Richter 20 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Gibea soll bestraft werden

1 Alle Männer Israels aus dem Gebiet von Dan im Norden bis Beerscheba im Süden und aus Gilead im Osten gingen nach Mizpa und versammelten sich dort in der Gegenwart des HERRN. 2 Auch die Oberhäupter der israelitischen Stämme waren gekommen. Sie stellten ein Heer von 400.000 Soldaten auf, die alle mit Schwertern bewaffnet waren. 3 Im Stammesgebiet von Benjamin wusste man von diesem Treffen. Die Israeliten fragten: »Sag doch, wie konnte dieses schreckliche Verbrechen nur geschehen?« 4 Der Levit, dessen Frau ermordet worden war, berichtete: »Ich kam mit meiner Nebenfrau nach Gibea im Gebiet von Benjamin. Wir wollten dort übernachten. 5 Die Männer der Stadt versuchten, mich in ihre Gewalt zu bekommen. Sie umstellten in der Nacht das Haus meines Gastgebers und wollten mich töten. Meine Nebenfrau haben sie so brutal vergewaltigt, dass sie gestorben ist. 6 Ich habe ihre Leiche zerteilt und die Stücke überall in Israel herumzeigen lassen. Jeder sollte sehen, was für ein abscheuliches Verbrechen in unserem Land geschehen ist. 7 Darum seid ihr alle hier versammelt. Männer von Israel, bildet euch ein Urteil und entscheidet, was zu tun ist!« 8 Da standen alle Israeliten auf und erklärten einstimmig: »Keiner von uns wird nach Hause zurückkehren, 9 bevor Gibea seine gerechte Strafe bekommen hat. Wir müssen sofort gegen die Stadt vorgehen! Das Los soll entscheiden, wer was zu tun hat. 10 Jeder Zehnte von uns soll Verpflegung für unser Heer besorgen, alle anderen kommen gleich mit nach Gibea. Wir werden die Bewohner dort zur Rechenschaft ziehen für das Verbrechen, das sie in unserem Land begangen haben.« 11 So zogen die Israeliten geschlossen nach Gibea, um die Stadt anzugreifen. 12 Unterwegs sandten sie Boten zu allen Sippen des Stammes Benjamin und ließen ihnen ausrichten: »Bei euch ist eine abscheuliche Tat verübt worden. 13 Liefert uns die Männer von Gibea aus. Wir werden diese skrupellosen Kerle töten. Eine solche Schandtat darf in Israel nicht geduldet werden!« Doch dazu waren die Benjaminiter nicht bereit. 14 Aus dem ganzen Stammesgebiet zogen sie nach Gibea, um der Stadt im Kampf gegen die Israeliten zu helfen. 15 Noch am selben Tag stellten sie ein Heer von 26.000 Mann auf, alle mit Schwertern bewaffnet. Dazu kamen weitere 700 erfahrene Soldaten aus Gibea selbst. 16 Im ganzen Stamm Benjamin gab es 700 Männer – allesamt Linkshänder –, die hervorragend mit der Steinschleuder umgehen konnten und nie ihr Ziel verfehlten. 17 Die Israeliten hatten ohne den Stamm Benjamin 400.000 kampferprobte Soldaten aufgeboten, die mit Schwertern bewaffnet waren. 18 Sie zogen nach Bethel und fragten Gott: »Welcher Stamm soll uns in der Schlacht gegen Benjamin anführen?« Der HERR antwortete: »Juda soll vorangehen!«

Der Krieg zwischen Israel und Benjamin

19 Am nächsten Morgen zogen die Israeliten nach Gibea und schlugen in der Nähe ihr Heerlager auf. 20 Sie machten sich zum Angriff bereit und stellten sich in Schlachtordnung vor die Stadt. 21 Da stürmten die Benjaminiter heraus und töteten an jenem Tag 22.000 von ihnen. 22-23 Die Israeliten flohen nach Bethel zum Heiligtum des HERRN und weinten dort bis zum Abend. Sie fragten den HERRN: »Sollen wir noch einmal gegen unsere Brüder vom Stamm Benjamin kämpfen?« Der HERR antwortete: »Ja, greift sie an!« Nun fassten die Israeliten wieder Mut. Sie stellten sich am nächsten Tag an derselben Stelle auf, 24 um Gibea anzugreifen. 25 Doch die Benjaminiter kamen ihnen erneut zuvor und brachten 18.000 israelitische Soldaten um. 26 Da zog das ganze Heer der Israeliten wieder zum Heiligtum des HERRN nach Bethel; dort weinten und fasteten sie bis zum Abend. Sie brachten dem HERRN Brand- und Friedensopfer dar 27 und fragten ihn, was sie tun sollten. Zu dieser Zeit stand in Bethel die Bundeslade Gottes, 28 und Pinhas, ein Sohn von Eleasar und Enkel von Aaron, übte das Priesteramt aus. »Sollen wir noch einmal gegen unsere Stammesbrüder von Benjamin kämpfen, oder sollen wir aufgeben?«, fragten die Israeliten. »Greift sie an«, antwortete der HERR, »morgen schenke ich euch den Sieg über sie.«

Die Benjaminiter werden beinahe ausgelöscht

29 Diesmal legten sich einige israelitische Soldaten rings um Gibea in den Hinterhalt. 30 Die anderen stellten sich wie an den zwei ersten Tagen vor der Stadt zum Kampf auf. 31 Wieder stürmten die Benjaminiter heraus und griffen an. Auf den Wegen, die nach Bethel und nach Gibea führten, und auf dem offenen Land töteten sie etwa dreißig Israeliten. Dabei entfernten sie sich immer weiter von der Stadt. 32 »Jetzt schlagen wir sie wie die letzten Male!«, riefen sie. Doch die Männer aus Israel hatten sich einen Plan zurechtgelegt: »Wir fliehen vor ihnen und locken sie von der Stadt weg auf die Wege!« 33 Sie rannten vor den Benjaminitern davon, bei Baal-Tamar aber kehrten sie um und stellten sich ihren Verfolgern entgegen. Die anderen Israeliten, die sich zunächst rings um Gibea auf freiem Feld versteckt hatten, stürmten nun heran. 34 Plötzlich sahen sich die Benjaminiter von Gibea 10.000 der besten Soldaten aus ganz Israel gegenüber, und es entbrannte eine heftige Schlacht. Unerwartet brach das Unglück über die Stadt herein. 35 Der HERR selbst schenkte den Israeliten den Sieg, und so konnten sie an jenem Tag 25.100 benjaminitische Soldaten töten. 36 Erst ganz zuletzt begriffen die Benjaminiter, dass sie verloren waren. So war der Kampf im Einzelnen verlaufen: Das israelitische Heer hatte die Benjaminiter durch seine Flucht von Gibea fortgelockt. Die Männer, die rings um Gibea im Hinterhalt lagen, 37 brachen aus ihren Verstecken hervor, überfielen die Stadt und töteten alle Menschen dort mit dem Schwert. 38 Dann legten sie Feuer und ließen eine große Rauchwolke aufsteigen. Dies war das Zeichen für die anderen Soldaten, 39 die zum Schein vor den Benjaminitern geflohen waren. Die Benjaminiter hatten etwa dreißig Israeliten getötet und gerufen: »Wir werden sie besiegen wie gestern und vorgestern!« 40 Plötzlich stieg hinter ihnen der Rauch aus der Stadt auf. Die Benjaminiter drehten sich um und sahen, dass ganz Gibea in Flammen stand. 41 In diesem Augenblick machten die fliehenden Israeliten kehrt und griffen ihre Feinde an. Da packte die Benjaminiter die Angst. Sie merkten, dass sie verloren waren, 42-43 und versuchten, nach Osten in Richtung Wüste zu entkommen. Nun verfolgten auch diejenigen Soldaten sie, die vorher Gibea aus dem Hinterhalt angegriffen hatten. Die Israeliten holten die Fliehenden ein, umzingelten sie und brachten sie um. 44 18.000 Benjaminiter, alles erfahrene Soldaten, fielen in der Schlacht. 45 Die Überlebenden versuchten, weiter in Richtung Wüste zum Rimmonfelsen zu fliehen. Doch die Israeliten überwältigten unterwegs 5000 von ihnen und stachen sie nieder. Weitere 2000 töteten sie bei Gidom. 46 Insgesamt verloren die Benjaminiter in dieser Schlacht 25.000 gute und kampferprobte Soldaten. 47 Nur 600 erreichten den Rimmonfelsen und versteckten sich dort vier Monate lang. 48 Die Israeliten brachen die Verfolgung ab und kehrten in das Stammesgebiet Benjamins zurück. Hier töteten sie alle Menschen und Tiere, die sie fanden, und brannten die Städte nieder.

