1 Împăraţi 8 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Chivotul este așezat în Casa Domnului

1 Atunci Solomon i‑a strâns laolaltă pe bătrânii lui Israel^[1], pe toate căpeteniile semințiilor și pe conducătorii de familie ai fiilor lui Israel. Ei au venit la regele Solomon, în Ierusalim, ca să mute Chivotul Legământului DOMNULUI din Cetatea lui David, adică din Sion. (Deut 19:12; Deut 21:1; Deut 21:18; Deut 22:13; Deut 25:5; Ios 8:10; 2 Sam 3:17; 2 Sam 5:3; 2 Sam 17:4; 1 Re 20:7; 2 Cro 5:2)

Deut 19:12Deut 21:1Deut 21:18Deut 22:13Deut 25:5Ios 8:102 Sam 3:172 Sam 5:32 Sam 17:41 Re 20:72 Cro 5:2

2 Toți bărbații lui Israel s‑au adunat la regele Solomon cu prilejul sărbătorii din luna Etanim^[2], adică luna a șaptea. 3 Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat Chivotul. 4 Preoții și leviții au mutat Chivotul DOMNULUI, Cortul Întâlnirii și toate obiectele sfinte care erau în Cort. 5 Regele Solomon și toată comunitatea lui Israel, care se adunase înaintea lui, erau împreună înaintea Chivotului, jertfind oi și vite, care n‑au putut fi numărate și nici calculate, din cauza mulțimii lor. 6 Preoții au adus Chivotul Legământului DOMNULUI la locul lui, în sanctuarul interior^[3] al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. (1 Re 6:5) 7 Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel că heruvimii acopereau atât Chivotul, cât și drugii acestuia. 8 Drugii erau alungiți, astfel încât capetele drugilor să se vadă din Locul Sfânt, care era în fața sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei au rămas acolo până în ziua aceasta. 9 În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse de Moise la Horeb, atunci când DOMNUL a încheiat legământ cu fiii lui Israel, după ce aceștia au ieșit din țara Egiptului. 10 Când preoții au ieșit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa DOMNULUI. 11 Preoții nu au mai putut rămâne să slujească din cauza norului, căci slava DOMNULUI umpluse Casa DOMNULUI. 12 Atunci Solomon a zis: „DOMNUL a spus că va locui în negură deasă. 13 Eu am zidit pentru Tine o Casă măreață, un loc al șederii Tale pe vecie.“ 14 Apoi regele s‑a întors cu fața spre întreaga adunare a lui Israel și a binecuvântat‑o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. 15 El a zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i‑a promis tatălui meu, David, zicând: 16 «Din ziua în care Mi‑am scos poporul Israel din Egipt, nu am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel ca să‑Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu, ci l‑am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.» 17 Tatăl meu, David, avea pe inimă să zidească o Casă pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. 18 Dar DOMNUL i‑a zis tatălui meu, David: «Tu te‑ai gândit să zidești o Casă Numelui Meu și este bine că te‑ai gândit în felul acesta! 19 Totuși, nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău. Cel ieșit din coapsele tale, el va zidi o Casă Numelui Meu.» 20 DOMNUL a împlinit ceea ce a promis. Eu m‑am ridicat în locul tatălui meu, David, m‑am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis DOMNUL, și am zidit Casa pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel. 21 Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află Legământul DOMNULUI, pe care l‑a încheiat cu părinții noștri când i‑a scos din țara Egiptului.“

