Exodul 27

Noua Traducere Românească

1 Să faci altarul din lemn de salcâm, lung de cinci coți și lat de cinci coți[1]. Altarul să fie în formă de pătrat, iar înălțimea lui să fie de trei coți[2]. (Ex 25:10; Ex 38:1)2 La cele patru colțuri să‑i faci niște coarne care să fie din aceeași bucată cu el, după care să‑l poleiești cu bronz.3 Să‑i faci oale pentru cenușa îmbibată de grăsime, lopeți, vase, furculițe și fărașe pentru cărbuni. Toate uneltele lui să i le faci din bronz.4 Să‑i faci un grătar din bronz, ca o rețea, și pe el să torni patru inele de bronz, la cele patru colțuri ale sale.5 Să‑l pui sub pervazul altarului, astfel încât grătarul să fie la jumătatea înălțimii altarului.6 Apoi să faci drugi pentru altar, drugi din lemn de salcâm pe care să‑i poleiești cu bronz.7 Drugii să fie introduși prin inelele de pe laturile altarului, pentru ca acesta să poată fi dus.8 Altarul să fie făcut din scânduri, gol pe dinăuntru, așa cum ți‑a fost arătat pe munte.9 Curtea Tabernaculului să o faci astfel: în partea de sud, pe o lungime de o sută de coți[3], să pui draperii din fir de in subțire răsucit. (Ex 38:9)10 Cei douăzeci de stâlpi cu cele douăzeci de piedestale ale lor să fie din bronz, iar cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint.11 În partea de nord, pe o lungime de o sută de coți, să pui draperiile cu cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de piedestale din bronz ale acestora; cârligele stâlpilor și legăturile lor să fie din argint.12 Pe lățimea curții, în partea de apus, să pui draperii pe o lungime de cincizeci de coți[4], cu cei zece stâlpi ai lor și cele zece piedestale ale acestora.13 În partea de răsărit, lățimea curții să fie de cincizeci de coți.14 Draperiile pentru una din părțile intrării să fie pe o lungime de cincisprezece coți[5], cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora.15 În cealaltă parte să fie puse draperii pe o lungime de cincisprezece coți, cu cei trei stâlpi ai lor și cele trei piedestale ale acestora.16 Pentru intrarea curții să fie o draperie lungă de douăzeci de coți[6], din fire de culoare albastră, purpurie și cărămizie, din fir de in subțire răsucit, lucrată la gherghef, cu cei patru stâlpi ai ei și cele patru piedestale ale acestora.17 Toți stâlpii de jur împrejurul curții să aibă legăturile și cârligele din argint, iar piedestalele din bronz.18 Curtea să fie lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de cinci coți[7], având draperii din fir de in subțire răsucit și piedestale din bronz.19 Toate uneltele folosite pentru întreaga slujbă de la Tabernacul, toți țărușii lui și toți țărușii curții să fie din bronz.20 Să poruncești fiilor lui Israel să‑ți aducă pentru luminat ulei pur din măsline presate, ca să ardă în candele și astfel sfeșnicul să lumineze continuu. (Lev 24:1)21 Aaron și fiii lui să‑l pregătească în Cortul Întâlnirii, dincoace de draperia care este în fața Mărturiei, ca să ardă de seara până dimineața înaintea DOMNULUI. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru fiii lui Israel, de‑a lungul generațiilor lor.

Exodul 27

New International Reader’s Version

1 ‘Build an altar out of acacia wood. It must be 1.5 metres high and 2.5 metres square.2 Make a horn stick out from each of its upper four corners. The horns and the altar must be all one piece. Cover the altar with bronze.3 Make everything for the altar out of bronze. Make its pots to remove the ashes. Make its shovels, sprinkling bowls, meat forks, and pans for carrying ashes.4 Make a bronze grate for the altar. Make a bronze ring for each of the four corners of the grate.5 Put the grate halfway up the altar on the inside.6 Make poles out of acacia wood for the altar. Cover them with bronze.7 Put the poles through the rings. They will be on two sides of the altar for carrying it.8 Make the altar out of boards. Leave it hollow. It must look just like what I showed you on the mountain.9 ‘Make a courtyard for the holy tent. The south side must be 50 metres long. It must have curtains that are made out of finely twisted linen.10 The curtains must be hung on 20 posts that have 20 bronze bases. The posts must have silver hooks and bands on them.11 The north side must also be about 50 metres long. It must have curtains with 20 posts that have 20 bronze bases. The posts must have silver hooks and bands on them.12 ‘The west end of the courtyard must be 25 metres wide. It must have curtains with ten posts that have ten bases.13 The east end of the courtyard, towards the sunrise, must also be 25 metres wide.14 On one side of the entrance you must put curtains that are 7.5 metres long. Hang them on three posts. Each post must have a base.15 On the other side you must also put curtains that are 7.5 metres long. Hang them on three posts. Each post must have a base.16 ‘For the entrance to the courtyard, provide a curtain 10 metres long. Make it out of blue, purple and bright red yarn and finely twisted linen. Have someone who sews skilfully make it. Hang it on four posts. Each post must have a base.17 All the posts that are around the courtyard must have silver bands and hooks. They must also have bronze bases.18 The courtyard must be 50 metres long and 25 metres wide. It must have curtains that are made out of finely twisted linen. They must be 2.5 metres high. The posts must have bronze bases.19 Make out of bronze all the other things used for any purpose in the holy tent. That includes all the tent stakes for the tent and the courtyard.20 ‘Command the Israelites to bring you clear oil made from pressed olives. Use it to keep the lamps burning and giving light.21 Aaron and his sons must keep the lamps burning in the tent of meeting. The lamps will be outside the curtain in front of the tablets of the covenant law. The lamps must be kept burning in front of the LORD from evening until morning. This is a law for the Israelites that will last for all time to come.