Psalmi 78 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Un maschil al lui Asaf

1 Poporul meu, ia aminte la învățătura mea! Aplecați‑vă urechea la cuvintele gurii mele!^[1] (Ps 32:1) 2 Îmi voi deschide gura cu un proverb, voi rosti lucruri ascunse din trecut, 3 pe care le‑am auzit, pe care le‑am învățat, pe care ni le‑au istorisit părinții noștri. 4 Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom spune generației următoare isprăvile demne de laudă ale DOMNULUI, puterea și minunile Lui pe care le‑a săvârșit. 5 El a ridicat o mărturie în Iacov, a pus o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri s‑o facă cunoscută fiilor lor, 6 pentru ca generația următoare, fiii care se vor naște, s‑o cunoască și apoi să se ridice și s‑o istorisească fiilor lor, 7 pentru ca aceștia să‑și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să‑I împlinească poruncile, 8 ca să nu fie ca părinții lor, o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care nu și‑a pregătit inima și al cărei duh n‑a fost credincios lui Dumnezeu. 9 Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul, au dat înapoi în ziua bătăliei: 10 n‑au ținut legământul lui Dumnezeu, au refuzat să umble în Legea Lui; 11 I‑au uitat lucrările și minunile pe care El le arătase, 12 minunile pe care le înfăptuise înaintea părinților lor în regiunea Țoan din țara Egiptului. 13 A despărțit marea și i‑a trecut prin ea, ridicând apele să stea ca un zid.^[2] 14 I‑a călăuzit printr‑un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului. 15 A despicat stânci în pustie, ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe. 16 A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa râuri-râuri. 17 Dar ei și‑au înmulțit păcatele față de El, răzvrătindu‑se împotriva Celui Preaînalt în pustie. 18 L‑au pus la încercare^[3] pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare după poftele lor. (Gen 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:2; Ex 17:7; Mat 4:1; Mar 1:13; Lu 4:2)

