Psalm 102 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Herr, erbarme dich über Jerusalem!

1 Gebet eines Menschen, der allen Mut verloren hat und dem HERRN sein Leid klagt. 2 Höre mein Gebet, HERR, und achte auf meinen Hilfeschrei! 3 Ich bin in großer Not – verbirg dich nicht vor mir! Höre mir zu und hilf mir schnell! 4 Mein Leben verflüchtigt sich wie Rauch, mein ganzer Körper glüht, von Fieber geschüttelt. 5 Meine Kraft vertrocknet wie abgemähtes Gras, selbst der Hunger ist mir vergangen. 6 Ich bin nur noch Haut und Knochen, mir bleibt nichts als endloses Stöhnen. 7 Man hört mich klagen wie eine Eule in der Wüste, wie ein Käuzchen in verlassenen Ruinen. 8 Tiefe Verzweiflung raubt mir den Schlaf; ich fühle mich wie ein einsamer Vogel auf dem Dach. 9 Tag für Tag beschimpfen mich meine Feinde, und wen sie verfluchen wollen, dem wünschen sie mein Schicksal herbei. 10 Ich esse Staub, als wäre es Brot, und in meine Getränke mischen sich Tränen. 11 Denn dein furchtbarer Zorn hat mich getroffen, du hast mich hochgeworfen und zu Boden geschmettert! 12 Mein Leben gleicht einem Schatten, der am Abend in der Dunkelheit verschwindet. Ich bin wie Gras, das bald verdorrt. 13 Du aber, HERR, regierst für alle Zeiten; von dir wird man erzählen, solange es Menschen gibt. 14 Du wirst eingreifen und dich über Zion erbarmen. Denn die Zeit ist gekommen, es zu begnadigen – die Stunde ist da! 15 Dein Volk liebt die Mauern dieser Stadt und trauert über ihre Trümmer. 16-17 Aber der HERR wird sie wieder aufbauen, er wird erscheinen in all seiner Pracht. Dann werden die Völker ihn fürchten und alle Könige vor seiner Macht zittern. 18 Ja, der HERR wird das Gebet der Hilflosen hören, er lässt ihr Flehen nicht außer Acht. 19 Diese Worte soll man aufschreiben für die Generationen, die nach uns kommen, damit auch sie es lesen und den HERRN loben: 20 Der HERR blickte von seinem Heiligtum herab, er schaute vom Himmel auf die Erde. 21 Er hörte das Stöhnen der Gefangenen und rettete sie vor dem sicheren Tod. 22 Darum wird man den HERRN auf dem Berg Zion rühmen; in ganz Jerusalem wird man ihn loben, 23 wenn alle Völker und Königreiche sich versammeln, um sich in seinen Dienst zu stellen. 24 Mitten im Leben^[1] hat Gott meine Kraft gebrochen, ich weiß, meine Tage sind schon gezählt. 25 Darum flehe ich ihn an: Mein Gott, lass mich nicht jetzt schon sterben! Du selbst überdauerst die Generationen. 26 Vor langer Zeit hast du alles geschaffen, Himmel und Erde sind das Werk deiner Hände. 27 Sie werden vergehen, du aber bleibst. Wie alte Kleider werden sie zerfallen, wie ein abgetragenes Gewand legst du sie ab und wechselst sie aus. 28 Du aber bleibst ein und derselbe, deine Jahre haben kein Ende. 29 Die Nachkommen deines Volkes werden in Sicherheit wohnen, unter deinem Schutz werden sie geborgen sein.

Noua Traducere Românească

O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.

1 DOAMNE, ascultă rugăciunea mea! Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor! 2 Nu‑Ți ascunde fața de mine în ziua necazului meu! Pleacă‑Ți urechea spre mine! Răspunde‑mi degrabă în ziua când Te chem! 3 Căci zilele mi se sfârșesc în fum iar oasele‑mi ard ca jarul. 4 Inima‑mi este rănită și se usucă precum iarba, căci uit să‑mi mănânc pâinea. 5 Din cauza gemetelor mele mi s‑au lipit oasele de carne. 6 Mă asemăn cu ciușul din pustie; am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături. 7 Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș. 8 Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc; cei ce mă iau în derâdere jură pe mine. 9 Mănânc cenușă în loc de pâine și îmi amestec băutura cu lacrimi, 10 din cauza mâniei și a urgiei Tale; căci Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat. 11 Zilele îmi sunt ca umbra înserării și mă usuc ca iarba. 12 Însă Tu, DOAMNE, tronezi pe vecie, amintirea Ta ține din generație în generație. 13 Tu Te vei ridica și vei avea milă de Sion, căci este timpul să‑Ți arăți bunăvoința față de el, fiindcă i‑a sosit vremea. 14 Într-adevăr, robii Tăi îndrăgesc pietrele lui și le este milă de țărâna lui. 15 Neamurile se vor teme de Numele DOMNULUI, și toți regii pământului – de slava Lui, 16 când DOMNUL va zidi Sionul și Se va arăta în slava Lui. 17 El va răspunde la rugăciunile celor nevoiași și nu va disprețui rugăciunile lor. 18 Să se scrie aceasta pentru generația viitoare, pentru ca poporul care se va naște să‑L laude pe DOMNUL^[1]! (Ps 104,35; Ps 105,45; Ps 106,1; Ps 106,48; Ps 111,1; Ps 112,1; Ps 113,1; Ps 113,9)

Ps 104,35Ps 105,45Ps 106,1Ps 106,48Ps 111,1Ps 112,1Ps 113,1Ps 113,9

19 Căci El privește din înălțimea sfințeniei Sale; DOMNUL privește din ceruri pe pământ, 20 ca să ia aminte la gemetele prizonierilor, să‑i elibereze pe cei condamnați la moarte. 21 Numele DOMNULUI va fi vestit în Sion, și lauda Lui – în Ierusalim, 22 când se vor strânge popoarele și regatele ca să‑I slujească DOMNULUI. 23 Mi‑a frânt puterea pe drum; mi‑a scurtat zilele. 24 De aceea am zis: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai Cărui ani țin din generație în generație. 25 Tu ai întemeiat în vechime pământul, iar cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. 26 Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate se vor învechi ca o haină. Le vei schimba ca pe un veșmânt, și ele vor trece. 27 Tu însă rămâi Același, și anii Tăi nu se vor sfârși. 28 Fiii robilor Tăi vor locui aici, și sămânța lor va rămâne în prezența Ta.“