Jakobus 1 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

1 Jakobus, der Gott und unserem Herrn Jesus Christus dient, grüßt mit diesem Brief das Volk Gottes, das über die ganze Welt zerstreut in der Fremde lebt^[1].

Anschrift und Gruß Durch Bewährungsproben wird der Glaube stark

2 Liebe Brüder und Schwestern! Betrachtet es als besonderen Grund zur Freude, wenn euer Glaube immer wieder hart auf die Probe gestellt wird. 3 Ihr wisst doch, dass er durch solche Bewährungsproben fest und unerschütterlich wird. 4 Diese Standhaftigkeit soll in eurem ganzen Leben ihre Wirkung entfalten, damit ihr in jeder Beziehung zu reifen und tadellosen Christen werdet, denen es an nichts mehr fehlt. 5 Wenn es jemandem von euch an Weisheit mangelt zu entscheiden, was in einer bestimmten Angelegenheit zu tun ist, soll er Gott darum bitten, und Gott wird sie ihm geben. Ihr wisst doch, dass er niemandem sein Unvermögen vorwirft und dass er jeden reich beschenkt. 6 Betet aber im festen Vertrauen und zweifelt nicht; denn wer zweifelt, gleicht den Wellen im Meer, die vom Sturm hin- und hergetrieben werden. 7 Ein solcher Mensch kann nicht erwarten, dass der Herr ihm etwas gibt. 8 In allem, was er tut, ist er unbeständig und hin- und hergerissen.

Der Reichtum der Armen

9 Wer unter euch arm ist und wenig beachtet wird, soll sich darüber freuen, dass er vor Gott hoch angesehen ist. 10 Ein Reicher dagegen soll niemals vergessen, wie wenig sein irdischer Besitz vor Gott zählt.^[2] Wie eine Blume auf dem Feld wird er samt seinem Reichtum vergehen. 11 In der glühenden Mittagshitze verdorrt das Gras, die Blüten fallen ab, und alle Schönheit ist dahin. Ebenso wird es den Reichen ergehen. All ihre Geschäftigkeit bewahrt sie nicht vor Vergänglichkeit und Tod.

Was unseren Glauben gefährdet

12 Glücklich ist, wer die Bewährungsproben besteht und im Glauben festbleibt. Gott wird ihn mit dem Siegeskranz, dem ewigen Leben, krönen. Das hat er allen versprochen, die ihn lieben. 13 Niemand, der in Versuchung gerät, kann behaupten: »Diese Versuchung kommt von Gott.« Denn Gott kann nicht vom Bösen^[3] verführt werden, und er verführt auch niemanden zum Bösen. 14 Es sind vielmehr unsere eigenen selbstsüchtigen Wünsche, die uns immer wieder zum Bösen verlocken. 15 Geben wir ihnen nach, dann haben wir das Böse empfangen und bringen die Sünde zur Welt. Sie aber führt unweigerlich zum Tod. 16 Lasst euch also nichts vormachen, liebe Brüder und Schwestern! 17 Alles, was Gott uns gibt, ist gut und vollkommen. Er, der Vater des Lichts, ändert sich nicht; niemals wechseln bei ihm Licht und Finsternis. 18 Es war sein Wille, dass er uns durch das Wort der Wahrheit, durch die rettende Botschaft, neues Leben geschenkt hat. So sind wir der Anfang seiner neuen Schöpfung geworden.