Gen 22:1Ex 15:25Ex 16:4Ex 17:2Ex 17:7Mat 4:1Mar 1:13Lu 4:2

19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie? 20 Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s‑au revărsat ueduri^[4], însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“ (Ps 74:5) 21 De aceea DOMNUL a auzit și S‑a mâniat. S‑a aprins un foc împotriva lui Iacov și a izbucnit mânia împotriva lui Israel. 22 Aceasta pentru că n‑au crezut în Dumnezeu și nu s‑au încrezut în izbăvirea Lui. 23 El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor. 24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare și le‑a dat grâu ceresc. 25 Fiecare a mâncat pâinea celor puternici și le‑a trimis hrană din belșug. 26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit și a condus cu puterea Lui vântul din sud. 27 A plouat carne peste ei, multă ca pulberea, și înaripate, multe ca nisipul mării. 28 Le‑a făcut să cadă în mijlocul taberei, împrejurul locuințelor lor. 29 Au mâncat și s‑au îmbuibat, căci El le dăduse după poftele lor. 30 Dar înainte ca ei să‑și astâmpere pofta, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură, 31 mânia lui Dumnezeu a și izbucnit împotriva lor, omorând pe cei mai viguroși dintre ei și doborând pe tinerii lui Israel. 32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască și n‑au crezut în minunile Lui. 33 De aceea le‑a pus El capăt zilelor în deșertăciune și anilor lor în groază. 34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau, se întorceau și‑L căutau pe Dumnezeu cu râvnă; 35 își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor. 36 Dar Îl înșelau cu gura lor și cu limba lor Îl mințeau. 37 Inima lor nu era în întregime a Lui și nu erau credincioși legământului Său. 38 Totuși, El a fost milostiv; El a făcut ispășire pentru nelegiuire și nu a distrus. De multe ori Și‑a retras mânia și nu Și‑a aprins întreaga Lui furie. 39 Și‑a adus aminte că sunt doar carne, doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă. 40 De câte ori s‑au răzvrătit împotriva Lui în pustie și L‑au întristat în deșert! 41 S‑au abătut din nou și L‑au pus la încercare pe Dumnezeu, îndurerându‑L astfel pe Sfântul lui Israel. 42 Nu și‑au amintit de mâna Lui – de ziua când i‑a izbăvit de vrăjmaș, 43 când Și‑a înfăptuit semnele în Egipt și minunile Sale în regiunea Țoan. 44 Le‑a prefăcut râurile în sânge și n‑au putut să bea din pâraiele lor. 45 A trimis împotriva lor roiuri de muște care i‑au devorat și broaște care i‑au distrus. 46 Le‑a dat roadele pradă omizii, iar munca lor pradă lăcustei. 47 Le‑a ruinat viile cu grindină, iar sicomorii cu vijelie.^[5] 48 Le‑a dat vitele pradă grindinei, iar cirezile pradă fulgerelor. 49 Și‑a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă, furia, indignarea și necazul, îngeri aducători de nenorociri. 50 Și‑a dat frâu liber mâniei, fără să le scape sufletul de la moarte, dându‑le viața pe mâna molimei. 51 I‑a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului, pârga puterii din corturile lui Ham. 52 A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi și i‑a condus prin pustie ca pe o turmă. 53 I‑a condus în siguranță, ca să nu le fie groază, în timp ce pe dușmanii lor i‑a acoperit marea. 54 I‑a adus la hotarul Lui cel sfânt, la muntele pe care l‑a câștigat dreapta Sa. 55 A alungat dinaintea lor neamuri, le‑a dat teritoriul în moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. 56 Dar ei L‑au pus la încercare pe Dumnezeul cel Preaînalt și s‑au răzvrătit împotriva Lui; nu au păzit mărturiile Lui. 57 S‑au depărtat și au fost necredincioși asemenea părinților lor; s‑au schimbat devenind ca un arc înșelător^[6]. 58 L‑au întărâtat la mânie prin înălțimile lor, prin chipurile lor cioplite I‑au stârnit gelozia. 59 Dumnezeu a auzit, S‑a mâniat și l‑a respins în întregime pe Israel. 60 Apoi Și‑a părăsit Tabernaculul din Șilo, Cortul pe care‑l așezase printre oameni. 61 Și‑a lăsat tăria în captivitate și măreția – în mâna vrăjmașului.^[7] (1 Sam 4:17; 1 Sam 4:21) 62 Și‑a dat poporul pradă sabiei și S‑a mâniat pe moștenirea Lui. 63 Tinerii Lui au fost mistuiți de foc, iar fecioarele Lui n‑au mai fost lăudate^[8]. 64 Preoții Lui au căzut loviți de sabie, iar văduvele Lui nu s‑au mai bocit. 65 Atunci Stăpânul S‑a trezit ca unul care dormise, ca un viteaz îmbătat^[9] de vin. 66 Și‑a înlăturat vrăjmașii; i‑a acoperit cu rușine pentru totdeauna. 67 Totuși, El a lepădat cortul lui Iosif și nu a ales seminția lui Efraim. 68 A ales însă seminția lui Iuda și muntele Sion, pe care‑l iubește. 69 Și‑a zidit Sfântul Lăcaș ca înălțimile, ca pământul pe care l‑a întărit pe vecie. 70 L‑a ales pe David, robul Lui, l‑a luat de la staulele oilor, 71 l‑a adus dinapoia mieilor ca să păstorească pe poporul Său, Iacov, și pe Israel, moștenirea Sa. 72 Iar el i‑a păstorit în curăție de inimă și i‑a condus cu mâini pricepute.

New International Reader’s Version

A maskil of Asaph.

