Richter 2 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Der Engel des Herrn tadelt Israel

1 Der Engel des HERRN kam von Gilgal nach Bochim und sagte zu den Israeliten: »Ich habe euch aus Ägypten befreit und in das Land gebracht, das ich euren Vorfahren versprochen habe. Damals schwor ich, meinen Bund mit euch niemals zu brechen. 2 Ich befahl: ›Lasst euch nicht mit den Bewohnern dieses Landes ein! Zerstört ihre Götzenaltäre!‹ Doch was habt ihr getan? Ihr habt nicht auf mich gehört! 3 Darum werde ich diese Völker nicht mehr aus eurem Gebiet vertreiben. Stattdessen wird das eintreffen, wovor ich euch gewarnt habe: Sie werden euch großes Leid zufügen und euch mit ihren Götzen ins Verderben stürzen.« 4 Als der Engel des HERRN dies gesagt hatte, begannen die Israeliten laut zu weinen. 5 Sie brachten dem HERRN Opfer dar und nannten den Ort Bochim (»Weinende«).

Israel bricht dem Herrn die Treue

6 Vor seinem Tod hatte Josua das Volk verabschiedet, und jeder Stamm war in sein Gebiet gezogen, um es in Besitz zu nehmen. 7 Die Israeliten blieben dem HERRN treu, solange Josua und nach ihm die führenden Männer Israels lebten, die noch selbst gesehen hatten, wie der HERR ihrem Volk mit machtvollen Taten geholfen hatte. 8 Josua, der Sohn von Nun, der Diener des HERRN, starb im Alter von 110 Jahren. 9 Man begrub ihn auf dem Grundstück, das ihm und seinen Nachkommen gehören sollte; es lag in Timnat-Heres nördlich des Berges Gaasch im Gebirge Ephraim. 10 Als von seiner Generation keiner mehr lebte, gab es eine neue Generation, die den HERRN weder kannte noch wusste, was er für Israel getan hatte. 11 Sie taten, was dem HERRN missfiel: Sie dienten anderen Göttern 12 und wandten sich ab vom HERRN, dem Gott ihrer Vorfahren, der ihr Volk aus Ägypten befreit hatte. Den Götzen der Völker ringsum liefen sie nach und beteten sie an. Damit forderten sie den Zorn des HERRN heraus. 13 Sie kehrten ihm den Rücken und dienten dem Gott Baal und der Göttin Astarte. 14 Der HERR war zornig auf die Israeliten. Er sorgte dafür, dass Räuberbanden sie ausplünderten und ihre Nachbarvölker mächtiger wurden als sie. Nun konnten die Israeliten sich nicht mehr gegen ihre Feinde behaupten. 15 Was sie auch unternahmen, um sich zu verteidigen – der HERR ließ es ihnen misslingen. Sie gerieten in große Bedrängnis, so wie er es ihnen angekündigt hatte. 16 Da berief der HERR Männer zu Führern seines Volkes, die es aus der Gewalt der Feinde befreiten. Sie wurden Richter genannt. 17 Aber auch auf die Richter hörten die Israeliten nicht, sondern warfen sich fremden Göttern an den Hals und beteten sie an. So kamen sie bald wieder von dem Weg ab, den ihre Vorfahren gegangen waren. Damals hatten die Israeliten sich noch an die Gebote des HERRN gehalten, doch nun taten sie, was sie wollten. 18 Wenn sie dann aber verzweifelt klagten, weil ihre Feinde sie hart bedrängten und unterdrückten, hatte der HERR Mitleid mit ihnen. Er berief einen Richter und stand ihm bei, um das Volk aus der Hand seiner Feinde zu retten. Solange der Richter lebte, waren die Israeliten in Sicherheit. 19 Nach seinem Tod aber schlugen sie wieder ihre alten Wege ein. Sie verehrten andere Götter, dienten ihnen und warfen sich vor ihnen nieder. Dabei trieben sie es noch schlimmer als ihre Vorfahren. Stur hielten sie an ihren Machenschaften fest und ließen sich durch nichts davon abbringen. 20 Da wurde der HERR wieder zornig auf sie und sprach: »Dieses Volk hat den Bund gebrochen, den ich mit ihren Vorfahren geschlossen habe. Sie wollen nicht auf mich hören. 21 Darum werde ich keines der Völker, die seit Josuas Tod noch im Land sind, mehr vertreiben; sie sollen dort bleiben. 22 Durch sie will ich die Israeliten auf die Probe stellen und sehen, ob sie sich an meine Gebote halten wie ihre Vorfahren oder nicht.« 23 So vertrieb der HERR die Völker, die Josua nicht besiegen konnte, nicht sofort aus dem Land, sondern ließ sie dort wohnen.

