Matthäus 18 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Gott hat andere Maßstäbe

1 In dieser Zeit kamen die Jünger zu Jesus und fragten ihn: »Wer ist wohl der Wichtigste in Gottes himmlischem Reich?« (Mk 9,33; Lk 9,46) 2 Jesus rief ein kleines Kind, stellte es in ihre Mitte 3 und sagte: »Ich versichere euch: Wenn ihr euch nicht ändert und so werdet wie die Kinder, kommt ihr ganz sicher nicht in Gottes himmlisches Reich. 4 Wer aber so klein und demütig sein kann wie ein Kind, der ist der Größte in Gottes himmlischem Reich. 5 Und wer solch einen Menschen^[1] mir zuliebe aufnimmt, der nimmt mich auf.«

Lasst euch nicht zum Bösen verleiten!

6 »Wer aber einen dieser kleinen, unbedeutenden Menschen, die mir vertrauen, zu Fall bringt, für den wäre es noch das Beste, mit einem Mühlstein^[2] um den Hals ins tiefe Meer geworfen zu werden. (Mt 5,29; Mk 9,42; Lk 17,1) 7 Wehe der Welt, denn sie bringt Menschen vom Glauben ab! Es kann ja nicht ausbleiben, dass so etwas geschieht. Aber wehe dem, der daran schuld ist! 8 Deshalb: Wenn dich deine Hand oder dein Fuß zur Sünde verführen will, hack sie ab und wirf sie weg. Es ist besser, du gehst verkrüppelt oder verstümmelt ins ewige Leben, als dass du mit beiden Händen und Füßen ins ewige Feuer kommst. 9 Auch wenn dich dein Auge zu Fall bringen will, dann reiß es heraus und wirf es weg. Es ist besser für dich, einäugig das ewige Leben zu erhalten, als mit zwei gesunden Augen ins Feuer der Hölle geworfen zu werden.«

Jesus sucht Verlorene

10-11 »Hütet euch davor, hochmütig auf die herabzusehen, die euch klein und unbedeutend erscheinen. Denn ich sage euch: Ihre Engel haben immer Zugang zu meinem Vater im Himmel.^[3] (Lk 15,3) 12 Was meint ihr: Wenn ein Mann hundert Schafe hat und sich eins davon verläuft, was wird er tun? Lässt er nicht die neunundneunzig auf ihrer Weide in den Bergen zurück, um das verirrte Schaf zu suchen? 13 Und ich versichere euch: Wenn er es dann findet, freut er sich über dieses eine mehr als über die neunundneunzig, die sich nicht verlaufen hatten. 14 Ebenso will euer Vater im Himmel nicht, dass auch nur einer, und sei es der Geringste, verloren geht.«

Einander ermahnen

15 »Wenn dein Bruder oder deine Schwester Schuld auf sich geladen hat, dann geh zu dieser Person hin und stell sie unter vier Augen zur Rede. Wenn sie auf dich hört, hast du deinen Bruder oder deine Schwester zurückgewonnen. (Lk 17,3) 16 Will sie davon nichts wissen, nimm einen oder zwei andere mit, denn durch die Aussage von zwei oder drei Zeugen soll jede Sache entschieden werden. 17 Wenn dein Bruder oder deine Schwester auch dann nicht hören will, bring den Fall vor die Gemeinde. Nimmt die betreffende Person selbst das Urteil der Gemeinde nicht an, dann behandle sie wie einen Gottlosen oder Betrüger^[4]. 18 Ich versichere euch: Was ihr auf der Erde binden werdet, das soll auch im Himmel gebunden sein. Und was ihr auf der Erde lösen werdet, das soll auch im Himmel gelöst sein. 19 Aber auch das sage ich euch: Wenn zwei von euch hier auf der Erde meinen Vater im Himmel um etwas bitten wollen und sich darin einig sind, dann wird er es ihnen geben. 20 Denn wo zwei oder drei in meinem Namen zusammenkommen, bin ich in ihrer Mitte.«