Echte und falsche Frömmigkeit

19 Denkt daran, liebe Brüder und Schwestern: Seid sofort bereit, jemandem zuzuhören; aber überlegt genau, bevor ihr selbst redet. Und hütet euch vor unbeherrschtem Zorn! 20 Denn im Zorn tun wir niemals, was Gott gefällt. 21 Deshalb trennt euch von aller Schuld und allem Bösen. Nehmt vielmehr bereitwillig Gottes Botschaft an, die er wie ein Samenkorn in euch gelegt hat. Sie hat die Kraft, euch zu retten. 22 Allerdings genügt es nicht, seine Botschaft nur anzuhören; ihr müsst auch danach handeln. Alles andere ist Selbstbetrug! 23 Wer Gottes Botschaft nur hört, sie aber nicht in die Tat umsetzt, dem geht es wie einem Mann, der in den Spiegel schaut. 24 Er betrachtet sich, geht wieder weg und hat auch schon vergessen, wie er aussieht. 25 Ganz anders ist es dagegen mit dem, der nicht nur hört und es dann wieder vergisst, sondern auch danach handelt. Er beschäftigt sich gründlich mit Gottes vollkommenem Gesetz, das uns durch Christus gegeben ist und uns frei macht. Er kann sich glücklich schätzen, denn Gott wird alles segnen, was er tut. 26 Wer sich für fromm hält, aber seine Zunge nicht zügeln kann, der macht sich selbst etwas vor. Seine Frömmigkeit ist nichts wert. 27 Witwen und Waisen in ihrer Not zu helfen und sich vom gottlosen Treiben dieser Welt nicht verführen zu lassen – das ist wirkliche Frömmigkeit, mit der man Gott, dem Vater, dient.

Noua Traducere Românească

1 Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate^[1] printre neamuri: salutări^[2]!

Încercări și ispite

2 Frații mei, să considerați ca având parte de cea mai mare bucurie atunci când treceți prin felurite ispite^[3], 3 știind că testarea credinței voastre lucrează răbdare. 4 Dar lăsați răbdarea să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți^[4] și întregi, fără să vă lipsească nimic. 5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s‑o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate și fără să mustre, și ea îi va fi dată. 6 Dar s‑o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, fiindcă cel ce se îndoiește este ca valul mării, purtat de vânt și împins încoace și încolo. 7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8 fiindcă este un om șovăielnic, nestatornic în toate căile lui. 9 Fratele care este într‑o situație smerită să se laude cu înălțarea lui. 10 Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că el va trece ca floarea ierbii. 11 Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă iarba; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în căutările lui. 12 Fericit este omul care îndură ispita^[5]! Căci, după ce a fost dovedit bun^[6], va primi coroana vieții, pe care Domnul a promis‑o celor ce‑L iubesc. 13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit^[7] de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. (1Mo 22,1; 2Mo 15,25; 2Mo 16,4; 2Mo 17,2; 2Mo 17,7; Mt 4,1; Hebr 3,9)

1Mo 22,12Mo 15,252Mo 16,42Mo 17,22Mo 17,7Mt 4,1Hebr 3,9

14 Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit^[8]. 15 Atunci pofta, concepând^[9], dă naștere păcatului, iar păcatul, odată înfăptuit, produce^[10] moartea. 16 Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți! 17 Orice dăruire^[11] bună și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din cauza mișcării^[12]. 18 El ne‑a născut prin Cuvântul adevărului, potrivit cu voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui.

Împlinitori ai Cuvântului

19 Frații mei preaiubiți, să știți aceste lucruri: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie; 20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21 De aceea, dați la o parte orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. 22 Fiți împlinitori ai Cuvântului, și nu doar ascultători, înșelându‑vă singuri. 23 Căci dacă cineva este ascultător al Cuvântului, dar nu și împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care‑și privește propria față^[13] într‑o oglindă: 24 s‑a privit, a plecat și a uitat imediat cum era. 25 Însă, cel ce‑și apleacă privirea în legea desăvârșită – legea libertății – și perseverează în ea, devenind nu un ascultător uituc, ci un împlinitor prin faptă, acela va fi fericit în lucrarea lui^[14]. (Jos 1,8) 26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, înșelându‑și astfel inima, religia lui este fără folos. 27 Religia curată și nepângărită înaintea lui Dumnezeu Tatăl^[15] este aceasta: să‑i vizitezi^[16] pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume.