Exodul 5 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Moise și Aaron înaintea lui Faraon

1 După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: – Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“ 2 Dar Faraon a răspuns: – Cine este DOMNUL ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe DOMNUL și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece. 3 Atunci ei au zis: – Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe DOMNULUI, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie. 4 Dar regele Egiptului le‑a zis: – Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre! 5 Apoi Faraon a zis: – Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru! 6 În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor^[1] poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: (Ex 3:7) 7 „Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie. 8 Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» 9 Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“ 10 Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11 Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“ 12 Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. 13 Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“ 14 Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“ 15 Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând: – De ce te porți așa cu robii tăi? 16 Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău. 17 Faraon a răspuns: – Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe DOMNULUI.“ 18 Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi. 19 Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“ 20 Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine. 21 Ei le‑au zis: „DOMNUL să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“ 22 Atunci Moise s‑a întors la DOMNUL și L‑a întrebat: – Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis? 23 De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.

New International Reader’s Version

Bricks without straw

1 Later on, Moses and Aaron went to Pharaoh. They said, ‘The LORD is the God of Israel. He says, “Let my people go. Then they will be able to hold a feast to honour me in the desert.” ’ 2 Pharaoh said, ‘Who is the LORD? Why should I obey him? Why should I let Israel go? I don’t even know the LORD. And I won’t let Israel go.’ 3 Then Moses and Aaron said, ‘The God of the Hebrews has met with us. Now let us take a journey that lasts about three days. We want to go into the desert to offer sacrifices to the LORD our God. If we don’t, he might strike us with plagues. Or he might let us be killed by swords.’ 4 But the king of Egypt said, ‘Moses and Aaron, why are you taking the people away from their work? Get back to work!’ 5 Pharaoh continued, ‘There are large numbers of your people in the land. But you are stopping them from working.’ 6 That same day Pharaoh gave orders to the slave drivers and the overseers in charge of the people. 7 He said, ‘Don’t give the people any more straw to make bricks. Let them go and get their own straw. 8 But require them to make the same number of bricks as before. Don’t lower the number they have to make. They are lazy. That’s why they are crying out, “Let us go. We want to offer sacrifices to our God.” 9 Make them work harder. Then they will be too busy to pay attention to lies.’ 10 The slave drivers and the overseers left. They said to the people, ‘Pharaoh says, “I won’t give you any more straw. 11 Go and get your own straw anywhere you can find it. But you still have to make the same number of bricks.” ’ 12 So the people scattered all over Egypt. They went to gather any pieces of straw left in the fields. 13 Pharaoh’s slave drivers kept making the people work hard. They said, ‘Finish the work you are required to do each day. Make the same number of bricks you made when you had straw.’ 14 The slave drivers whipped the Israelite overseers they had appointed. The slave drivers asked, ‘Why haven’t you made the same number of bricks yesterday or today, just as before?’ 15 Then the Israelite overseers appealed to Pharaoh. They asked, ‘Why have you treated us like this? 16 You didn’t give us any straw. But you told us, “Make bricks!” We are being whipped. But it’s the fault of your own people.’ 17 Pharaoh said, ‘You are lazy! That’s why you keep saying, “Let us go. We want to offer sacrifices to the LORD.” 18 Now get to work. We won’t give you any straw. But you still have to make the same number of bricks.’ 19 The Israelite overseers realised they were in trouble. They knew it when they were told, ‘Don’t reduce the number of bricks you are required to make each day.’ 20 When they left Pharaoh, they found Moses and Aaron waiting to meet them. 21 They said to Moses and Aaron, ‘We want the LORD to look at what you have done! We want him to judge you for it! We are like a very bad smell to Pharaoh and his officials. You have given them an excuse to kill us with their swords.’

The Lord promises to save the Israelites

22 Moses returned to talk to the LORD. He said to him, ‘Why, Lord? Why have you brought trouble on these people? Is this why you sent me? 23 I went to Pharaoh to speak to him in your name. Ever since then, he has brought nothing but trouble on these people. And you haven’t saved your people at all.’