1(Verse 1‒15: Preist den HERRN und rühmt seinen Namen, verkündet allen Völkern seine großen Taten! (1Chr 16,8)2Singt und musiziert zu seiner Ehre, macht alle seine Wunder bekannt!3Seid stolz auf ihn, den heiligen Gott! Ja, alle, die seine Nähe suchen, sollen sich freuen!4Fragt nach dem HERRN und rechnet mit seiner Macht, wendet euch immer wieder an ihn!5-6Ihr Nachkommen seines Dieners Abraham, erinnert euch an die Wunder, die er vollbracht hat! Ihr Kinder und Enkel von Jakob, die er auserwählt hat, denkt an all seine mächtigen Taten und Urteile!7Er ist der HERR, unser Gott! Auf der ganzen Welt hat er das letzte Wort.8Niemals vergisst er seinen Bund, sein Versprechen, das er uns gab. Es gilt für alle Generationen nach uns, selbst wenn es tausende sind.9Schon mit Abraham schloss er diesen Bund; er schwor auch Isaak, sich daran zu halten.10Gegenüber Jakob bestätigte er ihn als gültige Ordnung, ja, als ewiges Bündnis für das Volk Israel.11Er sprach: »Euch gebe ich das Land Kanaan, ihr sollt es für immer besitzen.«12Als sie noch eine kleine Schar waren, nur wenige, dazu noch fremd im Land,13als sie von Volk zu Volk wanderten, von einem Ort zum anderen zogen,14da erlaubte Gott keinem, sie zu unterdrücken. Die Könige der fremden Völker warnte er:15»Rührt mein Volk nicht an, denn ich habe es erwählt! Sie sind meine Propheten – darum tut ihnen nichts Böses!«[1]16Der HERR ließ eine Hungersnot ins Land kommen, und die Vorräte an Brot gingen schnell zu Ende.17Aber Gott hatte ihnen schon einen Mann vorausgeschickt: Josef, der als Sklave nach Ägypten verkauft worden war.18Man band seine Füße mit schweren Ketten und zwängte seinen Hals in einen eisernen Ring.19Doch dann traf ein, was Josef vorausgesagt hatte; was der HERR ihm eingab, bewies seine Unschuld.20Da befahl der König, ihm seine Fesseln zu lösen; der Mann, der über viele Völker herrschte, gab ihn frei!21Er machte ihn zum obersten Verwalter seines Palastes und vertraute ihm seinen ganzen Besitz an.22Die hohen Beamten wurden ihm unterstellt, und die Ratgeber des Königs sollten von seiner Weisheit lernen.23Dann kamen Jakob und seine Familie nach Ägypten und ließen sich nieder im Land der Nachkommen Hams.24Der HERR ließ sein Volk rasch wachsen und schließlich mächtiger werden als seine Unterdrücker.25Er sorgte dafür, dass die Ägypter sein Volk zu hassen begannen. Am Ende behandelten sie es heimtückisch und gemein.26Doch dann sandte er zwei Männer zu ihrer Hilfe, es waren Mose und Aaron, seine auserwählten Diener.27Sie vollbrachten vor ihren Augen die Zeichen und Wunder, die Gott den Ägyptern angedroht hatte,28und widersetzten sich nicht seinem Befehl[2]. Der HERR sandte pechschwarze Finsternis,29die Gewässer verwandelte er in Blut und ließ die Fische darin umkommen.30Im ganzen Land wimmelte es von Fröschen, auch vor dem Palast des Königs machten sie nicht Halt.31Auf Gottes Weisung kam Ungeziefer, ganze Schwärme von Stechmücken bedeckten das Land.32Statt Regen prasselte Hagel vom Himmel, feurige Blitze schlugen überall ein.33Gott vernichtete die Weinstöcke und Feigenbäume und zerbrach auch die anderen Bäume im Land.34Auf seinen Befehl rückten Heuschrecken heran, riesige Schwärme, die nicht zu zählen waren.35Sie machten sich über alle Pflanzen im Land her, alles, was grünte und blühte, fraßen sie kahl.36Schließlich tötete der HERR alle Erstgeborenen der Ägypter, jede Familie verlor den ältesten Sohn, der doch ihr ganzer Stolz war.37Dann führte er sein Volk gesund und stark heraus, reich beladen mit Silber und Gold.38Die Ägypter waren froh, sie endlich los zu sein, so sehr hatte sie die Furcht vor ihnen gepackt.39Gott gab seinem Volk Schutz hinter einer Wolke, und in der Nacht erleuchtete ein Feuer ihnen den Weg.40Als sie erbittert nach Speise verlangten, da ließ er Wachteln in ihr Lager kommen, und mit Brot vom Himmel[3] machte er sie satt.41Er ließ Wasser aus dem Felsen fließen, mitten in der Wüste strömte es heraus.42Ja, Gott hat Wort gehalten! Er löste sein heiliges Versprechen ein, das er Abraham, seinem Diener, gegeben hatte.43So führte er sein auserwähltes Volk heraus, und sie sangen und jubelten vor Freude.44Dann gab er ihnen das Land anderer Völker; was diese erarbeitet hatten, wurde nun ihr Besitz.45Diese Wunder ließ er sein Volk erleben, damit sie seinen Weisungen gehorchten und seine Gebote hielten. Halleluja – lobt den HERRN!
