2 Samuel 18 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Absalom este ucis

1 David a numărat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2 Apoi David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda^[1] lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai. Regele a zis poporului: – Trebuie să ies și eu cu voi. 3 Dar poporul a răspuns: – Să nu ieși! Căci dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate. 4 Regele le‑a zis: – Voi face ceea ce este bine în ochii voștri. Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5 Regele le‑a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați‑vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“ Tot poporul a auzit porunca pe care regele a dat‑o tuturor conducătorilor cu privire la Absalom. 6 Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s‑a dat în pădurea lui Efraim. 7 Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși. 8 Lupta s‑a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia. 9 S‑a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe. 10 Cineva a văzut acest lucru și i‑a spus lui Ioab: – Iată, l‑am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint. 11 Atunci Ioab i‑a zis bărbatului care‑l înștiințase: – Cum? L‑ai văzut? Atunci de ce nu l‑ai ucis acolo, pe loc? Ți‑aș fi dat zece șecheli^[2] de argint și o cingătoare. 12 Bărbatul i‑a zis lui Ioab: – Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli^[3] de argint, n‑aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v‑a poruncit regele atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, să aveți grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. 13 Dacă l‑aș fi ucis mișelește, acest lucru n‑ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi‑ai fi luat apărarea.^[4] 14 Ioab i‑a zis: – N‑am timp de pierdut cu tine. Apoi a luat trei sulițe și le‑a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului. 15 Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l‑au înconjurat după aceea pe Absalom, l‑au lovit și l‑au omorât. 16 Ioab a suflat apoi din trâmbiță^[5] și poporul s‑a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. (2 Sam 2:28) 17 L‑au luat pe Absalom, l‑au aruncat în pădure, într‑o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare bărbat la cortul lui. 18 Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N‑am niciun fiu care să‑mi poarte mai departe amintirea numelui.“ A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua aceasta, se numește „Monumentul lui Absalom“^[6].

Vestea morții lui Absalom

19 Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis lui Ioab: – Lasă‑mă, te rog, să alerg și să‑i duc regelui vestea cea bună că DOMNUL l‑a izbăvit din mâna dușmanilor săi. 20 Ioab i‑a răspuns: – Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui. 21 Apoi Ioab i‑a zis unui cușit^[7]: – Du‑te și istorisește‑i regelui ce ai văzut. Cușitul s‑a plecat înaintea lui Ioab și a luat‑o la fugă. 22 Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis din nou lui Ioab: – Orice s‑ar întâmpla, lasă‑mă și pe mine să alerg după cușit. Ioab i‑a zis: – Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit. 23 El i‑a răspuns: – Orice s‑ar întâmpla, vreau să alerg. Ioab i‑a zis: – Bine, aleargă. Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba^[8] și l‑a întrecut pe cușit. (2 Sam 2:29) 24 În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s‑a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și‑a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. 25 Străjerul l‑a strigat pe rege și i‑a spus acest lucru. Regele a zis: – Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune. Omul se apropia din ce în ce mai mult. 26 Străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar: – Iată un alt om care aleargă singur. Regele a zis: – Și el aduce vești bune. 27 Străjerul a spus: – Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok. Regele a zis: – Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun. 28 Ahimaaț a strigat și i‑a zis regelui: – Totul este bine! Apoi s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis: – Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul tău, Care i‑a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele. 29 Regele a zis: – Tânărul Absalom este bine? Ahimaaț a răspuns: – Când Ioab l‑a trimis pe robul regelui și pe mine, robul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba. 30 Regele i‑a zis: – Așteaptă puțin deoparte. Ahimaaț a stat deoparte. 31 Îndată a sosit și cușitul, care a zis: – Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. DOMNUL te‑a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta. 32 Regele i‑a zis cușitului: – Tânărul Absalom este bine? Cușitul i‑a răspuns: – Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să‑ți facă vreun rău.

David îl plânge pe Absalom

33 Atunci regele, cutremurându‑se, a urcat în odaia de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n‑am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“

