Lukas 4 | Hoffnung für alle :: ERF Bibleserver

Hoffnung für alle

Wenn du Gottes Sohn bist, beweise es!

1 Erfüllt vom Heiligen Geist verließ Jesus die Gegend am Jordan. Der Geist Gottes führte ihn in die Wüste, (Mt 4,1; Mk 1,12) 2 wo er sich vierzig Tage lang aufhielt. Dort war er den Versuchungen des Teufels ausgesetzt. Jesus aß nichts während dieser ganzen Zeit, und schließlich war er sehr hungrig. 3 Da sagte der Teufel zu ihm: »Wenn du Gottes Sohn bist, dann befiehl doch, dass dieser Stein hier zu Brot wird!« 4 Aber Jesus wehrte ab: »Es steht in der Heiligen Schrift: ›Der Mensch lebt nicht allein von Brot!‹ « (5Mo 8,3) 5 Der Teufel führte ihn auf einen Berg, zeigte ihm in einem einzigen Augenblick alle Reiche der Welt 6 und bot sie Jesus an: »Alle Macht über diese Welt und ihre ganze Pracht will ich dir verleihen; denn mir ist sie übergeben, und ich schenke sie, wem ich will. 7 Wenn du dich vor mir niederwirfst und mich anbetest, wird das alles dir gehören.« 8 Wieder wehrte Jesus ab: »Nein! Denn es heißt in der Schrift: ›Bete allein den Herrn, deinen Gott, an und diene nur ihm!‹ « (5Mo 6,13) 9 Der Teufel nahm ihn auch mit nach Jerusalem und stellte ihn auf die höchste Stelle des Tempels. »Wenn du Gottes Sohn bist, dann spring von hier hinunter«, forderte er Jesus auf. 10 »In der Schrift steht doch: ›Gott wird dir seine Engel schicken, um dich zu beschützen. 11 Sie werden dich auf Händen tragen, so dass du dich nicht einmal an einem Stein stoßen wirst!‹ « (Ps 91,11) 12 Aber Jesus wies ihn auch diesmal zurück: »Es steht aber auch in der Schrift: ›Du sollst den Herrn, deinen Gott, nicht herausfordern!‹ « (5Mo 6,16) 13 Nachdem der Teufel alles versucht hatte, um Jesus zur Sünde zu verleiten, verließ er ihn für einige Zeit.

Jesus beginnt seinen Auftrag zu erfüllen

14 Mit der Kraft des Heiligen Geistes erfüllt, kehrte Jesus nach Galiläa zurück. Schon bald sprach man in der ganzen Gegend von ihm. (Mt 4,12; Mk 1,14) 15 Er lehrte die Menschen in den Synagogen, und alle redeten mit größter Hochachtung von ihm.

Ein Prophet gilt nichts in seiner Heimatstadt

16 So kam Jesus auch nach Nazareth, wo er aufgewachsen war. Am Sabbat ging er wie gewohnt in die Synagoge. Als er aufstand, um aus der Heiligen Schrift vorzulesen, (Mt 13,53; Mk 6,1) 17 reichte man ihm die Schriftrolle des Propheten Jesaja. Jesus öffnete sie, suchte eine bestimmte Stelle und las vor: 18 »Der Geist des Herrn ruht auf mir, weil er mich berufen und bevollmächtigt hat^[1]. Er hat mich gesandt, den Armen die frohe Botschaft zu bringen. Ich rufe Freiheit aus für die Gefangenen, den Blinden sage ich, dass sie sehen werden, und den Unterdrückten, dass sie von jeder Gewalt befreit sein sollen. 19 Ich verkünde ihnen ein Jahr, in dem der Herr seine Gnade zeigt.^[2]« (Jes 61,1) 20 Jesus rollte die Schriftrolle zusammen, gab sie dem Synagogendiener zurück und setzte sich. Alle blickten ihn erwartungsvoll an. 21 Er begann: »Heute, wo ihr diese Worte hört, hat sich die Voraussage des Propheten erfüllt.« 22 Während er sprach, konnte ihm die ganze Gemeinde nur zustimmen. Sie staunten über die Worte, die Gott ihm schenkte,^[3] aber sie fragten sich auch ungläubig: »Ist das nicht der Sohn von Josef?« 23 Darum fuhr Jesus fort: »Sicher werdet ihr mir das Sprichwort vorhalten: ›Arzt, hilf dir selbst!‹ In Kapernaum hast du offenbar große Wunder getan. Zeig auch hier, was du kannst! – 24 Aber ich versichere euch: Kein Prophet gilt etwas in seiner Heimat. 25 Denkt doch an Elia! Damals gab es genug Witwen in Israel, die Hilfe brauchten; denn es hatte dreieinhalb Jahre nicht geregnet, und alle Menschen im Land hungerten. 26 Aber nicht zu ihnen wurde Elia geschickt, sondern zu einer nichtjüdischen Witwe in Zarpat bei Sidon. 27 Oder erinnert euch an den Propheten Elisa! Es gab zu seiner Zeit unzählige Aussätzige in Israel, aber von ihnen wurde keiner geheilt. Naaman, der Syrer, war der Einzige.« 28 Das war den Zuhörern in der Synagoge zu viel. 29 Wütend sprangen sie auf und schleppten Jesus aus der Stadt hinaus bis zu dem Steilhang des Berges, auf dem ihre Stadt gebaut war. Dort wollten sie ihn hinunterstoßen. 30 Doch Jesus ging mitten durch die aufgebrachte Volksmenge hindurch und zog weiter, ohne dass jemand ihn aufhielt.

