Jona 1

Hoffnung für alle

1 Eines Tages empfing Jona, Amittais Sohn, eine Botschaft vom HERRN. Gott sprach zu ihm:2 »Geh in die große und mächtige Stadt Ninive und kündige ihren Bewohnern mein Strafgericht an! Denn ihre Bosheit schreit zum Himmel, ich kann sie nicht länger mit ansehen!«3 Jona machte sich auf den Weg – aber in die entgegengesetzte Richtung! Er floh vor dem HERRN und kam zunächst in die Hafenstadt Jafo. Dort fand er ein Schiff, das gerade nach Tarsis segeln sollte. Er bezahlte das Geld für die Überfahrt und ging an Bord.4 Doch als sie auf dem Meer waren, ließ der HERR einen starken Sturm aufkommen. Das Unwetter tobte so heftig, dass das Schiff auseinanderzubrechen drohte.5 Angst packte die Seeleute, und jeder schrie zu seinem Gott um Hilfe. Sie warfen Ladung über Bord, damit das Schiff leichter wurde. Jona war unter Deck in den hintersten Raum gegangen, hatte sich hingelegt und schlief fest.6 Da kam der Kapitän zu ihm und rief: »Was liegst du hier herum und schläfst? Los, steh auf und ruf zu deinem Gott um Hilfe! Vielleicht erbarmt er sich und lässt uns nicht umkommen!«7 Die Seeleute sagten zueinander: »Schnell, lasst uns das Los werfen! Wir müssen herausfinden, wer an unserem Unglück schuld ist!« Das Los fiel auf Jona,8 und so stellten sie ihn zur Rede: »Komm, sag uns, warum uns dieses Unglück getroffen hat! Was machst du hier? Aus welchem Land kommst du, und zu welchem Volk gehörst du?«9 Jona antwortete: »Ich bin ein Hebräer und verehre den HERRN, den Gott des Himmels, der das Land und das Meer geschaffen hat.«10 Dann verriet er ihnen, dass er vor Gott auf der Flucht war. Die Seeleute bekamen noch mehr Angst und machten Jona Vorwürfe: »Warum hast du das getan?11 Was sollen wir jetzt mit dir machen, damit das Meer uns nicht länger bedroht?« Denn die Wellen türmten sich immer höher auf.12 Da sagte Jona: »Werft mich ins Meer! Dann wird es sich beruhigen und euch verschonen. Ich weiß: Dieses Unwetter ist nur durch meine Schuld über euch gekommen.«13 Die Seeleute ruderten mit aller Kraft, um doch noch an Land zu gelangen. Aber sie schafften es nicht, weil der Sturm immer heftiger tobte.14 Da schrien sie zum HERRN: »Ach, HERR, lass uns nicht umkommen, wenn wir jetzt das Leben dieses Mannes opfern müssen! Bestrafe uns nicht wie Mörder, die unschuldiges Blut vergießen! Denn du hast es ja so gewollt.«15 Sie nahmen Jona und warfen ihn ins Meer. Sofort legte sich der Sturm.16 Die Männer erschraken und fürchteten sich vor dem HERRN. Sie brachten ihm ein Schlachtopfer dar und legten Gelübde ab.

Jona 1

Noua Traducere Românească

1 Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,[1] zicând: (2Kön 14,25)2 „Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“3 Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș[2], departe de fața DOMNULUI. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața DOMNULUI.4 DOMNUL însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme.5 Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea. Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc.6 Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“7 Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona.8 Atunci ei l‑au întrebat: – Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?9 El le‑a răspuns: – Sunt evreu și mă tem de DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!10 Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat: – Ce‑ai făcut? (Ei aflaseră că fugea de fața DOMNULUI, întrucât el le spusese acest lucru.)11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși: – Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?12 El le‑a răspuns: – Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!13 Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor.14 Atunci au strigat către DOMNUL și au zis: „Oh, DOAMNE, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, DOAMNE, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“15 Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia.16 Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de DOMNUL. Ei I‑au adus DOMNULUI o jertfă și au făcut jurăminte.17 DOMNUL a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.