Noua Traducere Românească

Lupta dintre israeliți și beniamiți

1 Toți fiii lui Israel au ieșit de la Dan până la Beer-Șeba^[1] și până la ținutul Ghiladului. Comunitatea s‑a strâns astfel ca un singur om înaintea DOMNULUI, la Mițpa. 2 Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s‑au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia. 3 Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel s‑au suit la Mițpa. Fiii lui Israel au zis: – Spuneți, cum s‑a întâmplat răul acesta? 4 Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le‑a zis: – Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo. 5 Dar locuitorii Ghivei s‑au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram și au vrut să mă ucidă. Mi‑au necinstit țiitoarea până când a murit. 6 Atunci mi‑am apucat țiitoarea, am tăiat‑o în bucăți și le‑am trimis prin toată țara moștenită de Israel, căci au săvârșit o desfrânare și o spurcăciune în Israel. 7 Iată‑vă pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți‑vă aici! 8 Tot poporul s‑a ridicat ca un singur om, zicând: – Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă. 9 Iată acum ce‑i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieși la sorți! 10 Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr‑o sută, o sută dintr‑o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată spurcăciunea pe care a săvârșit‑o în Israel. 11 Toți bărbații lui Israel s‑au strâns împotriva cetății, uniți ca un singur om. 12 Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toată seminția lui Beniamin ca să spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi? 13 Acum, predați‑i pe oamenii aceia, pe acei fii ai lui Belial^[2] care sunt în Ghiva, ca să‑i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“ Dar fiii lui Beniamin n‑au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel. (2Kor 6,15) 14 Fiii lui Beniamin s‑au strâns din cetățile lor la Ghiva ca să iasă la luptă împotriva fiilor lui Israel. 15 În ziua aceea, s‑au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s‑au strâns în număr de șapte sute de bărbați aleși. 16 Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau. 17 În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se adunaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici. 18 Ei s‑au ridicat, s‑au suit la Betel și L‑au întrebat pe Dumnezeu. Fiii lui Israel au zis: – Care dintre noi să se suie primul la război împotriva fiilor lui Beniamin? DOMNUL le‑a răspuns: – Iuda să se suie primul! 19 Fiii lui Israel s‑au sculat dimineața și și‑au așezat tabăra lângă Ghiva. 20 Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s‑au așezat în linie de bătaie, înaintea Ghivei. 21 Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. 22 Poporul, bărbații lui Israel, s‑a îmbărbătat și s‑a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi. 23 Între timp, fiii lui Israel s‑au suit și au plâns înaintea DOMNULUI până seara. Ei L‑au întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri? DOMNUL le‑a răspuns: – Suiți‑vă împotriva lor! 24 Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin. 25 Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să‑i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați din fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia. 26 Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s‑au suit la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența DOMNULUI, au postit până seara și au adus înaintea DOMNULUI arderi‑de‑tot și jertfe de pace^[3]. 27 Fiii lui Israel L‑au întrebat pe DOMNUL – în zilele acelea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo, 28 iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea înaintea lui în zilele acelea – și I‑au zis: – Să ies din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? DOMNUL a răspuns: – Suiți‑vă, căci mâine îi voi da în mâna ta! 29 Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva. 30 A treia zi, fiii lui Israel s‑au suit împotriva fiilor lui Beniamin și s‑au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii. 31 Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel. 32 Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată‑i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să‑i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“ 33 Toți bărbații lui Israel s‑au ridicat din locurile lor și s‑au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s‑a năpustit din locul în care era, la apus^[4] de Ghiva. 34 Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă, iar beniamiții nici nu‑și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru. 35 DOMNUL i‑a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și astfel fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia. 36 Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși. Atunci când bărbații lui Israel s‑au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s‑au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei. 37 Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s‑au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei. 38 Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum. 39 Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“ 40 Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat‑o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer. 41 Atunci bărbații lui Israel s‑au întors. Când au văzut dezastrul care‑i aștepta, bărbații lui Beniamin s‑au îngrozit. 42 Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul pustiei, dar n‑au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i‑au doborât în mijlocul lor. 43 Ei i‑au înconjurat pe cei din Beniamin, i‑au urmărit fără încetare^[5] și i‑au nimicit până în fața Ghivei, spre răsărit. 44 Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji. 45 Unii au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i‑au urmărit până la Ghidom^[6] și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați. 46 Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji. 47 Dintre cei care au fugit și au scăpat în pustie, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni. 48 Bărbații lui Israel s‑au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le‑au găsit în cale.