Jesus erweist seine Macht

31 Jesus kam in die Stadt Kapernaum in Galiläa und sprach dort am Sabbat zu den Menschen. (Mk 1,21) 32 Die Zuhörer waren von seinen Worten tief beeindruckt. Denn Jesus lehrte sie mit einer Vollmacht, die Gott ihm verliehen hatte. 33 In der Synagoge war ein Mann, der von einem bösen Geist, einem Dämon, beherrscht wurde. Der schrie laut: 34 »Hör auf! Was willst du von uns, Jesus aus Nazareth? Bist du gekommen, um uns zu vernichten? Ich weiß, wer du bist: Du bist der Heilige, den Gott gesandt hat!« 35 Jesus befahl dem Dämon: »Schweig und verlass diesen Menschen!« Da schleuderte der Dämon den Mann mitten unter sie auf den Boden und verließ ihn, ohne ihm weiter zu schaden. 36 Darüber erschraken alle in der Synagoge, und erstaunt fragte einer den anderen: »Mit welch einer Vollmacht redet denn dieser Mann? In der Kraft Gottes befiehlt er den bösen Geistern, und sie müssen weichen!« 37 Bald sprach man in der ganzen Gegend über das, was Jesus getan hatte.

Kranke werden geheilt

38 Nachdem Jesus die Synagoge verlassen hatte, ging er in Simons Haus. Dessen Schwiegermutter hatte hohes Fieber. Man bat Jesus, ihr zu helfen. (Mt 8,14; Mk 1,29) 39 Er trat an ihr Bett, beugte sich über sie, befahl dem Fieber zu weichen, und es verschwand augenblicklich. Sofort stand sie auf und sorgte für ihre Gäste. 40 Später, nach Sonnenuntergang, brachten die Menschen alle ihre Kranken zu Jesus. Diese hatten die unterschiedlichsten Leiden. Er legte jedem Einzelnen die Hände auf und heilte sie. 41 Von vielen fuhren auch Dämonen aus, die laut schrien: »Du bist der Sohn Gottes!« Aber er wies sie scharf zurecht und befahl ihnen zu schweigen; denn sie wussten, dass er der Christus, der von Gott gesandte Retter, war.

Alle sollen die rettende Botschaft hören

42 Bei Tagesanbruch verließ Jesus das Haus und zog sich an eine einsam gelegene Stelle zurück. Aber die Leute suchten ihn überall, und als sie ihn endlich gefunden hatten, wollten sie ihn festhalten. Er sollte bei ihnen bleiben. (Mt 4,23; Mk 1,35) 43 Doch er entgegnete ihnen: »Ich muss auch den anderen Städten die Botschaft von Gottes Reich bringen. Das ist mein Auftrag.« 44 Er ging weiter und predigte in den Synagogen des ganzen Landes^[4].

Noua Traducere Românească

Ispitirile lui Isus

1 Plin de Duhul Sfânt, Isus S‑a întors de la Iordan și a fost dus de^[1] Duhul în pustie, (Mt 4,1; Mk 1,12) 2 fiind ispitit^[2] de diavolul^[3] patruzeci de zile. N‑a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit. (1Mo 22,1; 2Mo 15,25; 2Mo 16,4; 2Mo 17,2; 2Mo 17,7; Mt 4,1; Hebr 3,9)

1Mo 22,12Mo 15,252Mo 16,42Mo 17,22Mo 17,7Mt 4,1Hebr 3,9

3 Atunci diavolul I‑a zis: – Dacă^[4] ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să devină pâine! 4 Însă Isus i‑a răspuns: – Este scris: „Omul nu trăiește doar cu pâine, ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!“^[5] (5Mo 8,3) 5 Atunci diavolul L‑a dus sus, pe un loc înalt, și I‑a arătat într‑o clipă toate regatele lumii. 6 Diavolul I‑a zis: – Ție Îți voi da toată această autoritate și slava lor, căci mie mi‑a fost încredințată, iar eu o dau cui vreau. 7 Deci, dacă Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta! 8 Isus, răspunzând, i‑a zis: – Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să‑I slujești!“^[6] (5Mo 6,13) 9 Apoi L‑a dus la Ierusalim, L‑a pus să stea pe streașina Templului și I‑a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă‑Te jos de aici, 10 căci este scris: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească“ 11 și „Ei Te vor purta pe brațe, ca nu cumva să‑Ți lovești piciorul de vreo piatră.“^[7] (Ps 91,11) 12 Isus, răspunzând, i‑a spus: – S‑a zis: „Să nu‑L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“^[8] (5Mo 6,16) 13 După ce a sfârșit orice ispită, diavolul s‑a îndepărtat de la El până la o anumită vreme.