1 My people, listen to my teaching. Pay attention to what I say. 2 I will open my mouth and tell a story. I will speak about things that were hidden. They happened a long time ago. 3 We have heard about them and we know them. Our people who lived before us have told us about them. 4 We won’t hide them from our children. We will tell them to those who live after us. We will tell them what the LORD has done that is worthy of praise. We will talk about his power and the wonderful things he has done. 5 He gave laws to the people of Jacob. He gave Israel their law. He commanded our people who lived before us to teach his laws to their children. 6 Then those born later would know his laws. Even their children yet to come would know them. And they in turn would tell their children. 7 Then they would put their trust in God. They would not forget what he had done. They would obey his commands. 8 They would not be like their people who lived long ago. Those people were stubborn. They refused to obey God. They turned away from him. Their spirits were not faithful to him. 9 The soldiers of Ephraim were armed with bows. But they ran away on the day of battle. 10 They didn’t keep the covenant God had made with them. They refused to live by his law. 11 They forgot what he had done. They didn’t remember the wonders he had shown them. 12 He did miracles right in front of their people who lived long ago. At that time they were living in Egypt, in the area of Zoan. 13 God parted the Red Sea and led them through it. He made the water stand up like a wall. 14 He guided them with the cloud during the day. He led them with the light of a fire all night long. 15 He broke the rocks open in the desert. He gave them as much water as there is in the oceans. 16 He brought streams out of a rocky cliff. He made water flow down like rivers. 17 But they continued to sin against him. In the desert they refused to obey the Most High God. 18 They were stubborn and tested God. They ordered him to give them the food they wanted. 19 They spoke against God. They said, ‘Can God really put food on a table in the desert? 20 It is true that he struck the rock, and streams of water poured out. Huge amounts of water flowed down. But can he also give us bread? Can he supply meat for his people?’ 21 When the LORD heard what they said, he was very angry. His anger broke out like fire against the people of Jacob. He became very angry with Israel. 22 That was because they didn’t believe in God. They didn’t trust in his power to save them. 23 But he gave a command to the skies above. He opened the doors of the heavens. 24 He rained down manna for the people to eat. He gave them the corn of heaven. 25 Mere human beings ate the bread of angels. He sent them all the food they could eat. 26 He made the east wind blow from the heavens. By his power he caused the south wind to blow. 27 He rained down meat on them like dust. He sent them birds like sand on the seashore. 28 He made the birds come down inside their camp. The birds fell all around their tents. 29 People ate until they couldn’t eat any more. He gave them what they had wanted. 30 But even before they had finished eating, God acted. He did it while the food was still in their mouths. 31 His anger rose up against them. He put to death the strongest among them. He struck down Israel’s young men. 32 But even after all that, they kept on sinning. Even after the wonderful things he had done, they still didn’t believe. 33 So he brought their days to an end like a puff of smoke. He ended their years with terror. 34 Every time God killed some of them, the others would seek him. They gladly turned back to him again. 35 They remembered that God was their Rock. They remembered that God Most High had set them free. 36 But they didn’t mean it when they praised him. They lied to him when they spoke. 37 They turned away from him. They weren’t faithful to the covenant he had made with them. 38 But he was full of tender love. He forgave their sins and didn’t destroy his people. Time after time he held back his anger. He didn’t let all his burning anger blaze out. 39 He remembered that they were only human. He remembered they were only a breath of air that drifts by and doesn’t return. 40 How often they refused to obey him in the desert! How often they caused him sorrow in that dry and empty land! 41 Again and again they tested God. They made the Holy One of Israel sad and angry. 42 They didn’t remember his power. They forgot the day he set them free from those who had treated them so badly. 43 They forgot how he had shown them his signs in Egypt. They forgot his miracles in the area of Zoan. 44 He turned the river of Egypt into blood. The people of Egypt couldn’t drink water from their streams. 45 He sent large numbers of flies that bit them. He sent frogs that destroyed their land. 46 He gave their crops to the grasshoppers. He gave their food to the locusts. 47 He destroyed their vines with hail. He destroyed their fig-trees with sleet. 48 He killed their cattle with hail. Their livestock were struck by lightning. 49 Because he was so angry with Egypt, he caused them to have great trouble. In his great anger he sent destroying angels against them. 50 God prepared a path for his anger. He didn’t spare their lives. He gave them over to the plague. 51 He killed the eldest son of each family in Egypt. He struck down the eldest son in every house in the land of Ham. 52 But he brought his people out like a flock. He led them like sheep through the desert. 53 He guided them safely, and they weren’t afraid. But the Red Sea swallowed up their enemies. 54 And so he brought his people to the border of his holy land. He led them to the central hill country he had taken by his power. 55 He drove out the nations to make room for his people. He gave to each family a piece of land to pass on to their children. He gave the tribes of Israel a place to make their homes. 56 But they tested God. They refused to obey the Most High God. They didn’t keep his laws. 57 They were like their people who lived long ago. They turned away from him and were not faithful. They were like a bow that doesn’t shoot straight. They couldn’t be trusted. 58 They made God angry by going to their high places. They made him jealous by worshipping the statues of their gods. 59 When God saw what the people were doing, he was very angry. He turned away from them completely. 60 He deserted the holy tent at Shiloh. He left the tent he had set up among his people. 61 He allowed the ark to be captured. Into the hands of his enemies he sent the ark where his glory rested. 62 He let his people be killed by swords. He was very angry with them. 63 Fire destroyed their young men. Their young women had no one to marry. 64 Their priests were killed by swords. Their widows weren’t able to weep. 65 Then the Lord woke up as if he had been sleeping. He was like a warrior waking up from the deep sleep caused by wine. 66 He drove back his enemies. He put them to shame that will last for ever. 67 He turned his back on the tents of the people of Joseph. He didn’t choose to live in the tribe of Ephraim. 68 Instead, he chose to live in the tribe of Judah. He chose Mount Zion, which he loved. 69 There he built his holy place as secure as the heavens. He built it to last for ever, like the earth. 70 He chose his servant David. He took him from the sheepfolds. 71 He brought him from tending sheep to be the shepherd of his people Jacob. He made him the shepherd of Israel, his special people. 72 David cared for them with a faithful and honest heart. With skilled hands he led them.