Psalm 105
Noua Traducere Românească
1Mulțumiți DOMNULUI, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui!2Cântați‑I! Cântați spre lauda Lui! Vestiți toate minunile Lui!3Lăudați‑vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce‑L caută pe DOMNUL!4Căutați pe DOMNUL și puterea Lui, căutați întotdeauna fața Lui!5Aduceți‑vă aminte de minunile pe care le‑a făcut, de semnele Sale și de judecățile rostite de gura Sa,6sămânță a robului Său Avraam, fii ai lui Iacov, aleșii Lui!7El este DOMNUL, Dumnezeul nostru, și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul.8El Își aduce aminte mereu de legământul Lui, de cuvântul pe care l‑a poruncit pentru o mie de generații,9de legământul pe care l‑a încheiat cu Avraam, de jurământul Lui către Isaac,10pe care l‑a întărit față de Iacov printr‑o hotărâre și față de Israel printr‑un legământ veșnic,11zicând: „Ție îți voi da țara Canaan, ca parte a moștenirii voastre.“12Pe atunci erau doar câțiva oameni, puțini la număr și străini în țară.13Ei călătoreau de la un neam la alt neam, de la un regat la alt popor.14El nu a îngăduit niciunui om să‑i asuprească și a mustrat regi pentru ei:15„Nu vă atingeți de unșii Mei și nu‑i vătămați pe profeții Mei!“16A chemat foametea peste țară, a frânt orice toiag al pâinii.17Trimisese înaintea lor un om, pe Iosif, care a fost vândut ca rob.18I‑au strâns picioarele în lanțuri, iar gâtul i‑a fost pus în fiare,19până la vremea când s‑a împlinit[1] Cuvântul Lui, când Cuvântul DOMNULUI l‑a dovedit curat.[2]20Atunci regele a trimis să‑l dezlege și stăpânitorul popoarelor – să‑l elibereze.21L‑a pus stăpân peste casa lui și stăpânitor peste toate averile lui,22ca să‑i lege după bunu‑i plac pe prinții lui și să‑i învețe pe bătrânii lui înțelepciunea.23Atunci Israel a venit în Egipt, Iacov a locuit ca străin în țara lui Ham.24Dumnezeu Și‑a înmulțit poporul foarte mult și i‑a făcut mai tari decât pe vrăjmașii lor.25Acestora le‑a schimbat inima, ca să‑I urască poporul, să se poarte mișelește cu robii Săi.26L‑a trimis pe Moise, robul Său, și pe Aaron pe care‑l alesese.27Ei au înfăptuit semnele Lui printre vrăjmași și au făcut minuni în țara lui Ham.28A trimis întunericul și s‑a făcut beznă; Moise și Aaron nu s‑au răzvrătit împotriva cuvintelor Lui.29Le‑a prefăcut apa în sânge și le‑a omorât peștii.30Țara lor a mișunat de broaște, până în odăile împăraților lor.31El a zis, și au venit roiuri de muște; au fost țânțari pe întreg teritoriul lor.32Le‑a dat grindină, în loc de ploaie, și flăcări de foc peste țara lor.33Le‑a lovit viile și smochinii și le‑a rupt copacii din teritoriul lor.34El a zis, și au venit lăcuste[3], lăcuste[4] fără număr.35Ele au devorat toată verdeața din țara lor și au mâncat rodul pământului lor.36I‑a lovit pe toți întâii născuți în țara lor, pârga întregii lor puteri.37El i‑a scos pe israeliți de acolo cu argint și cu aur și n‑a fost niciunul din semințiile Lui care să se poticnească.38Egiptenii s‑au bucurat de plecarea lor, căci îi apucaseră groaza de ei.39El a întins un nor ca să le fie învelitoare și un foc ca să lumineze noaptea.40Au cerut, iar El le‑a trimis prepelițe și i‑a săturat cu pâine din cer.41A despicat stânca și a curs apă; un râu a curs prin locuri uscate.42Și aceasta pentru că Și‑a amintit de promisiunea Sa cea sfântă, făcută lui Avraam, robul Său.43El Și‑a scos poporul cu bucurie, Și‑a scos aleșii cu strigăte de veselie.44Le‑a dat teritoriile neamurilor și au moștenit rodul muncii noroadelor,45ca să păzească hotărârile Lui și să trăiască după învățăturile[5] Lui. Lăudați‑L pe DOMNUL![6]