Das Gleichnis vom unbarmherzigen Schuldner

21 Da wandte sich Petrus an Jesus und fragte ihn: »Herr, wie oft muss ich meinem Bruder oder meiner Schwester vergeben, wenn sie mir Unrecht tun? Ist siebenmal genug?« (Lk 17,4) 22 »Nein«, antwortete ihm Jesus. »Nicht nur siebenmal, sondern siebenundsiebzigmal^[5]. (1Mo 4,24) 23 Denn mit Gottes himmlischem Reich ist es wie mit einem König, der mit seinen Verwaltern abrechnen wollte. 24 Als Erstes wurde ein Mann vor den König gebracht, der ihm einen Millionenbetrag^[6] schuldete. 25 Aber er konnte diese Schuld nicht bezahlen. Deshalb wollte der König ihn, seine Frau, seine Kinder und seinen gesamten Besitz verkaufen lassen, um wenigstens einen Teil seines Geldes zurückzubekommen. 26 Doch der Mann fiel vor dem König nieder und flehte ihn an: ›Herr, hab noch etwas Geduld! Ich will ja alles bezahlen.‹ 27 Da hatte der König Mitleid. Er gab ihn frei und erließ ihm seine Schulden. 28 Kaum war der Mann frei, da traf er einen anderen Verwalter, der ihm einen vergleichsweise kleinen Betrag schuldete. Er packte ihn, würgte ihn und schrie: ›Bezahl jetzt endlich deine Schulden!‹ 29 Da fiel der andere vor ihm nieder und bettelte: ›Hab noch etwas Geduld! Ich will ja alles bezahlen.‹ 30 Aber der Verwalter wollte nichts davon wissen und ließ ihn ins Gefängnis werfen. Er sollte erst dann wieder freigelassen werden, wenn er alles bezahlt hätte. 31 Als nun die anderen Verwalter sahen, was sich da ereignet hatte, waren sie empört. Sie gingen zu ihrem Herrn und berichteten ihm alles. 32 Da ließ der König den Verwalter zu sich kommen und sagte: ›Was bist du doch für ein boshafter Mensch! Deine ganze Schuld habe ich dir erlassen, weil du mich darum gebeten hast. 33 Hättest du da nicht auch mit meinem anderen Verwalter Erbarmen haben müssen, so wie ich mit dir?‹ 34 Zornig übergab der Herr ihn den Folterknechten. Sie sollten ihn erst dann wieder freilassen, wenn er alle seine Schulden zurückgezahlt hätte. 35 Auf die gleiche Art wird mein Vater im Himmel jeden von euch behandeln, der seinem Bruder oder seiner Schwester nicht von ganzem Herzen vergibt.«

Noua Traducere Românească

Cel mai mare în Împărăția Cerurilor

1 În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus, zicând: – Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor? (Mk 9,33; Lk 9,46) 2 Isus a chemat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor 3 și le‑a zis: – Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca și copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor! 4 Prin urmare, oricine se smerește ca acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. 5 Și oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește. 6 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.

Prilejuri de poticnire

7 Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de poticnire^[1]! Căci este nevoie să vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire! (Mt 13,41; Mk 9,42; Lk 17,1) 8 Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie‑le și aruncă‑le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic! 9 Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l și aruncă‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul Gheenei^[2]! (Mt 5,22)

Pilda despre oaia rătăcită

10 Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri. (Lk 15,4) 11 Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut. 12 Ce credeți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s‑o caute pe cea rătăcită? 13 Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s‑au rătăcit! 14 Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.

Când semenul tău păcătuiește împotriva ta

15 Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du‑te și mustră‑l^[3] doar între tine și el. Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. (Lk 17,3) 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie întemeiată pe cuvântul a doi sau trei martori“^[4]. (5Mo 19,15) 17 Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii^[5]. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân^[6] și ca un vameș. (Mt 16,18) 18 Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.^[7] (Mt 16,19) 19 Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să‑l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în ceruri. 20 Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!

Pilda despre sclavul nemilostiv

21 Atunci Petru s‑a apropiat și L‑a întrebat: – Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? (Lk 17,4) 22 Isus i‑a zis: – Eu nu‑ți zic să‑l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte^[8]. 23 De aceea, Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să‑și încheie socotelile cu sclavii săi. 24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care‑i datora zece mii de talanți^[9]. (Mt 20,2) 25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. 26 Atunci sclavul, aruncându‑se la pământ, i s‑a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti tot!“ 27 Stăpânului acelui sclav i s‑a făcut milă de el, așa că l‑a lăsat și i‑a iertat datoria. 28 După ce a ieșit, sclavul acela l‑a găsit pe unul dintre confrații lui care‑i datora o sută de denari^[10]. El l‑a înșfăcat și, în timp ce‑l strângea de gât, i‑a zis: „Plătește ce‑mi datorezi!“ (Mt 20,2) 29 Atunci confratele său, aruncându‑se la pământ, l‑a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti.“ 30 Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria. 31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare. Ei s‑au dus și i‑au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase. 32 Atunci stăpânul lui l‑a chemat la el și i‑a zis: „Sclav rău, eu ți‑am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m‑ai rugat! 33 Nu trebuia oare să ai milă și tu de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“ 34 Stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria. 35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu‑l iartă din inimă pe fratele său.