Lukas 10 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Arbeiter für Gottes Ernte

1 Danach wählte Jesus zweiundsiebzig^[1] weitere Jünger aus und schickte sie immer zu zweit in die Städte und Dörfer, die er später selbst aufsuchen wollte. (Mt 9,37; Mt 10,7; Mt 11,20; Mk 6,7)

Mt 9,37Mt 10,7Mt 11,20Mk 6,7

2 Er sagte zu ihnen: »Die Ernte ist groß, aber es gibt nur wenige Arbeiter. Darum bittet den Herrn, dass er noch mehr Arbeiter aussendet, die seine Ernte einbringen. 3 Geht nun und denkt daran: Ich schicke euch wie Lämmer mitten unter die Wölfe. 4 Nehmt kein Geld, keine Tasche und keine Schuhe mit. Falls ihr unterwegs Leute trefft, lasst euch nicht auf lange Begrüßungen und Gespräche ein! 5 Wenn ihr in ein Haus kommt, dann sagt: ›Friede sei mit euch allen!‹ 6 Wenn dort jemand Gottes Frieden bereitwillig annimmt, so soll der Friede, den ihr bringt, bei ihm bleiben. Wenn aber nicht, dann wird Gottes Friede ihn wieder verlassen und zu euch zurückkehren. 7 Deshalb bleibt dort, wo man euch aufnimmt, esst und trinkt, was man euch anbietet. Denn wer arbeitet, soll auch versorgt werden. Bleibt in dem einen Haus und wechselt eure Unterkunft nicht. 8 Wenn ihr in eine Stadt kommt, in der euch die Leute bereitwillig aufnehmen, dann esst, was man euch anbietet. 9 Heilt die Kranken und sagt allen Menschen dort: ›Jetzt beginnt Gottes Reich bei euch.‹ 10 Will man aber irgendwo nichts von euch wissen, dann geht durch die Straßen der Stadt und sagt den Einwohnern: 11 ›Ihr habt euch selbst das Urteil gesprochen. Sogar den Staub eurer Straßen schütteln wir von unseren Füßen. Doch das sollt ihr wissen: Gottes Reich hat begonnen!‹ 12 Ich sage euch: Sodom wird es am Tag des Gerichts besser ergehen als einer solchen Stadt. 13 Weh dir, Chorazin! Weh dir, Betsaida! Wenn die Wunder, die ich bei euch getan habe, in den nichtjüdischen Städten Tyrus oder Sidon geschehen wären, dann hätten ihre Einwohner längst Trauerkleider angezogen, sich Asche auf den Kopf gestreut und wären zu Gott umgekehrt. 14 Am Tag des Gerichts wird es Tyrus und Sidon besser ergehen als euch. 15 Und du, Kapernaum, meinst du etwa, du wirst zum Himmel erhoben? Nein, ins Reich der Toten wirst du hinabfahren! 16 Wer euch hört, der hört mich. Und wer euch ablehnt, der lehnt mich ab. Aber wer mich ablehnt, der lehnt damit Gott selbst ab, der mich gesandt hat.«

Die Rückkehr der zweiundsiebzig Jünger

17 Als die zweiundsiebzig Jünger zurückgekehrt waren, berichteten sie voller Freude: »Herr, sogar die Dämonen mussten uns gehorchen, wenn wir uns auf deinen Namen beriefen!« 18 Jesus antwortete: »Ich sah den Satan wie einen Blitz vom Himmel fallen. 19 Ich habe euch die Vollmacht gegeben, auf Schlangen und Skorpione zu treten und die Gewalt des Feindes zu brechen. Nichts wird euch schaden. 20 Doch freut euch nicht so sehr, dass euch die bösen Geister gehorchen müssen; freut euch vielmehr darüber, dass eure Namen im Himmel aufgeschrieben sind!«

Jesus dankt dem Vater

21 Da brach Jesus, erfüllt vom Heiligen Geist, in Jubel aus und betete: »Mein Vater, Herr über Himmel und Erde! Ich preise dich, dass du die Wahrheit über dein Reich vor den Klugen und Gebildeten verborgen und sie den Unwissenden enthüllt hast. Ja, Vater, das war dein Wille, so hat es dir gefallen. (Mt 11,25; Mt 13,16) 22 Mein Vater hat mir alle Macht gegeben. Nur der Vater kennt den Sohn. Und nur der Sohn kennt den Vater und jeder, dem der Sohn ihn offenbaren will.« 23 Zu seinen Jüngern sagte Jesus dann: »Ihr könnt euch wirklich glücklich schätzen, dass ihr dies alles seht und erlebt. 24 Denn ich sage euch: Viele Propheten und Könige hätten gern gesehen, was ihr seht, und gehört, was ihr hört. Aber die Zeit war noch nicht da.«

