Ieremia 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 „Dacă te vei întoarce, Israel, zice DOMNUL, dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea și nu vei mai rătăci, 2 dacă vei jura: «Viu este DOMNUL!», făcând lucrul acesta cu credincioșie, cu judecată și cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El și se vor lăuda cu El. 3 Căci așa vorbește DOMNUL bărbaților din Iuda și din Ierusalim: «Desțeleniți‑vă un ogor nou și nu semănați între spini! 4 Tăiați‑vă împrejur pentru DOMNUL, circumcideți‑vă inimile, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc și va arde fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre.

Invazie din nord

5 Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți: ‘Sunați din trâmbiță^[1] în țară!’ Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’ 6 Înălțați un steag îndreptat spre Sion! Fugiți și nu vă opriți! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea și un mare prăpăd!»“ 7 Leul a ieșit din tufișul său și cel ce distruge neamurile a pornit la drum. El a ieșit din locul său ca să prefacă țara într‑o pustie. Cetățile tale vor zăcea în ruină, fără niciun locuitor. 8 De aceea, incingeți‑vă cu saci, jeliți și gemeți, căci mânia aprigă a DOMNULUI nu s‑a îndepărtat de la noi. 9 „În ziua aceea, zice DOMNUL, regele și conducătorii își vor pierde curajul, preoții vor fi îngroziți și profeții vor rămâne înmărmuriți.“ 10 Eu am zis: – O, Stăpâne DOAMNE! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor! 11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12 Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor. 13 Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca o vijelie, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși! 14 Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? 15 Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim. 16 „Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda. 17 Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s‑a răzvrătit împotriva Mea, zice DOMNUL. 18 Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“ 19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război. 20 Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate deodată, iar acoperișul într‑o clipă. 21 Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței? 22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni^[2]; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele.“ 23 Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este. 24 Mă uit la munți și iată că ei se cutremură iar toate dealurile se clatină. 25 Mă uit și iată că nu mai este niciun om și toate păsările cerului au fugit. 26 Mă uit și iată că livada este un pustiu și toate cetățile ei sunt dărâmate înaintea DOMNULUI și înaintea aprigei Lui mânii. 27 Căci așa vorbește DOMNUL: „Toată țara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet. 28 Din cauza aceasta pământul va boci, iar cerurile de sus se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“ 29 La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor toți cei din cetăți o iau la fugă; se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele. 30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roșu^[3], te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să‑ți ia viața. 31 Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat din cauza ucigașilor!“

New International Reader’s Version

1 ‘If you, Israel, will return,’ announces the LORD, ‘then return to me. Put the statues of your gods out of my sight. I hate them. Stop going astray. 2 Make all your promises in my name. When you promise say, “You can be sure that the LORD is alive.” Be truthful, fair and honest when you make these promises. Then the nations will ask for blessings from me. And they will boast about me.’ 3 Here is what the LORD is telling the people of Judah and Jerusalem. He says, ‘Your hearts are as hard as a field that has not been ploughed. So change your ways and produce good crops. Do not plant seeds among thorns. 4 People of Judah and you who live in Jerusalem, obey me. Do not let your hearts be stubborn. If you do, my anger will blaze out against you. It will burn like fire because of the evil things you have done. No one will be able to put it out.

Trouble will come from the North

5 ‘Announce my message in Judah. Tell it in Jerusalem. Say, “Blow trumpets all through the land!” Give a loud shout and say, “Gather together! Let’s run to cities that have high walls around them!” 6 Warn everyone to go to Zion! Run for safety! Do not wait! I am bringing trouble from the north. Everything will be totally destroyed.’ 7 Lions have come out of their dens. Those who destroy nations have begun to march out. They have left their place to destroy your land completely. Your towns will be broken to pieces. No one will live in them. 8 So put on the clothes of sadness. Mourn and weep over what has happened. The LORD hasn’t turned his great anger away from us. 9 ‘A dark day is coming,’ announces the LORD. ‘The king and his officials will lose hope. The priests will be shocked. And the prophets will be terrified.’ 10 Then I said, ‘You are my LORD and King. You have completely tricked the people of Judah and Jerusalem! You have told them, “You will have peace and rest.” But swords are pointed at our throats!’ 11 At that time the people of Judah and Jerusalem will be warned. They will be told, ‘A hot and dry wind is coming, my people. It is blowing towards you from the bare hilltops in the desert. But it does not separate straw from corn. 12 It is much too strong for that. The wind is coming from me. I am making my decision against you.’ 13 Look! Our enemies are approaching like the clouds. Their chariots are coming like a strong wind. Their horses are faster than eagles. How terrible it will be for us! We’ll be destroyed! 14 People of Jerusalem, wash your sins from your hearts and be saved. How long will you hold on to your evil thoughts? 15 A voice is speaking all the way from the city of Dan. From the hills of Ephraim it announces that trouble is coming. 16 ‘Tell the nations. Make an announcement concerning Jerusalem. Say, “An army will attack Judah. It is coming from a land far away. It will shout a war cry against the cities of Judah. 17 It will surround them like people who guard a field. Judah has refused to obey me,” ’ announces the LORD. 18 ‘The army will attack you because of your conduct and actions. This is how you will be punished. It will be so bitter! It will cut deep down into your hearts!’ 19 I’m suffering! I’m really suffering! I’m hurting badly. My heart is suffering so much! It’s pounding inside me. I can’t keep silent. I’ve heard the sound of trumpets. I’ve heard the battle cry. 20 One trouble follows another. The whole land is destroyed. In an instant my tents are gone. My home disappears in a moment. 21 How long must I look at our enemy’s battle flag? How long must I hear the sound of the trumpets? 22 The LORD says, ‘My people are foolish. They do not know me. They are children who do not have any sense. They have no understanding at all. They are skilled in doing what is evil. They do not know how to do what is good.’ 23 I looked at the earth. It didn’t have any shape. And it was empty. I looked at the sky. Its light was gone. 24 I looked at the mountains. They were shaking. All the hills were swaying. 25 I looked. And there weren’t any people. Every bird in the sky had flown away. 26 I looked. And the fruitful land had become a desert. All its towns were destroyed. The LORD had done all this because of his great anger. 27 The LORD says, ‘The whole land will be destroyed. But I will not destroy it completely. 28 So the earth will be filled with sadness. The sky above will grow dark. I have spoken, and I will not take pity on them. I have made my decision, and I will not change my mind.’ 29 People can hear the sound of horsemen. Men armed with bows are coming. The people in every town run away. Some of them go into the bushes. Others climb up among the rocks. All the towns are deserted. No one is living in them. 30 What are you doing, you who are destroyed? Why do you dress yourself in bright red clothes? Why do you put on jewels of gold? Why do you put makeup on your eyes? You make yourself beautiful for no reason at all. Your lovers hate you. They want to kill you. 31 I hear a cry like the cry of a woman having a baby. I hear a groan like someone having her first child. It’s the cry of the people of Zion struggling to breathe. They reach out their hands and say, ‘Help us! We’re fainting! Murderers are about to kill us!’