Noua Traducere Românească

Sentința dată de Îngerul Domnului

1 Îngerul DOMNULUI S‑a suit de la Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v‑am scos din Egipt și v‑am adus în țara pe care le‑am promis‑o părinților voștri. Am zis: «Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi. 2 Iar voi să nu încheiați legământ cu locuitorii acestei țări, ci să le dărâmați altarele.» Voi însă nu ați ascultat de glasul Meu. Ce‑ați făcut? 3 Acum vă spun din nou: «Nu‑i voi alunga dinaintea voastră, ci vă vor fi ca niște spini în coaste, iar dumnezeii lor vă vor fi o cursă.»“ 4 După ce Îngerul Domnului le‑a zis aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul și‑a ridicat glasul și a plâns. 5 Au pus acelui loc numele Bochim^[1] și au adus acolo jertfe DOMNULUI.

Starea poporului în timpul vieții lui Iosua și după moartea acestuia

6 După ce Iosua a dat drumul poporului, fiii lui Israel au plecat fiecare la moștenirea lui, ca să ia în stăpânire țara. 7 Poporul a slujit DOMNULUI cât timp a trăit Iosua și bătrânii de după Iosua, care văzuseră toată lucrarea cea măreață pe care o făcuse DOMNUL pentru Israel. 8 Iosua, fiul lui Nun, robul DOMNULUI, a murit la vârsta de o sută zece ani. 9 L‑au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnat-Heres^[2], în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaș. (Jos 19,50; Jos 24,30) 10 Apoi toată generația aceea a fost adăugată la părinții săi, iar după ea s‑a ridicat o altă generație care nu‑L cunoștea pe DOMNUL, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel. 11 Atunci fiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și au slujit BAALILOR^[3]. (Ri 3,7; Ri 8,33; Ri 10,6; Ri 10,10)

Ri 3,7Ri 8,33Ri 10,6Ri 10,10

12 L‑au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor, Care‑i scosese din țara Egiptului, și s‑au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care‑i înconjurau. S‑au închinat înaintea lor și L‑au mâniat pe DOMNUL. 13 Astfel, L‑au părăsit pe DOMNUL și au slujit lui BAAL^[4] și AȘTORETELOR^[5]. 14 DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și i‑a dat pe israeliți pe mâna unor jefuitori care i‑au prădat. El i‑a vândut în mâinile dușmanilor din vecinătate, cărora n‑au mai fost în stare să li se împotrivească. 15 Oriunde mergeau, mâna DOMNULUI era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum le spusese și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într‑un mare necaz. 16 DOMNUL le‑a ridicat judecători^[6] ca să‑i izbăvească din mâna jefuitorilor lor. 17 Dar nici de judecătorii lor n‑au ascultat, ci s‑au prostituat, ducându‑se după alți dumnezei și închinându‑se lor. S‑au abătut repede de la calea pe care umblaseră părinții lor, cei care ascultaseră de poruncile DOMNULUI, și nu au făcut ca ei. 18 Când DOMNUL le ridica judecători, DOMNUL era cu fiecare judecător și El Însuși îi izbăvea din mâna dușmanilor lor în toate zilele judecătorului. Căci DOMNULUI Îi părea rău când le vedea suspinul înaintea celor ce‑i prigoneau și‑i asupreau. 19 Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăși la căile lor și se perverteau mai mult decât înaintașii lor, ducându‑se după alți dumnezei, slujindu‑le și închinându‑se înaintea lor. Și nu renunțau la faptele și la căile lor rele. 20 Atunci DOMNUL S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și a zis: „Fiindcă neamul acesta a încălcat legământul Meu pe care‑l poruncisem părinților lor și n‑au ascultat de glasul Meu, 21 nu voi mai continua să alung dinaintea lor pe niciunul din neamurile lăsate de Iosua când a murit, 22 pentru ca, prin ele, să‑l pun la încercare pe Israel și să văd dacă vor păzi sau nu Calea DOMNULUI, umblând pe ea așa cum au făcut părinții lor.“ 23 Prin urmare, DOMNUL a lăsat în pace acele neamuri. El nu S‑a grăbit să le alunge și nu le‑a dat în mâna lui Iosua.