Offenbarung 7 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Wer trägt das Zeichen Gottes?

1 Dann sah ich in jeder der vier Himmelsrichtungen einen Engel stehen. Sie hielten die Winde und Stürme zurück. Kein Lufthauch war zu spüren, weder auf der Erde noch auf dem Meer; nicht ein Blättchen raschelte an den Bäumen. 2 Aus dem Osten, da wo die Sonne aufgeht, sah ich einen anderen Engel heraufsteigen; der brachte das Siegel des lebendigen Gottes. Den vier Engeln, die von Gott die Macht erhalten hatten, das Verderben über Land und Meer zu bringen, rief er mit lauter Stimme zu: 3 »Wartet! Bringt noch kein Unheil über das Land, das Meer und die Bäume. Erst wollen wir allen, die zu Gott gehören und ihm dienen, sein Siegel auf die Stirn drücken.« 4 Dann hörte ich, wie viele dieses Zeichen erhielten. Es waren 144.000 aus allen Stämmen Israels: 5-8 je 12.000 aus den Stämmen Juda, Ruben, Gad, Asser, Naftali, Manasse, Simeon, Levi, Issachar, Sebulon, Josef und Benjamin.

Die Auserwählten aus allen Völkern

9 Jetzt sah ich eine riesige Menschenmenge, so groß, dass niemand sie zählen konnte. Die Menschen kamen aus allen Nationen, Stämmen und Völkern; alle Sprachen der Welt waren zu hören. Sie standen vor dem Thron und vor dem Lamm. Alle hatten weiße Gewänder an und trugen Palmenzweige in der Hand. 10 Mit lauter Stimme riefen sie: »Heil und Rettung kommen allein von unserem Gott, der auf dem Thron sitzt, und von dem Lamm!« 11 Alle Engel standen um den Thron, um die Ältesten^[1] und die vier mächtigen Gestalten. Sie fielen vor dem Thron nieder und beteten Gott an. (Offb 4,4) 12 »Ja, das steht fest«, sagten sie, »Anbetung und Herrlichkeit, Weisheit und Dank, Ehre, Macht und Kraft gebühren unserem Gott für immer und ewig. Amen!« 13 Da fragte mich einer der Ältesten: »Weißt du, wer diese Menschen mit den weißen Kleidern sind und wo sie herkommen?« 14 »Nein, Herr«, antwortete ich, »aber du weißt es bestimmt.« Da antwortete er mir: »Sie kommen aus Verfolgung, Leid und Bedrängnis^[2]. Im Blut des Lammes haben sie ihre Kleider reingewaschen. (Dan 12,1; Mt 24,21) 15 Deshalb stehen sie hier vor dem Thron Gottes und dienen ihm Tag und Nacht in seinem Tempel. Gott, der auf dem Thron sitzt, wird bei ihnen wohnen und sie beschirmen! 16 Sie werden nie wieder Hunger oder Durst leiden; keine Sonnenglut oder sengende Hitze wird sie jemals wieder quälen. 17 Denn das Lamm, das in der Mitte steht, wo der Thron ist, wird ihr Hirte sein. Er wird sie zu den Quellen führen, aus denen das Wasser des Lebens entspringt. Und Gott wird ihnen alle Tränen abwischen.«

Noua Traducere Românească

Pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii

1 După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. 2 Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui și care avea sigiliul Dumnezeului cel Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării, 3 zicând: „Nu faceți rău nici pământului, nici mării, nici copacilor, până nu vom pune sigiliul pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!“ 4 Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: fuseseră pecetluiți o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel: 5 din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii; din seminția lui Ruben – douăsprezece mii; din seminția lui Gad – douăsprezece mii; 6 din seminția lui Așer – douăsprezece mii; din seminția lui Neftali – douăsprezece mii; din seminția lui Manase – douăsprezece mii; 7 din seminția lui Simeon – douăsprezece mii; din seminția lui Levi – douăsprezece mii; din seminția lui Isahar – douăsprezece mii; 8 din seminția lui Zabulon – douăsprezece mii; din seminția lui Iosif – douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin – douăsprezece mii au fost pecetluiți.

Marea mulțime în robe albe

9 După toate acestea, m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni n‑o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, erau îmbrăcați în robe albe și aveau ramuri de palmier în mâini. 10 Ei strigau cu glas tare, zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, Care stă pe tron, și a Mielului!“ 11 Toți îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru ființe vii. Ei s‑au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și I s‑au închinat lui Dumnezeu, 12 zicând: „Amin! Lauda și slava, înțelepciunea și mulțumirea, cinstea, puterea și tăria să fie ale Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin.“ 13 Unul dintre bătrâni m‑a întrebat, zicând: – Cine sunt aceștia îmbrăcați în robe albe și de unde au venit? 14 I‑am răspuns: – Domnule, tu știi! El mi‑a zis: – Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și‑au spălat robele și le‑au albit în sângele Mielului. 15 De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și I se închină zi și noapte în Templul Lui; iar Cel Ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei. 16 Nu le va mai fi nici foame, nici sete și nu va mai cădea peste ei arșița soarelui, nici vreo altă căldură arzătoare, 17 pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va păstori și îi va conduce la izvoarele apelor vieții, iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.