1Ein Lied von David, nach der Melodie: »Eine Hirschkuh früh am Morgen«.2Mein Gott, mein Gott, warum hast du mich verlassen? Ich schreie verzweifelt, doch du bist so weit weg, nirgendwo scheint mir Rettung in Sicht zu sein.3Mein Gott, Tag und Nacht rufe ich zu dir um Hilfe, aber du antwortest nicht und schenkst mir keine Ruhe.4Du bist doch der heilige Gott! Du bist es, dem das Volk Israel seine Loblieder singt.5Unsere Vorfahren haben sich auf dich verlassen, und du hast ihnen immer wieder geholfen.6Zu dir schrien sie und wurden gerettet. Sie vertrauten dir, und du hast sie nicht enttäuscht.7Und was ist mit mir? Ein Wurm bin ich, kein Mensch mehr – nur noch Hohn und Spott hat man für mich übrig.8Alle Leute machen sich über mich lustig. Wer mich sieht, verzieht sein Gesicht und schüttelt verächtlich den Kopf.9»Überlass Gott deine Not!«, lästern sie, »der soll dir helfen und dich retten! Er liebt dich doch, oder etwa nicht?«10Du, Herr, hast mich aus dem Leib meiner Mutter gezogen. Schon an ihrer Brust hast du mich Vertrauen gelehrt.11Du bist mein Gott, seitdem mein Leben begann. Seit der Stunde meiner Geburt bin ich auf dich angewiesen.12Bleib mir jetzt doch nicht fern! Groß ist meine Angst! Weit und breit gibt es keinen, der mir hilft.13Viele Feinde kesseln mich ein, umringen mich wie wilde Stiere.14Sie reißen ihr Maul auf wie brüllende Löwen, die ihre Beute zerfleischen wollen.15Meine Kraft schwindet wie Wasser, das versickert, und alle meine Knochen sind wie ausgerenkt. Mein Herz verkrampft sich vor Angst[1],16und meine ganze Kraft ist dahin, verdorrt wie eine staubige Tonscherbe. Die Zunge klebt mir am Gaumen. Du lässt mich im Tode versinken.17Eine Meute böswilliger Menschen umkreist mich, gierig wie wildernde Hunde. Hände und Füße haben sie mir durchbohrt.[2]18Ich kann alle meine Knochen zählen. Sie aber starren mich schadenfroh an.19Schon teilen sie meine Kleider unter sich auf und losen um mein Gewand.20HERR, wende dich nicht länger von mir ab! Nur du kannst mir neue Kraft geben, komm mir schnell zu Hilfe!21Rette mich vor dem tödlichen Schwert, bewahre mich vor den Krallen der Hundemeute! Ich habe doch nur dieses eine Leben!22Reiß mich heraus aus dem Rachen der Löwen und beschütze mich vor den Hörnern dieser wilden Stiere! Und tatsächlich, Herr: Du hast mich erhört!23Ich will meinen Brüdern deinen Namen bekannt machen, vor der ganzen Gemeinde will ich dich loben.24Alle, die ihr den HERRN achtet, preist ihn! Ihr Nachkommen von Jakob, ehrt ihn! Begegnet ihm in Ehrfurcht, ihr vom Volk Israel!25Denn er hat den Hilflosen nicht verachtet, über sein Elend ging er nicht hinweg. Nein, Gott wandte sich nicht von ihm ab, sondern hörte auf ihn, als er um Hilfe schrie.26HERR, jetzt habe ich allen Grund, dir vor der großen Gemeinde ein Loblied zu singen. Was ich dir in meiner Not versprochen habe, löse ich nun ein; alle, die Ehrfurcht vor dir haben, sind meine Zeugen.27Die Armen sollen sich wieder satt essen.[3] Alle, die nach dem HERRN fragen, sollen ihn loben. Euer Leben lang dürft ihr euch daran freuen!28Auch in den fernsten Ländern werden Menschen Gott erkennen und zu ihm umkehren, ja, alle Völker werden sich vor ihm niederwerfen.29Denn der HERR ist König, er herrscht über alle Nationen.30Auch die Großen dieser Erde müssen vor ihm niederfallen, sie, die immer mehr als genug zu essen hatten. Ja, vor ihm werden einmal alle Menschen ihre Knie beugen, alle Sterblichen, denen das Leben zwischen den Fingern zerrinnt.31Die kommenden Generationen werden ihm dienen,[4] eine wird der nächsten von ihm erzählen.32Selbst die Menschen, die noch nicht geboren sind, werden von seinen gerechten Taten hören, und man wird sagen: »Der Herr hat es vollbracht!«
Psalm 22
Noua Traducere Românească
Pentru dirijor. De cântat ca și „Cerboaica zorilor“. Un psalm al lui David.
1Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m‑ai părăsit? Ești atât de departe de izbăvirea mea și de cuvintele strigătului meu!2Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu‑mi răspunzi, strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.3Dar Tu ești sfânt; Tu șezi în mijlocul laudelor lui Israel.4În Tine s‑au încrezut părinții noștri; ei s‑au încrezut, iar Tu i‑ai izbăvit;5au strigat către Tine și au fost scăpați; s‑au încrezut în Tine și nu au fost dați de rușine.6Dar eu sunt vierme, nu om; am ajuns de rușinea oamenilor și disprețuit de popor.7Toți cei ce mă văd își bat joc de mine, rânjesc și clatină din cap.8„S‑a încrezut în DOMNUL! Să‑l scape El! Să‑l elibereze, căci Își găsește plăcerea în el!“9Totuși, Tu m‑ai scos din pântec și m‑ai făcut încrezător la sânii mamei mele.10Ți‑am fost încredințat Ție din pântec; încă din pântecul mamei mele, Tu ești Dumnezeul meu.11Nu Te îndepărta de mine, căci necazul este aproape și nu am niciun ajutor!12Mă încercuiesc mulți tauri, niște tauri puternici din Bașan mă înconjoară.13Își deschid gura împotriva mea ca leul care sfâșie și răcnește.14Sunt turnat ca apa, și toate oasele mi se despart. Mi s‑a făcut inima precum ceara și se topește înăuntrul meu.15Mi se usucă puterea ca lutul, iar limba mi se lipește de cerul gurii: m‑ai adus în țărâna morții.16Căci niște câini m‑au înconjurat, o ceată de răufăcători m‑a împresurat; mi‑au străpuns mâinile și picioarele.17Toate oasele aș putea să mi le număr. Ei se uită, mă privesc.18Și‑au împărțit hainele mele între ei și au aruncat sorții pentru cămașa mea.19Dar Tu, DOAMNE, nu Te îndepărta! Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu!20Scapă‑mi sufletul de sabie, și viața din laba câinelui!21Izbăvește‑mă din gura leului și din coarnele bivolului sălbatic! Tu mi‑ai răspuns!22Voi vesti Numele Tău fraților mei; Te voi lăuda în mijlocul adunării!23Cei temători de DOMNUL, lăudați‑L! Voi, toată sămânța lui Iacov, slăviți‑L! Să aveți frică de El, voi, toată sămânța lui Israel!24Căci El nu a disprețuit și nu a nesocotit asuprirea celui asuprit. Nu Și‑a ascuns fața de acesta; l‑a ascultat când a strigat către El după ajutor.25Tu ești pricina laudelor mele în adunarea cea mare! Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine!26Cei blânzi vor mânca și se vor sătura; cei ce Îl caută pe DOMNUL Îl vor lăuda. Să vă trăiască inima pentru totdeauna!27Toate marginile pământului își vor aminti și se vor întoarce la DOMNUL. Toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta,28căci a DOMNULUI este domnia și El stăpânește peste neamuri!29Toți cei prosperi de pe pământ vor mânca și se vor închina; înaintea Lui vor îngenunchea toți cei ce se coboară în țărână, cei ce nu pot să‑și păstreze viața.30O sămânță[1] Îi va sluji[2] și se va istorisi generației următoare despre Stăpânul. (Ps 18,50)31Ei vor veni și vor vesti dreptatea Lui; îi vor vesti poporului care se va naște că El a lucrat.