Rugăciunea lui Solomon

22 După aceea, Solomon s‑a așezat înaintea altarului DOMNULUI, în prezența întregii adunări a lui Israel, și‑a întins mâinile spre ceruri (2 Cro 6:12) 23 și a zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun dumnezeu asemenea Ție, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu păstrezi legământul și îndurarea^[4] față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor. 24 Tu Ți‑ai ținut promisiunea față de robul Tău, tatăl meu, David. Ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, după cum se vede în ziua aceasta. 25 DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, împlinește ce ai promis robului Tău, tatăl meu, David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor și vor umbla înaintea Mea tot așa cum ai umblat și tu înaintea Mea.» 26 Acum, Dumnezeul lui Israel, să se adeverească promisiunea pe care ai făcut‑o robului Tău David, tatăl meu! 27 Dar va locui într-adevăr Dumnezeu pe pământ? Iată că nici chiar cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin Casa aceasta pe care am zidit‑o eu! 28 DOAMNE, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți‑o face robul Tău astăzi! 29 Fie ca ochii Tăi să vegheze zi și noapte asupra acestei Case, asupra locului despre care ai zis: «Acolo va fi Numele Meu!» Ascultă rugăciunea pe care Ți‑o face robul Tău cu privire la acest loc! 30 Ascultă cererea robului Tău și a poporului Tău Israel, când se va ruga înspre acest loc! Ascultă în locul Locuinței Tale, în ceruri, ascultă și iartă! 31 Când va păcătui cineva împotriva semenului său și va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, 32 ascultă din ceruri, lucrează și judecă‑i pe robii Tăi, condamnându‑l pe cel nelegiuit, aruncând asupra capului său faptele lui, și îndreptățindu‑l pe cel drept, răsplătindu‑i potrivit cu dreptatea lui! 33 Când poporul Tău Israel, fiind învins de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va aduce mulțumire Numelui Tău, se va ruga și va căuta bunăvoință la Tine, în Casa aceasta, 34 ascultă din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel și adu‑i înapoi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților lor! 35 Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga înspre acest loc, vor aduce mulțumire Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i‑ai pedepsit, 36 ascultă din ceruri și iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău Israel. Învață‑i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care i‑ai dat‑o ca moștenire poporului Tău! 37 Când vor fi în țară foamete sau molimă, când vor fi filoxeră sau mălură, când vor fi lăcuste sau omizi, când dușmanul lui îi va asedia cetățile în țară, orice urgie sau boală ar veni, 38 dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni și cereri, recunoscându‑și fiecare întinarea inimii lui și va întinde mâinile spre Casa aceasta, 39 ascultă din ceruri, locul șederii Tale, și iartă! Lucrează și răsplătește‑i fiecăruia după faptele lui, Tu, Care cunoști inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima tuturor fiilor omului. 40 Astfel, ei se vor teme de Tine în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri. 41 De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr‑o țară îndepărtată datorită Numelui Tău, 42 căci oamenii vor auzi despre Numele Tău cel mare, despre mâna Ta cea tare și despre brațul Tău cel întins, deci când va veni și se va ruga înspre această Casă, 43 ascultă din ceruri, locul șederii Tale, și dă‑i acelui străin tot ceea ce‑Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să‑Ți cunoască Numele, să se teamă de Tine așa cum se teme poporul Tău Israel și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am zidit‑o eu. 44 Când poporul Tău va ieși la război împotriva dușmanului său, acolo unde îl vei trimite, și se va ruga DOMNULUI înspre cetatea pe care ai ales‑o Tu și înspre Casa pe care am zidit‑o pentru Numele Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunea lor și cererea lor și fă‑le dreptate. 46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – și, mâniindu‑Te pe ei, îi vei da pe mâna dușmanilor lor, care îi vor lua captivi în țara dușmanului, îndepărtată sau apropiată, 47 dacă acolo, în țara în care au fost luați captivi, își vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine și vor căuta bunăvoința Ta în țara celor ce i‑au luat captivi, zicând: «Am păcătuit, am greșit și am săvârșit răul!», 48 dacă de acolo, din țara dușmanilor lor care i‑au luat captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor, dacă Ți se vor ruga cu fața îndreptată spre țara lor, pe care le‑ai dat‑o părinților lor, spre cetatea pe care Tu ai ales‑o și spre Casa pe care am zidit‑o eu pentru Numele Tău, 49 atunci ascultă din ceruri, locul șederii Tale, rugăciunea lor și cererea lor și fă‑le dreptate. 50 Iartă poporul Tău, care a păcătuit împotriva Ta! Iartă toate fărădelegile pe care le‑au săvârșit împotriva Ta și fă să găsească îndurare la cei ce i‑au luat captivi, ca să le arate milă. 51 Căci ei sunt poporul Tău și moștenirea Ta, poporul pe care l‑ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier! 52 Fie ca ochii Tăi să fie deschiși la cererea robului Tău și la cererea poporului Tău Israel, ca să‑i asculți ori de câte ori Te vor chema, 53 căci Tu i‑ai separat de toate popoarele pământului pentru a fi moștenirea Ta, așa cum ai spus prin robul Tău Moise, când i‑ai scos pe părinții noștri din Egipt, Stăpâne DOAMNE.“ 54 Când a terminat Solomon de rostit către DOMNUL toată rugăciunea și cererea aceasta, s‑a ridicat dinaintea altarului DOMNULUI, unde stătuse îngenuncheat, cu mâinile întinse spre ceruri 55 și, stând în picioare, a binecuvântat întreaga adunare a lui Israel cu voce tare, zicând: 56 „Binecuvântat să fie DOMNUL Care a dat odihnă poporului Său Israel, potrivit cu tot ceea ce a promis. Dintre toate promisiunile bune pe care le‑a rostit prin robul Său Moise, niciuna n‑a rămas neîmplinită. 57 DOMNUL, Dumnezeul nostru, să fie cu noi așa cum a fost cu părinții noștri. Să nu ne părăsească și să nu ne lase, 58 ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm în toate căile Lui și să păzim poruncile, hotărârile și judecățile Lui, pe care le‑a dat părinților noștri. 59 Fie ca aceste cuvinte ale mele, prin care am căutat bunăvoință înaintea DOMNULUI, să rămână zi și noapte înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, pentru a face dreptate robului Său și poporului Său Israel, după nevoile zilnice 60 și pentru ca toate popoarele pământului să știe că DOMNUL este Dumnezeu și că nu este altul. 61 Dar inima voastră să fie în întregime a DOMNULUI, Dumnezeul nostru, trăind după hotărârile Lui și păzind poruncile Lui ca și astăzi.“