nuBibeln

Joav dödar Absalom

1 David mönstrade nu sina trupper och utsåg befälhavare. Somliga satte han över tusen, andra över hundra man. 2 Sedan delade han armén i tre delar. Joav sattes över en tredjedel av styrkan, hans bror Avishaj, Serujas son, över en tredjedel och gatiten Ittaj över en tredjedel. Kungen sa att han också själv skulle dra ut med dem. 3 ”Nej, det får du inte göra”, sa de. ”Om vi flyr är det ingen som bryr sig om det och om hälften av oss skulle falla, spelar det mindre roll. Du är värd mer än tio tusen av oss andra! Därför är det bättre att du stannar här i staden och kan hjälpa oss härifrån.” 4 ”Jag gör det ni tycker är bäst”, svarade kungen. När sedan trupperna drog ut i enheter om hundra och tusen man, stod han vid porten. 5 Kungen befallde Joav, Avishaj och Ittaj: ”Handskas varsamt med min son Absalom!” Och alla uppfattade tydligt kungens uppmaning till befälhavarna. 6 Så drog armén ut i fält för att möta israeliterna och striden stod i Efraimskogen. 7 De israelitiska trupperna slogs av Davids män och led stora förluster: 20 000 man miste livet den dagen. 8 Striden bredde ut sig över hela området och skogen krävde fler liv än svärdet. 9 Mitt under striden kom Absalom i vägen för några av Davids män. När han flydde på sin mula, sprang den under de tjocka grenarna på en stor terebint, så att hans hår och huvud fastnade i grenarna. Där blev han hängande kvar i luften, medan mulan som han ridit på fortsatte springa. 10 En av Davids män fick se detta och berättade för Joav att han sett Absalom hängande i en terebint. 11 ”Vad menar du? Du såg honom hänga där och slog honom inte till marken?” sa Joav. ”Om du dödat honom, skulle jag ha gett dig tio siklar^[1] silver och ett bälte”, fortsatte han. 12 ”Jag skulle inte ha gjort det ens för tusen siklar^[2]”, svarade mannen. ”Vi hörde alla hur kungen sa till dig och Avishaj och Ittaj: ’Var rädda om min son Absalom!’ 13 Om jag skulle svika kungen, skulle du helt säkert överge mig sedan, eftersom kungen ändå får reda på allt.” 14 ”Nu räcker det! Jag har inte tid med ditt struntprat”, sa Joav. Han tog tre spjut, gick till terebinten och stötte dem i Absaloms bröst medan han fortfarande levde. 15 Tio av hans vapendragare omringade sedan Absalom och gav honom dödsstöten. 16 Joav lät nu hornen ljuda och man slutade att förfölja Israels armé, då Joav gjorde halt. 17 Absaloms kropp slängde de i en stor grop i skogen och man kastade upp ett stort stenröse över den. Samtidigt flydde männen i Israels armé och återvände till sina hem. 18 Absalom hade medan han levde byggt ett monument åt sig själv i Kungadalen. Han tänkte nämligen: ”Jag har inga söner som kan föra mitt namn vidare.^[3]” Han kallade det Absaloms monument och så heter det än i dag.

David sörjer sin son Absalom

19 Achimaas, Sadoks son, sa: ”Låt mig få springa och meddela kung David de goda nyheterna att HERREN har räddat honom från hans fiender!” 20 ”Nej”, sa Joav till honom. ”I dag kan du inte vara någon glädjebudbärare. Du kan få bli min budbärare en annan gång, men inte nu när kungens son är död.” 21 Sedan sa Joav till en nubier: ”Gå och berätta för kungen vad du har sett!” Mannen bugade sig då för Joav och skyndade iväg. 22 Men Achimaas, Sadoks son, sa åter till Joav: ”Vad som än händer vill jag också springa efter nubiern!” ”Nej, det behöver du inte, min vän”, svarade Joav. ”Vi har inga fler nyheter att förmedla och särskilt inga som budbäraren kommer att belönas för.” 23 ”Nej, men jag vill springa ändå, vad som än händer”, upprepade Achimaas. Slutligen sa Joav: ”Ja, ja, ge dig iväg!” Achimaas tog då en väg över Jordanslätten och kom fram före nubiern. 24 David satt vid stadsporten, när vaktposten som gått upp till sin utkiksplats uppe på murens krön, fick se en ensam man komma springande. 25 Han ropade ner till David och meddelade honom detta och kungen sa: ”Om han är ensam, måste han ha goda nyheter!” När han kom närmare, 26 såg vakten en annan man komma springande emot dem och han ropade ner till portvakten: ”Här kommer ytterligare en!” Kungen sa: ”Han har säkert också goda nyheter!” 27 ”Jag tycker jag känner igen den förste. Han springer som Sadoks son Achimaas”, ropade vakten. ”Han är en god man och kommer säkert med goda nyheter”, svarade kungen. 28 Då ropade Achimaas till kungen: ”Allt är väl!” Sedan bugade han sig och föll med ansiktet mot marken och sa: ”Lovad vare HERREN, din Gud, som har förgjort dem som vågade resa sig mot dig!” 29 ”Vad hände med min son Absalom?” frågade kungen. ”Är allt väl med honom?” ”När Joav bad en av sina tjänare och mig, din tjänare, springa hit, rådde det en stor förvirring, men jag vet inte vad som hände”, svarade Achimaas. 30 ”Vänta här”, sa kungen till honom, och Achimaas steg då åt sidan. 31 Sedan kom nubiern fram och sa: ”Jag har goda nyheter åt min herre och kung! I dag har HERREN räddat dig från alla dem som gjorde uppror mot dig!” 32 ”Vad har hänt med min son Absalom? Är allt väl med honom?” frågade kungen. Budbäraren svarade: ”Min herre och kung, jag hoppas det går likadant för alla dina fiender som det har gått för honom!” 33 Då blev kungen mycket bedrövad. Han gick upp till rummet ovanför porten och grät. Medan han gick, ropade han: ”Min son Absalom, min son, min son Absalom! Om jag ändå hade fått dö i stället för dig! Absalom, min son, min son!”