Jeremia 7 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Ändert euer Leben!

1 Der HERR sprach zu Jeremia: 2 »Stell dich an den Eingang des Tempels und verkünde dort diese Botschaft: Ihr Bewohner von Juda, hört, was der HERR euch sagt! Ihr kommt hierher zum Tempel, um den HERRN anzubeten. 3 Doch der HERR, der allmächtige Gott Israels, spricht: Ihr müsst euer Leben vollkommen ändern, nur dann werde ich euch weiter in diesem Land wohnen lassen. 4 Glaubt den Lügnern nicht, die euch ständig einreden: ›Hier sind wir sicher, denn dies ist der Tempel des HERRN. Ja, dies ist der Tempel, in dem unser Gott wohnt.‹ 5 Ich sage euch: Ändert euer Leben von Grund auf! Geht gut und gerecht miteinander um, 6 unterdrückt nicht die Ausländer, die Waisen und die Witwen, und hört auf, hier das Blut unschuldiger Menschen zu vergießen! Lauft nicht mehr anderen Göttern nach, denn damit schadet ihr euch bloß selbst. 7 Nur dann dürft ihr für immer in diesem Land bleiben, das ich euren Vorfahren geschenkt habe. 8 Doch ihr vertraut auf falsche Versprechungen, die euch nichts nützen. 9 Ihr stehlt und mordet, brecht die Ehe und schwört Meineide, ihr bringt dem Götzen Baal Opfer dar und verehrt fremde Götter, die ihr früher nicht kanntet. 10 Dann kommt ihr in meinen Tempel, tretet vor mich hin und sagt: ›Uns kann nichts geschehen!‹ – um es danach genauso schlimm zu treiben wie vorher. 11 Meint ihr etwa, dieses Haus, das meinen Namen trägt, sei eine Räuberhöhle? Ich, der HERR, sehe genau, was ihr tut. Darauf könnt ihr euch verlassen! 12 Geht doch einmal zur Stadt Silo, wo früher mein Heiligtum stand. Schaut euch an, wie ich es damals zerstören ließ wegen der Bosheit meines Volkes Israel. 13 Ich, der HERR, sage euch: Ihr handelt genauso vermessen wie eure Vorfahren, und obwohl ich immer wieder zu euch geredet habe, wolltet ihr nicht hören. Ich habe euch gerufen, aber ihr habt mir keine Antwort gegeben. 14 Darum werde ich diesen Tempel, der meinen Namen trägt und in dem ihr euch so sicher fühlt, restlos zerstören. Ja, dieser Ort, den ich euren Vorfahren gab, wird dasselbe Schicksal erleiden wie Silo. 15 Ich werde euch aus meiner Nähe verstoßen, so wie ich eure Brüder, den Stamm Ephraim, vertrieben habe.«

Ich will eure Opfer nicht mehr!