Dedicarea Casei Domnului

62 Apoi, regele împreună cu tot Israelul au adus jertfe înaintea DOMNULUI. 63 Solomon I‑a adus DOMNULUI douăzeci și două de mii de vite și o sută douăzeci de mii de oi ca jertfă de pace^[5]. Astfel, regele și toți fiii lui Israel au dedicat Casa DOMNULUI. (1 Re 3:15) 64 În aceeași zi, regele a sfințit^[6] mijlocul curții, locul din fața Casei DOMNULUI, întrucât acolo a adus arderile‑de‑tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz dinaintea DOMNULUI era prea mic pentru a cuprinde arderile‑de‑tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace. 65 Solomon a ținut atunci sărbătoarea împreună cu tot Israelul. O mare adunare venită de la Lebo-Hamat^[7] și până dinspre Râul Egiptului^[8] a sărbătorit înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru, timp de șapte zile și apoi alte șapte zile, adică paisprezece zile. 66 În ziua a opta^[9] Solomon a trimis poporul acasă. Ei l‑au binecuvântat pe rege și au plecat la corturile lor, bucuroși și cu inimile mulțumite pentru tot binele făcut de DOMNUL robului Său David și poporului Său Israel.

New International Reader’s Version

The ark is brought to the temple

1 Then King Solomon sent for the elders of Israel. He told them to come to him in Jerusalem. They included all the leaders of the tribes. They also included the chiefs of the families of Israel. Solomon wanted them to bring up the ark of the LORD’s covenant from Zion. Zion was the City of David. 2 All the Israelites came together to where King Solomon was. It was at the time of the Feast of Booths. The feast was held in the month of Ethanim. That’s the seventh month. 3 All the elders of Israel arrived. Then the priests picked up the ark and carried it. 4 They brought up the ark of the LORD. They also brought up the tent of meeting and all the sacred things in the tent. The priests and Levites carried everything up. 5 The entire community of Israel had gathered around King Solomon. All of them were in front of the ark. They sacrificed huge numbers of sheep and cattle. There were so many animals that they couldn’t be recorded. In fact, they couldn’t even be counted. 6 The priests brought the ark of the LORD’s covenant law to its place in the Most Holy Room of the temple. They put it under the wings of the cherubim. 7 Their wings were spread out over the place where the ark was. They covered the ark. They also covered the poles used to carry it. 8 The poles were very long. Their ends could be seen from the Holy Room in front of the Most Holy Room. But they couldn’t be seen from outside the Holy Room. They are still there to this day. 9 There wasn’t anything in the ark except the two stone tablets. Moses had placed them in it at Mount Horeb. That’s where the LORD had made a covenant with the Israelites. He made it after they came out of Egypt. 10 The priests left the Holy Room. Then the cloud filled the temple of the LORD. 11 The priests couldn’t do their work because of it. That’s because the glory of the LORD filled his temple. 12 Then Solomon said, ‘LORD, you have said you would live in a dark cloud. 13 As you can see, I’ve built a beautiful temple for you. You can live in it for ever.’ 14 The whole community of Israel was standing there. The king turned round and gave them his blessing. 15 Then he said, ‘I praise the LORD. He is the God of Israel. With his own mouth he made a promise to my father David. With his own powerful hand he made it come true. He said, 16 “I brought my people Israel out of Egypt. Ever since, I haven’t chosen a city in any tribe of Israel where a temple could be built for my Name. But I have chosen David to rule over my people Israel.” 17 ‘With all his heart my father David wanted to build a temple. He wanted to do it so the LORD could put his Name there. The LORD is the God of Israel. 18 But the LORD spoke to my father David. He said, “With all your heart you wanted to build a temple for my Name. It is good that you wanted to do that. 19 But you will not build the temple. Instead, your son will build the temple for my Name. He is your own flesh and blood.” 20 ‘The LORD has kept the promise he made. I’ve become the next king after my father David. Now I’m sitting on the throne of Israel. That’s exactly what the LORD promised would happen. I’ve built the temple where the LORD will put his Name. He is the God of Israel. 21 I’ve provided a place for the ark there. The tablets of the LORD’s covenant law are inside it. He made that covenant with our people of long ago. He made it when he brought them out of Egypt.’