Der barmherzige Samariter – das wichtigste Gebot

25 Da stand ein Gesetzeslehrer auf, um Jesus eine Falle zu stellen. »Lehrer«, fragte er, »was muss ich tun, um das ewige Leben zu bekommen?« (Mt 22,34; Mk 12,28) 26 Jesus erwiderte: »Was steht denn im Gesetz Gottes? Was liest du dort?« 27 Der Gesetzeslehrer antwortete: »Du sollst den Herrn, deinen Gott, lieben von ganzem Herzen, mit ganzer Hingabe, mit all deiner Kraft und mit deinem ganzen Verstand. Und auch deinen Mitmenschen sollst du so lieben wie dich selbst.« (3Mo 19,18; 5Mo 6,5) 28 »Richtig!«, erwiderte Jesus. »Tu das, und du wirst leben.« 29 Aber der Mann wollte sich verteidigen und fragte weiter: »Wer gehört denn eigentlich zu meinen Mitmenschen?« 30 Jesus antwortete ihm mit einer Geschichte: »Ein Mann ging von Jerusalem nach Jericho. Unterwegs wurde er von Räubern überfallen. Sie schlugen ihn zusammen, raubten ihn aus und ließen ihn halb tot liegen. Dann machten sie sich davon. 31 Zufällig kam bald darauf ein Priester vorbei. Er sah den Mann liegen und ging schnell auf der anderen Straßenseite weiter. 32 Genauso verhielt sich ein Tempeldiener. Er sah zwar den verletzten Mann, aber er blieb nicht stehen, sondern machte einen großen Bogen um ihn. 33 Dann kam einer der verachteten Samariter vorbei. Als er den Verletzten sah, hatte er Mitleid mit ihm. 34 Er ging zu ihm hin, behandelte seine Wunden mit Öl und Wein und verband sie. Dann hob er ihn auf sein Reittier und brachte ihn in den nächsten Gasthof, wo er den Kranken besser pflegen und versorgen konnte. 35 Am folgenden Tag, als er weiterreisen musste, gab er dem Wirt zwei Silberstücke aus seinem Beutel und bat ihn: ›Pflege den Mann gesund! Sollte das Geld nicht reichen, werde ich dir den Rest auf meiner Rückreise bezahlen!‹ 36 Was meinst du?«, fragte Jesus jetzt den Gesetzeslehrer. »Welcher von den dreien hat an dem Überfallenen als Mitmensch gehandelt?« 37 Der Gesetzeslehrer erwiderte: »Natürlich der Mann, der ihm geholfen hat.« »Dann geh und folge seinem Beispiel!«, forderte Jesus ihn auf.

Jesus bei Maria und Marta

38 Als Jesus mit seinen Jüngern weiterzog, kam er in ein Dorf, wo er bei einer Frau aufgenommen wurde, die Marta hieß. 39 Maria, ihre Schwester, setzte sich zu Füßen von Jesus hin und hörte ihm aufmerksam zu. 40 Marta aber war unentwegt mit der Bewirtung ihrer Gäste beschäftigt. Schließlich kam sie zu Jesus und fragte: »Herr, siehst du nicht, dass meine Schwester mir die ganze Arbeit überlässt? Sag ihr doch, dass sie mir helfen soll!« 41 Doch der Herr antwortete ihr: »Marta, Marta, du bist um so vieles besorgt und machst dir so viel Mühe. 42 Nur eines aber ist wirklich wichtig und gut! Maria hat sich für dieses eine entschieden, und das kann ihr niemand mehr nehmen.«

Noua Traducere Românească

Trimiterea celor șaptezeci și doi de ucenici

1 După toate acestea, Domnul a numit alți șaptezeci și doi^[1] de ucenici și i‑a trimis, doi câte doi, să se ducă înaintea Lui în orice cetate și în orice loc pe unde urma să meargă El. (Mt 11,21) 2 El le‑a zis: – Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. Deci, rugați‑L fierbinte pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său! 3 Duceți‑vă! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. 4 Să nu luați cu voi nici săculeț cu bani, nici traistă, nici sandale și să nu faceți urări^[2] nimănui pe drum. 5 În orice casă intrați, să spuneți mai întâi: „Pacea să fie peste această casă!“ 6 Dacă se află acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, dar dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneți în casa aceea și mâncați și beți ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata lui! Să nu vă mutați dintr‑o casă într-alta. 8 În orice cetate în care intrați și vă primesc, să mâncați ce vi se va pune înainte. 9 Vindecați‑i pe cei bolnavi de acolo și spuneți‑le: „S‑a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu!“ 10 Dacă însă în cetatea în care intrați, oamenii nu vă primesc, să ieșiți pe străzile ei și să ziceți: 11 „Până și praful din cetatea voastră, care ni s‑a lipit de picioare, îl ștergem împotriva voastră! Totuși, să știți aceasta: s‑a apropiat Împărăția lui Dumnezeu!“ 12 Vă spun că, în ziua aceea, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea! 13 Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tyr și Sidon minunile care au fost făcute în voi, demult s‑ar fi pocăit stând în sac și cenușă! 14 Dar la judecată va fi mai ușor pentru Tyr și Sidon decât pentru voi! 15 Iar tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Nu, ci vei coborî până în Locuința Morților^[3]! (Jes 14,13; Jes 14,15) 16 Cel ce vă ascultă pe voi, Mă ascultă pe Mine și cel ce vă respinge pe voi, Mă respinge pe Mine, iar cel ce Mă respinge pe Mine Îl respinge pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.