16 Der Herr sprach zu mir: »Jeremia, bete nicht mehr für dieses Volk! Fleh nicht für sie um Gnade, bestürme mich nicht mehr mit Bitten, denn ich werde dich nicht erhören! 17 Siehst du nicht, was sie in den Städten von Juda und auf den Plätzen von Jerusalem tun? 18 Die Kinder sammeln Brennholz, die Männer machen damit Feuer, und die Frauen kneten einen Teig, um Kuchen als Opfergabe für die Himmelskönigin^[1] zu backen. Sie gießen Wein aus als Trankopfer für andere Götter und tun alles, um mich zu kränken. 19 Doch können sie mich, den HERRN, damit wirklich treffen? Nein, sie schaden sich bloß selbst und bringen Schande über sich! 20 Ich, Gott, der HERR, sage: Mein glühender Zorn wird sich über diesen Ort ergießen, über Mensch und Tier, über Bäume und Felder. Mein Zorn wird brennen wie ein Feuer und nicht erlöschen. 21 So spricht der HERR, der allmächtige Gott Israels: Ich will eure Brandopfer nicht mehr! Esst das Fleisch der Tiere doch auf, wenn ihr eure Opfermahlzeit haltet! 22 Als ich eure Vorfahren aus Ägypten führte, habe ich ihnen nicht aufgetragen, mir Opfer darzubringen. 23 Ich habe ihnen nur dies eine befohlen: ›Hört auf mich, dann will ich euer Gott sein, und ihr sollt mein Volk sein. Lebt ganz so, wie ich es euch befohlen habe, dann wird es euch gut gehen.‹ 24 Aber sie gehorchten mir nicht, ja, sie hörten mir nicht einmal zu, sondern lebten so, wie sie es wollten, und taten, wozu ihr Eigensinn sie trieb. Sie wandten sich von mir ab und kehrten mir den Rücken. 25 So ist es bis heute geblieben. Von Anfang an, seit eure Vorfahren aus Ägypten gezogen sind, habe ich immer wieder meine Boten, die Propheten, zu euch gesandt, 26 aber ihr wolltet nicht auf mich hören und mir nicht gehorchen. Starrköpfig seid ihr, schlimmer noch als eure Vorfahren! 27 Und selbst wenn du, Jeremia, ihnen dies alles verkündest, werden sie doch nicht auf dich hören. Dein Rufen wird ohne Antwort bleiben. 28 Sag ihnen: Ihr seid das Volk, das dem HERRN, seinem Gott, nicht gehorcht und sich nichts sagen lässt. Treue und Wahrheit habt ihr verloren, ihr sprecht nicht einmal mehr darüber!«

Hinnomtal – Tal der Toten

29 »Trauere, Israel! Schneide dein langes Haar ab und wirf es fort! Stimm die Totenklage an, draußen auf den kahlen Hügeln! Denn ich, der HERR, habe dich verstoßen, ich will nichts mehr von dir wissen, mein Zorn lastet schwer auf dir! 30 Die Bewohner von Juda haben etwas getan, was ich hasse: Im Tempel, der meinen Namen trägt, haben sie ihre abscheulichen Götzen aufgestellt und ihn so entweiht. 31 Im Hinnomtal haben sie den Tofet errichtet und verbrennen auf dieser Opferstätte ihre Kinder. Niemals habe ich so etwas befohlen, mit keinem Gedanken je daran gedacht! 32 Darum hört nun, was ich sage: Es kommt die Zeit, da wird man diesen Ort nicht mehr Tofet oder Hinnomtal nennen, sondern Mordtal. Man wird die Toten dort begraben, weil anderswo der Platz fehlt. 33 Die Vögel und wilden Tiere werden die herumliegenden Leichen fressen, ohne dass jemand sie verscheucht. 34 In den Straßen von Jerusalem und in den anderen Städten Judas bereite ich allem Jubel und aller Freude ein Ende, es wird auch keine fröhlichen Hochzeitsfeiern mehr geben, denn das Land soll zur trostlosen Wüste werden.

