Psalmi 49

Noua Traducere Românească

1 Ascultați lucrul acesta, toate popoarele! Luați aminte, toți locuitorii lumii,2 fii ai lui Adam și fii ai omului, cei bogați și cei nevoiași laolaltă!3 Gura mea va vorbi cuvinte înțelepte, iar cugetarea inimii mele va fi cu pricepere.4 Îmi voi pleca urechea la un proverb; îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.5 De ce să mă tem în zilele rele, când mă împresoară nelegiuirea urmăritorilor mei,6 a celor ce se încred în averile lor și se laudă cu mulțimea bogățiilor lor?7 Cu siguranță un om nu‑l poate răscumpăra pe fratele său, nici nu‑I poate da lui Dumnezeu prețul răscumpărării lui.8 Răscumpărarea sufletului său este atât de scumpă, încât nu va putea plăti niciodată9 ca să trăiască pentru totdeauna și să nu vadă groapa.10 Căci el vede că până și înțelepții mor; iar cel nesăbuit și cel nătâng pier împreună și își lasă averea altora.11 Mormintele lor le vor fi case pe vecie[1], locuințe din generație în generație, deși și‑au numit proprietățile după numele lor.12 Însă omul pus în cinste nu dăinuie; el se aseamănă cu vitele pentru tăiere.13 Aceasta este calea celor ce se încred în ei[2] și a celor ce‑i urmează, care își găsesc plăcerea în vorbele[3] lor.14 Sunt rânduiți pentru Locuința Morților, ca niște oi; moartea îi va paște. Cei drepți vor stăpâni peste ei dimineața. Chipul lor se va veșteji în Locuința Morților, departe de locuința lor.15 Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinței Morților, căci El mă va lua.[4] Selah16 Nu te teme când se îmbogățește cineva, când sporește gloria casei lui,17 căci nu ia nimic cu el la moartea sa; gloria lui nu se coboară după el.18 Chiar dacă și‑a binecuvântat sufletul în timpul vieții lui, – iar ei te laudă că ți‑ai făcut bine –,19 tot va merge la generația părinților lui, și nu vor mai vedea lumina vreodată.20 Omul pus în cinste și fără pricepere se aseamănă cu vitele pentru tăiere.

Psalmi 49

New International Reader’s Version

1 Hear this, all you nations. Listen, all you who live in this world.2 Listen, people, whether you are ordinary or important. Listen, people, whether you are rich or poor.3 My mouth will speak wise words. What I think about in my heart will give you understanding.4 I will pay attention to a proverb. I will explain my riddle as I play the harp.5 Why should I be afraid when trouble comes? Why should I fear when sinners are all around me? They are the kind of people who want to take advantage of me.6 They trust in their wealth. They boast about how rich they are.7 No one can pay for the life of anyone else. No one can give God what that would cost.8 The price for a life is very high. No payment is ever enough.9 No one can pay enough to live for ever and not rot in the grave.10 Everyone can see that even wise people die. People who are foolish and who have no sense also pass away. All of them leave their wealth to others.11 Their tombs will remain their houses for ever. Their graves will be their homes for all time to come. Naming lands after themselves won’t help either.12 Even though people may be very rich, they don’t live on and on. They are like the animals. They die.13 That’s what happens to those who trust in themselves. It also happens to their followers, who agree with what they say.14 They are like sheep and will end up in the grave. Death will be their shepherd. But when honest people come to power, a new day will dawn. The bodies of sinners will waste away in the grave. They will end up far away from their princely houses.15 But God will save me from the place of the dead. He will certainly take me to himself.16 Don’t get too upset when other people become rich. Don’t be troubled when they become more and more wealthy.17 They won’t take anything with them when they die. Their riches won’t go down to the grave with them.18 While they lived, they believed they were blessed. People praised them when things were going well for them.19 But they will die, like their people of long ago. They will never again see the light of life.20 People who have riches but don’t understand are like the animals. They die.