge? 9 Moise i‑a răspuns: – Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 10 El le‑a zis: – Așa să fie DOMNUL cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copiii voștri! Băgați de seamă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău^[3]! 11 Nu așa; duceți‑vă doar voi, bărbații, și slujiți DOMNULUI, căci aceasta ați cerut. Și au fost alungați dinaintea lui Faraon. 12 După aceea, DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină.“ 13 Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și DOMNUL a adus vântul de răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s‑a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n‑a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15 Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s‑a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l‑a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n‑a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16 Faraon i‑a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17 Iartă‑mi păcatul și de data acesta și rugați‑vă DOMNULUI, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ 18 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. 19 DOMNUL a făcut să sufle dinspre apus un vânt foarte puternic care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie^[4]. Nicio lăcustă n‑a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. (1 Re 9:26; Iona 2:5) 20 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[5] inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece. (Ex 4:21)

A noua urgie: întunericul

21 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să‑l poți pipăi.“ 22 Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23 Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor. 24 Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI. Copiii voștri pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne. 25 Moise a răspuns: – Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi‑de‑tot, pe care să le aducem DOMNULUI, Dumnezeul nostru? 26 Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să‑I slujim DOMNULUI, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să‑I slujim DOMNULUI. 27 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[6] inima lui Faraon și acesta n‑a vrut să‑i lase să plece. (Ex 4:21) 28 Apoi Faraon i‑a zis: – Pleacă de la mine! Ferește‑te să‑mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care‑mi vei vedea fața, vei muri. 29 Moise i‑a răspuns: – Să fie precum ai zis. Nu‑ți voi mai vedea fața.

nuBibeln

Gräshoppor täcker landet

1 Då sa HERREN till Mose: ”Gå tillbaka till farao! Jag har gjort både honom och hans hovmän hårda, för att jag ska kunna göra dessa tecken mitt ibland dem 2 och för att du ska kunna berätta för dina barn och barnbarn om de stora gärningar jag gjorde bland egypterna och vilka tecken jag gjorde bland dem. Så ska ni inse att jag är HERREN.” 3 Mose och Aron gick än en gång till farao och talade med honom: ”Så säger HERREN, hebréernas Gud: ’Hur länge tänker du vägra att böja dig för mig? Släpp mitt folk så att de kan tillbe inför mig. 4 Om du fortfarande vägrar att släppa iväg dem, ska jag imorgon bitti sända gräshoppor över ditt land. 5 De ska täcka marken så att man inte kan se den och de ska äta upp allt som blev kvar efter haglet. De ska gnaga av alla träd som växer på era marker. 6 De kommer att fylla alla hus, dina och dina hovmäns hus, ja, alla egypters hus. Något sådant har varken dina fäder eller förfäder sett sedan de bosatte sig i landet.’ ” Sedan gick Mose därifrån. 7 Faraos hovmän frågade honom: ”Hur länge ska den där mannen få vara en snara för oss? Låt folket gå och tillbe HERREN, sin Gud! Märker du inte att hela Egypten håller på att gå under?” 8 Då lät farao hämta tillbaka Mose och Aron. ”Ni får väl gå och tillbe HERREN, er Gud, då!” sa han. ”Men vilka är det som ska gå?” 9 ”Vi vill gå allesammans, både unga och gamla”, svarade Mose. ”Vi vill ta med våra söner och döttrar och all vår boskap och våra hjordar, eftersom vi ska fira en högtid till HERRENS ära.” 10 ”Ja, nog behöver ni att HERREN är med er om ni ska få mig att låta er gå och ta med barnen!” sa farao. ”Det syns att ni har onda tankar! 11 Aldrig i livet! Nej, ni män kan gå och tillbe Herren, för det var ju det ni ville.” Och så körde man ut dem därifrån. 12 Då sa HERREN till Mose: ”Räck ut din hand över Egyptens land, så ska gräshoppor komma över hela landet och äta upp allt som haglet lämnade kvar.” 13 Och Mose räckte ut sin stav, och HERREN lät en östlig vind blåsa över landet hela dagen och hela natten, och när det blev morgon hade vinden fört med sig gräshopporna. 14 De täckte hela landet och slog ner överallt i Egypten. Det var den värsta gräshoppsinvasionen någonsin och man kommer aldrig att få se något liknande igen. 15 Gräshopporna täckte hela landet, marken var alldeles svart, och de åt upp all växtlighet och all frukt på träden som fanns kvar efter haglet. De lämnade inget grönt kvar, varken på träden eller på marken någonstans i hela Egypten. 16 Då skickade farao ilbud efter Mose och Aron och sa till dem: ”Jag har syndat mot HERREN, er Gud, och mot er. 17 Förlåt min synd bara den här gången och be HERREN, er Gud, att han tar bort denna dödsplåga från mig.” 18 Mose gick från farao och bad till HERREN, 19 och HERREN sände en kraftig västanvind som blåste ut alla gräshopporna i Sävhavet. Sedan fanns det inte en enda gräshoppa kvar i hela Egypten. 20 Men HERREN gjorde än en gång farao lika orubblig, och han vägrade låta folket gå.

Mörker över landet i tre dagar

21 Då sa HERREN till Mose: ”Lyft upp din hand mot himlen, så ska jag sända ett väldigt mörker, som man riktigt kan ta på^[1].” 22 Mose lyfte sin hand mot himlen, och det kom ett tjockt mörker över hela Egypten i tre dagar. 23 Folk kunde inte se varandra eller röra sig på tre dagar, men där israeliterna bodde var det ljust. 24 Farao skickade då efter Mose och sa: ”Gå och fira gudstjänst åt HERREN, men låt era får och er boskap stanna här. Barnen får ni ta med er.” 25 ”Nej”, sa Mose. ”Du måste låta oss ta med slaktoffer och brännoffer som vi kan offra åt HERREN, vår Gud. 26 Vi måste få med oss vår boskap. Inte en klöv ska lämnas kvar. Vi måste offra av vår boskap åt HERREN, vår Gud, och vi vet inte vad för slags offer vi ska offra, förrän vi är där.” 27 Men HERREN gjorde farao lika hård som förut. Inte heller den här gången lät han dem gå. 28 ”Försvinn härifrån, och låt mig aldrig se dig igen”, sa farao åt Mose. ”Kommer du hit en gång till ska du dö.” 29 ”Du har helt rätt”, sa Mose. ”Du kommer aldrig att se mig igen.”