Solomon prays to set the temple apart to the Lord

22 Then Solomon stood in front of the LORD’s altar. He stood in front of the whole community of Israel. He spread out his hands towards heaven. 23 He said, ‘LORD, you are the God of Israel. There is no God like you in heaven above or on earth below. You keep the covenant you made with us. You show us your love. You do that when we follow you with all our hearts. 24 You have kept your promise to my father David. He was your servant. With your mouth you made a promise. With your powerful hand you have made it come true. And today we can see it. 25 ‘LORD, you are the God of Israel. Keep the promises you made to my father David. Do it for him. He was your servant. Here is what you said to him. “A son from your family line will sit before me on the throne of Israel. This will always be true if your children after you are careful in everything they do. They must live in my sight faithfully the way you have lived.” 26 God of Israel, let your promise to my father David come true. 27 ‘But will you really live on earth? After all, the heavens can’t hold you. In fact, even the highest heavens can’t hold you. So this temple I’ve built certainly can’t hold you! 28 But please pay attention to my prayer. LORD my God, be ready to help me as I make my appeal to you. Listen to my cry for help. Hear the prayer I’m praying to you today. 29 Let your eyes look towards this temple night and day. You said, “I will put my Name there.” So please listen to the prayer I’m praying towards this place. 30 Hear me when I ask you to help us. Listen to your people Israel when they pray towards this place. Listen to us from heaven. It’s the place where you live. When you hear us, forgive us. 31 ‘Suppose someone does something wrong to their neighbour. And the person who has done something wrong is required to give their word. They must tell the truth about what they have done. They must come and do it in front of your altar in this temple. 32 When they do, listen to them from heaven. Take action. Judge between the person and their neighbour. Punish the guilty one. Do to that person what they have done to their neighbour. Deal with the one who isn’t guilty in a way that shows they are free from blame. That will prove they aren’t guilty. 33 ‘Suppose your people Israel have lost the battle against their enemies. And suppose they’ve sinned against you. But they turn back to you and praise your name. They pray to you in this temple. And they ask you to help them. 34 Then listen to them from heaven. Forgive the sin of your people Israel. Bring them back to the land you gave to their people who lived long ago. 35 ‘Suppose your people have sinned against you. And because of that, the sky is closed up and there isn’t any rain. But your people pray towards this place. They praise you by admitting they’ve sinned. And they turn away from their sin because you have made them suffer. 36 Then listen to them from heaven. Forgive the sin of your people Israel. Teach them the right way to live. Send rain on the land you gave them as their share. 37 ‘Suppose there isn’t enough food in the land. And a plague strikes the land. The hot winds completely dry up our crops. Or locusts or grasshoppers come and eat them up. Or an enemy surrounds one of our cities and gets ready to attack it. Or trouble or disease comes. 38 But suppose one of your people prays to you. They ask you to help them. They are aware of how much their own heart is suffering. And they spread out their hands towards this temple to pray. 39 Then listen to them from heaven. It’s the place where you live. Forgive them. Take action. Deal with everyone in keeping with everything they do. You know their hearts. In fact, you are the only one who knows every human heart. 40 Your people will have respect for you. They will respect you as long as they are in the land you gave our people long ago. 41 ‘Suppose there are outsiders who don’t belong to your people Israel. And they have come from a land far away. They’ve come because they’ve heard about your name. 42 When they get here, they will find out even more about your great name. They’ll hear about how you reached out your mighty hand and powerful arm. So they’ll come and pray towards this temple. 43 Then listen to them from heaven. It’s the place where you live. Do what those outsiders ask you to do. Then all the nations on earth will know you. They will have respect for you. They’ll respect you just as your own people Israel do. They’ll know that your Name is in this house I’ve built. 