Începutul lucrării lui Isus în Galileea

14 Isus S‑a întors în Galileea, în puterea Duhului, și vestea cu privire la El s‑a răspândit prin toată vecinătatea. (Mt 4,12; Mk 1,14) 15 El dădea învățătură în sinagogile^[9] lor și era slăvit de toți.

Necredința celor din Nazaret

16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat și S‑a ridicat să citească. (Mt 13,54; Mk 6,1) 17 I s‑a dat sulul profetului Isaia. Când a desfășurat sulul, a găsit locul unde era scris: 18 „Duhul Domnului este peste Mine, căci El M‑a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M‑a trimis să proclam celor captivi eliberarea și orbilor – căpătarea vederii, să‑i eliberez pe cei asupriți, 19 să proclam anul de îndurare al Domnului.“^[10] (3Mo 25,8; Jes 58,5; Jes 61,1) 20 Apoi a înfășurat sulul la loc, i l‑a dat înapoi slujitorului și S‑a așezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. 21 El a început să le vorbească astfel: – Astăzi a fost împlinit acest text din Scriptură în auzul urechilor voastre. 22 Toți Îl vorbeau de bine, erau uimiți de cuvintele pline de har care ieșeau din gura Lui și se întrebau: – Oare nu este Acesta fiul lui Iosif? 23 El le‑a zis: – Cu siguranță că Îmi veți spune proverbul acesta: „Doctore, vindecă‑te pe tine însuți!^[11] Fă și aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s‑a întâmplat în Capernaum!“ Apoi a zis: 24 – Adevărat vă spun că niciun profet nu este acceptat^[12] în patria lui. 25 Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani și șase luni, când a fost o mare foamete în toată țara, erau multe văduve în Israel. 26 Totuși, Ilie n‑a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Și pe vremea profetului Elisei erau mulți leproși^[13] în Israel, dar niciunul dintre ei n‑a fost curățit, ci doar sirianul Naaman. 28 Auzind acestea, toți cei din sinagogă s‑au umplut de furie. 29 Ei s‑au ridicat, L‑au scos în afara cetății și L‑au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să‑L arunce jos. 30 Însă El a trecut prin mijlocul lor și a plecat.

Isus vindecă în Capernaum un om demonizat

31 Apoi a coborât în Capernaum, o cetate din Galileea, și, în ziua de Sabat, a început să dea învățătură. (Mk 1,21) 32 Ei erau uimiți de învățătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea în el un duh necurat, un demon. El a strigat cu glas tare: 34 – Ha! Ce avem noi de‑a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! 35 Isus l‑a mustrat, zicând: – Taci și ieși afară din el! Atunci demonul l‑a aruncat la pământ în mijlocul lor și a ieșit din el fără să‑i facă niciun rău. 36 Toți au fost cuprinși de uimire și se întrebau unii pe alții, zicând: – Ce fel de învățătură este aceasta? El poruncește cu autoritate și cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară! 37 Și I s‑a dus vestea în orice loc din vecinătate.

Isus vindecă mai mulți bolnavi

38 S‑a ridicat și, după ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare, și ei L‑au rugat pentru ea. (Mt 8,14; Mk 1,29) 39 El S‑a aplecat asupra ei, a mustrat febra, și febra a lăsat‑o. Și ea s‑a ridicat deodată și a început să le slujească. 40 După apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli i‑au adus la Isus, iar El Și‑a pus mâinile peste fiecare dintre ei și i‑a vindecat. 41 De asemenea, din mulți ieșeau demoni, care strigau și ziceau: „Tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“^[14] Dar El îi mustra și nu le dădea voie să vorbească, pentru că știau că El este Cristosul. (Ps 2,7)

Isus predică în Iudeea

42 Când se crăpa de ziuă, Isus a ieșit și S‑a dus într‑un loc pustiu. Mulțimile au început să‑L caute și au ajuns până la El. Ei încercau să‑L oprească, pentru ca să nu plece de la ei, (Mk 1,35) 43 însă El le‑a zis: „Trebuie să vestesc și în alte cetăți Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu^[15], căci pentru aceasta am fost trimis.“ 44 Și a continuat să predice în sinagogile din Iudeea^[16].