1 Samuel 24 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

David îi cruță viața lui Saul

1 Când Saul s‑a întors de la urmărirea filistenilor, l‑au înștiințat, zicând: „David se află în pustia En‑Ghedi.“ 2 Atunci Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la răsărit de Stâncile Țapilor Sălbatici. 3 A ajuns la stânile de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea să‑și acopere picioarele^[1]. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii. (Jud 3:24) 4 Oamenii lui David i‑au zis: – Iată ziua despre care ți‑a spus DOMNUL: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să‑i faci ce consideri că este bine.^[2]“ David s‑a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5 După aceea însă pe David l‑a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. 6 El le‑a zis oamenilor săi: – Să mă ferească DOMNUL să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul DOMNULUI, și anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul DOMNULUI! 7 Cu aceste cuvinte David i‑a oprit pe oamenii săi și nu i‑a lăsat să‑l atace pe Saul. Apoi Saul s‑a sculat, a părăsit peștera și și‑a continuat drumul. 8 După aceea s‑a ridicat și David și a ieșit din peșteră. El a strigat după Saul, zicând: – O, rege, stăpânul meu! Când Saul s‑a uitat în urma sa, David s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat. 9 Apoi David i‑a zis lui Saul: – De ce asculți cuvintele oamenilor care spun că David dorește să‑ți facă rău? 10 Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că DOMNUL te‑a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s‑a spus să te ucid, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna asupra stăpânului meu pentru că el este unsul DOMNULUI. 11 Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te‑am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să‑mi iei viața. 12 DOMNUL să judece între mine și tine și DOMNUL să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 13 Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese.“ Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 14 După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? 15 DOMNUL să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să‑mi susțină cauza și să mă izbăvească din mâna ta! 16 Când David a terminat de spus aceste cuvinte lui Saul, acesta a zis: – Tu ești, cu adevărat, fiul meu David? Apoi a plâns cu voce tare, 17 zicându‑i lui David: – Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu m‑ai tratat bine, chiar dacă eu te‑am tratat rău. 18 Astăzi ai dovedit bunătate față de mine pentru că, deși DOMNUL mă dăduse în mâna ta, tu nu m‑ai ucis. 19 Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? DOMNUL să‑ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine! 20 Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău! 21 Jură‑mi pe DOMNUL că nu îi vei stârpi pe urmașii mei după mine și că nu îmi vei șterge numele din familia tatălui meu. 22 David i‑a jurat lui Saul, după care Saul a plecat acasă. În timpul acesta David cu oamenii săi s‑au suit în fortăreață^[3]. (1 Sam 22:4)

New International Reader’s Version

David doesn’t kill Saul when he has the chance

1 Saul returned from chasing the Philistines. Then he was told, ‘David is in the Desert of En Gedi.’ 2 So Saul took 3,000 of the best soldiers from the whole nation of Israel. He started out to look for David and his men. He planned to look near the Rocky Cliffs of the Wild Goats. 3 He came to some sheepfolds along the way. A cave was there. Saul went in to go to the toilet. David and his men were far back in the cave. 4 David’s men said, ‘This is the day the LORD told you about. He said to you, “I will hand your enemy over to you. Then you can deal with him as you want to.” ’ So David came up close to Saul without being seen. He cut off a corner of Saul’s robe. 5 Later, David felt sorry that he had cut off a corner of Saul’s robe. 6 He said to his men, ‘May the LORD keep me from doing a thing like that again to my master. He is the LORD’s anointed king. So I promise that I will never lay my hand on him. The LORD has anointed him.’ 7 David said that to correct his men. He wanted them to know that they should never suggest harming the king. He didn’t allow them to attack Saul. So Saul left the cave and went on his way. 8 Then David went out of the cave. He called out to Saul, ‘King Saul! My master!’ When Saul looked behind him, David bowed down. He lay down flat with his face towards the ground. 9 He said to Saul, ‘Why do you listen when men say, “David is trying to harm you”? 10 This day you have seen with your own eyes how the LORD handed you over to me in the cave. Some of my men begged me to kill you. But I didn’t. I said, “I will never lay my hand on my master. He is the LORD’s anointed king.” 11 Look, my father! Look at this piece of your robe in my hand! I cut off the corner of your robe. But I didn’t kill you. See, there is nothing in my hand that shows I am guilty of doing anything wrong. I haven’t turned against you. I haven’t done anything to harm you. But you are hunting me down. You want to kill me. 12 May the LORD judge between you and me. And may the LORD pay you back because of the wrong things you have done to me. But I won’t do anything to hurt you. 13 People say, “Evil acts come from those who do evil.” So I won’t do anything to hurt you. 14 ‘King Saul, who are you trying to catch? Who do you think you are chasing? I’m nothing but a dead dog or a flea! 15 May the LORD be our judge. May he decide between us. May he consider my case and stand up for me. May he show that I’m not guilty of doing anything wrong. May he save me from you.’ 16 When David finished speaking, Saul asked him a question. He said, ‘My son David, is that your voice?’ And Saul wept out loud. 17 ‘You are a better person than I am,’ he said. ‘You have treated me well. But I’ve treated you badly. 18 You have just now told me about the good things you did to me. The LORD handed me over to you. But you didn’t kill me. 19 Suppose a man finds his enemy. He doesn’t let him get away without harming him. May the LORD reward you with many good things. May he do it because of the way you treated me today. 20 I know for sure that you will be king. I know that the kingdom of Israel will be made secure under your control. 21 Now make a promise in the name of the LORD. Promise me that you won’t kill the children of my family. Also promise me that you won’t wipe out my name from my family line.’ 22 So David made that promise to Saul. Then Saul returned home. But David and his men went up to his usual place of safety.