44 ‘Suppose your people go to war against their enemies. It doesn’t matter where you send them. And suppose they pray to you towards the city you have chosen. They pray towards the temple I’ve built for your Name. 45 Then listen to them from heaven. Listen to their prayer for your help. Stand up for them. 46 ‘Suppose your people sin against you. After all, there isn’t anyone who doesn’t sin. And suppose you get angry with them. You hand them over to their enemies. They take them as prisoners to their own lands. It doesn’t matter whether those lands are near or far away. 47 But suppose your people change their ways in the land where they are held as prisoners. They turn away from their sins. They beg you to help them in the land of those who won the battle over them. They say, “We have sinned. We’ve done what is wrong. We’ve done what is evil.” 48 And they turn back to you with all their heart and soul. Suppose it happens in the land of their enemies who took them away as prisoners. There they pray to you towards the land you gave their people long ago. They pray towards the city you have chosen. And they pray towards the temple I’ve built for your Name. 49 Then listen to them from heaven. It’s the place where you live. Listen to their prayer. Listen to them when they ask you to help them. Stand up for them. 50 Your people have sinned against you. Please forgive them. Forgive them for all the wrong things they’ve done against you. And make those who won the battle over them show mercy to them. 51 After all, they are your people. They belong to you. You brought them out of Egypt. You brought them out of that furnace that melts iron down and makes it pure. 52 ‘Let your eyes be open to me when I ask you to help us. Let them be open to your people Israel when they ask you to help them. Pay attention to them every time they cry out to you. 53 After all, you chose them out of all the nations in the world. You made them your very own people. You did it just as you had announced through your servant Moses. That’s when you brought out of Egypt our people of long ago. You are our LORD and King.’ 54 Solomon finished praying. He finished asking the LORD to help his people. Then he got up from in front of the LORD’s altar. He had been down on his knees with his hands spread out towards heaven. 55 He stood in front of the whole community of Israel. He blessed them with a loud voice. He said, 56 ‘I praise the LORD. He has given peace and rest to his people Israel. That’s exactly what he promised to do. He gave his people good promises through his servant Moses. Every single word of those promises has come true. 57 May the LORD our God be with us, just as he was with our people who lived long ago. May he never leave us. May he never desert us. 58 May he turn our hearts to him. Then we will live the way he wants us to. We’ll obey the commands, rules and directions he gave our people of long ago. 59 I’ve prayed these words to the LORD our God. May he keep them close to him day and night. May he stand up for me. May he also stand up for his people Israel. May he give us what we need every day. 60 Then all the nations on earth will know that the LORD is God. They’ll know that there isn’t any other god. 61 And may you commit your lives completely to the LORD our God. May you live by his rules. May you obey his commands. May you always do as you are doing now.’

The temple is set apart to the Lord

62 Then the king and the whole community of Israel offered sacrifices to the LORD. 63 Solomon sacrificed friendship offerings to the LORD. He sacrificed 22,000 oxen. He also sacrificed 120,000 sheep and goats. So the king and the whole community set the temple of the LORD apart to him. 64 On that same day the king set the middle area of the courtyard apart to the LORD. It was in front of the LORD’s temple. There Solomon sacrificed burnt offerings and grain offerings. He also sacrificed the fat of the friendship offerings there. He did it there because the bronze altar that stood in front of the LORD was too small. It wasn’t big enough to hold all the burnt offerings, the grain offerings and the fat of the friendship offerings. 65 At that time Solomon celebrated the Feast of Booths. The whole community of Israel was with him. It was a huge crowd. People came from as far away as Lebo Hamath and the Wadi of Egypt. For seven days they celebrated in front of the LORD our God. The feast continued for seven more days. That made a total of 14 days. 66 On the following day Solomon sent the people away. They asked the LORD to bless the king. Then they went home. The people were glad. Their hearts were full of joy. That’s because the LORD had done so many good things for his servant David and his people Israel.