Noua Traducere Românească

Nu Templul oferă refugiul

1 Cuvântul care i‑a vorbit lui Ieremia din partea DOMNULUI, zicând: 2 „Stai la poarta Casei DOMNULUI și vestește acolo următorul mesaj: «Ascultați Cuvântul DOMNULUI, toți locuitorii lui Iuda, care intrați pe aceste porți ca să vă închinați DOMNULUI. 3 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: îndreptați‑vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiți în acest loc. 4 Nu vă încredeți în cuvinte înșelătoare, zicând: ‘Acesta este Templul DOMNULUI, Templul DOMNULUI, Templul DOMNULUI!’ 5 Numai dacă vă îndreptați căile și faptele și dacă vă veți face dreptate unul altuia, 6 dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta, dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai atunci vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat‑o părinților voștri din veșnicie în veșnicie. 8 Totuși, voi vă încredeți în cuvinte înșelătoare care nu vă aduc niciun câștig. 9 Furați și ucideți, comiteți adulter și jurați fals, ardeți tămâie lui BAAL și mergeți după alți dumnezei, pe care nu‑i cunoașteți, 10 iar apoi veniți și stați înaintea Mea, în Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu și ziceți: ‘Suntem eliberați.’ Eliberați ca să faceți iarăși aceste urâciuni? 11 A devenit Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari în ochii voștri? Eu Însumi am văzut lucrul acesta, zice DOMNUL. 12 Duceți‑vă la locul Meu din Șilo, unde pusesem odinioară să locuiască Numele Meu și priviți ce i‑am făcut din cauza răutății poporului Meu, Israel. 13 Și acum, fiindcă ați săvârșit toate aceste lucruri, zice DOMNUL, fiindcă v‑am vorbit dis‑de‑dimineață și n‑ați ascultat, fiindcă v‑am chemat și n‑ați răspuns, 14 voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care voi vă încredeți, și locului pe care vi l‑am dat vouă și părinților voștri, așa cum am făcut și lui Șilo. 15 Vă voi arunca din prezența Mea, cum i‑am aruncat pe toți frații voștri, pe toată seminția lui Efraim.» 16 Tu însă nu mijloci în favoarea acestui popor, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni în favoarea lor și nu stărui, căci nu te voi asculta. 17 Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului? 18 Copiii strâng lemne, tații aprind focul, femeile frământă aluatul ca să facă turte împărătesei cerului^[1]. Ei toarnă jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie. 19 Dar oare pe Mine Mă provoacă? zice DOMNUL. Nu își fac ei rău mai degrabă lor înșiși și spre rușinea lor? 20 De aceea, așa vorbește Stăpânul DOMN: «Iată, mânia și furia Mea se vor revărsa peste locul acesta, peste oameni și peste animale, peste copacii din câmpie și peste roadele pământului. El va arde și nu va putea fi stins.» 21 Așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Haideți, adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre și mâncați carnea! 22 Eu însă n‑am vorbit și nu le‑am dat vreo poruncă părinților voștri cu privire la arderi‑de‑tot și la jertfe, în ziua când i‑am scos din țara Egiptului, 23 ci iată porunca pe care le‑am dat‑o: ‘Ascultați de glasul Meu și astfel Eu vă voi fi Dumnezeu, iar voi veți fi poporul Meu. Să umblați în toate căile pe care vi le poruncesc, ca să vă fie bine.’ 24 Dar ei n‑au ascultat și nici n‑au luat aminte, ci au urmat sfaturile și pornirile inimii lor rele și au mers înapoi, nu înainte. 25 Din ziua când părinții voștri au ieșit din țara Egiptului și până în ziua aceasta, vi i‑am trimis pe toți robii Mei, profeții; i‑am trimis în fiecare zi dis‑de‑dimineață. 26 Dar ei nu M‑au ascultat și nici nu și‑au plecat urechea. Și‑au înțepenit ceafa și au făcut mai rău decât părinții lor.» 27 Când le vei spune toate aceste cuvinte, ei nu te vor asculta. Când îi vei striga, ei nu vor răspunde. 28 De aceea, să le spui astfel: «Acesta este neamul care nu ascultă de glasul DOMNULUI și care nu primește îndrumarea. Credincioșia a pierit, a fugit din gura lor.» 29 Taie‑ți părul și aruncă‑l. Fă o cântare de jale pe înălțimile pleșuve, căci DOMNUL a lepădat și a părăsit această generație, care L‑a mâniat.

Valea Măcelului

30 Fiii lui Iuda au făcut ce este rău în ochii Mei, zice DOMNUL. Și‑au așezat spurcăciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu și au pângărit‑o. 31 Au zidit locuri înalte la Tofet, în valea Ben‑Hinom, ca să‑și ardă în foc fiii și fiicele, lucru pe care Eu nu l‑am poruncit și care nici nu Mi‑a trecut prin minte. 32 De aceea, iată, vin zile, zice DOMNUL, când nu se va mai zice Tofet și valea Ben‑Hinom, ci Valea Măcelului, deoarece vor îngropa morții la Tofet, din lipsă de loc. 33 Cadavrele poporului acestuia vor fi hrană pentru păsările cerului și pentru animalele pământului și nimeni nu le va speria. 34 Voi face să înceteze în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului strigătele de bucurie și de veselie, cântările mirelui și ale miresei, căci țara va deveni un pustiu.