Întoarcerea celor șaptezeci și doi de ucenici

17 Cei șaptezeci și doi s‑au întors plini de bucurie și I‑au zis: – Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău! (Mt 11,25; Mt 13,16) 18 Însă El le‑a zis: – L‑am văzut pe Satan^[4] căzând din cer ca un fulger. 19 Iată, v‑am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste scorpioni și peste toată puterea dușmanului și nimic nu vă va răni! 20 Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați‑vă că numele voastre sunt scrise în ceruri! 21 În ceasul acela, Isus S‑a bucurat nespus în Duhul Sfânt și a zis: „Te laud^[5], Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le‑ai descoperit copilașilor. Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta! 22 Toate lucrurile Mi‑au fost încredințate Mie de către Tatăl Meu. Și nimeni nu știe cine este Fiul, în afară de Tatăl, sau cine este Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia dorește Fiul să i‑L descopere.“ 23 Apoi S‑a întors spre ucenici și le‑a zis doar lor: – Fericiți sunt ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi! 24 Vă spun că mulți profeți și regi au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n‑au văzut, și au dorit să audă ceea ce auziți voi, dar n‑au auzit!

Pilda samariteanului milostiv

25 Dar iată că un învățător al Legii s‑a ridicat să‑L pună la încercare pe Isus, zicând: – Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? (Mt 22,34; Mk 12,28) 26 Isus i‑a zis: – Ce este scris în Lege? Ce citești acolo? 27 El, răspunzând, a zis: – „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată mintea ta^[6], și pe semenul tău ca pe tine însuți.“^[7] (3Mo 19,18; 5Mo 6,5; Mk 12,30) 28 Isus i‑a zis: – Ai răspuns corect. Fă așa și vei trăi! 29 Dar el, care voia să se îndreptățească, L‑a întrebat pe Isus: – Și cine este semenul meu? 30 Isus, răspunzând, a zis: – Un om cobora de la Ierusalim spre Ierihon^[8] și a căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l‑au dezbrăcat și i‑au dat multe lovituri, au plecat, lăsându‑l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, pe acel drum cobora un preot. Dar când l‑a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu‑l. 32 Tot așa și un levit, când a ajuns în locul acela și l‑a văzut, a trecut înainte, ocolindu‑l. 33 Însă un samaritean^[9], care călătorea și el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui și l‑a văzut, i s‑a făcut milă de el. (Lk 9,52) 34 S‑a apropiat, i‑a bandajat rănile și a turnat peste ele ulei de măsline și vin. Apoi l‑a pus pe propriul lui animal de povară, l‑a dus la un han și a continuat să‑l îngrijească. 35 În ziua următoare, a scos doi denari^[10], i‑a dat hangiului și a zis: „Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îți voi plăti eu orice vei mai cheltui.“ (Lk 7,41) 36 Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile tâlharilor? 37 El a răspuns: – Cel ce și‑a făcut milă de el. Isus i‑a zis: – Du‑te și fă și tu la fel!

Acasă la Marta și Maria

38 În timp ce‑și continuau călătoria, Isus a intrat într‑un sat oarecare. Acolo, o femeie pe nume Marta L‑a primit ca oaspete în casa ei. 39 Ea avea o soră, numită Maria. Aceasta s‑a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. 40 Marta însă era copleșită de atât de multă slujire. Ea a venit și a zis: – Doamne, nu‑Ți pasă că sora mea m‑a lăsat să slujesc singură? Spune‑i deci să mă ajute! 41 Domnul însă, răspunzând, i‑a zis: – Marto, Marto, tu te îngrijorezi și te necăjești cu privire la multe lucruri, 42 însă de unul singur este nevoie!^[11] Căci Maria și‑a ales partea cea bună, care nu i se va lua!