1Als wir in Sicherheit waren, erfuhren wir, dass die Insel Malta hieß.2Ihre Bewohner[1] waren sehr freundlich. Sie zündeten ein Feuer an und holten uns alle dazu; denn es hatte zu regnen begonnen, und es war sehr kalt.3Paulus sammelte trockenes Reisig und wollte es auf das Feuer legen. Von der Hitze aufgescheucht, fuhr plötzlich eine Giftschlange heraus und biss sich an seiner Hand fest.4Die Inselbewohner sahen die Schlange an seiner Hand und riefen entsetzt: »Das muss ein Mörder sein. Er ist zwar dem Meer entkommen, doch nun sorgt die Göttin der Rache dafür, dass er nicht am Leben bleibt!«5Aber Paulus schleuderte das Tier ins Feuer, ohne dass ihm etwas geschehen wäre.6Gespannt warteten die Leute darauf, dass sein Arm anschwellen oder Paulus plötzlich tot umfallen würde. Doch als sie auch nach langer Zeit nichts Ungewöhnliches beobachten konnten, änderten sie ihre Meinung. Jetzt sagten sie: »Er muss ein Gott sein!«7Ganz in der Nähe der Küste lag das Landgut, das dem Statthalter der Insel gehörte. Er hieß Publius. Von ihm wurden wir freundlich aufgenommen, und wir blieben drei Tage dort.8Der Vater von Publius war an der Ruhr[2] erkrankt und lag mit Fieber im Bett. Paulus ging zu ihm, betete, legte ihm die Hände auf und machte ihn wieder gesund.9Als das bekannt wurde, kamen auch alle anderen Kranken der Insel und ließen sich heilen.10Sie erwiesen uns viel Ehre, und bei unserer Abfahrt versorgten sie uns mit allem, was wir brauchten.
Ankunft in Rom
11Drei Monate später segelten wir mit einem Schiff aus Alexandria weiter, das in einem Hafen von Malta überwintert hatte. Es war an seinen Galionsfiguren, den »Zwillingen«[3], zu erkennen.12Wir liefen Syrakus an und blieben drei Tage dort.13Wir lichteten die Anker und fuhren weiter nach Rhegion.[4] Weil schon nach einem Tag ein günstiger Südwind aufkam, erreichten wir in nur zwei Tagen Puteoli.14Dort begegneten wir Christen. Sie luden uns ein, eine Woche bei ihnen zu bleiben. Und dann brachen wir auf nach Rom.15Die Christen in Rom hatten schon von unserer Ankunft gehört und kamen uns bis Tres-Tabernae entgegen, einige sogar bis Forum Appii. Als Paulus sie sah, dankte er Gott und blickte mit neuem Mut in die Zukunft.
Paulus in Rom
16In Rom erlaubte man Paulus, eine eigene Wohnung zu nehmen, in der er von einem Soldaten bewacht wurde.17Drei Tage nach seiner Ankunft lud er die führenden Männer der jüdischen Gemeinde zu sich ein. Als sich alle versammelt hatten, sagte er: »Liebe Brüder! Ich habe nichts gegen unser Volk und nichts gegen die Überlieferungen unserer Vorfahren getan. Trotzdem hat man mich in Jerusalem gefangen genommen und an die Römer ausgeliefert.18Sie haben mich verhört, und weil sie nichts fanden, was die Todesstrafe gerechtfertigt hätte, wollten sie mich freilassen.19Aber die Juden waren dagegen. Nur deshalb musste ich mich auf den Kaiser berufen, nicht etwa, weil ich die Absicht habe, mein Volk in irgendeiner Weise anzuklagen.20Um euch das zu sagen, habe ich euch hergebeten, denn ich trage diese Ketten, weil ich an den Retter glaube, auf den ganz Israel hofft.«21Darauf sagten die Juden zu Paulus: »Wir haben bisher aus Judäa keine Briefe mit Nachrichten über dich erhalten. Und es ist auch niemand von dort hierhergekommen, der uns offiziell oder im privaten Gespräch etwas Nachteiliges über dich berichtet hätte.22Wir würden aber gern erfahren, welche Ansichten du vertrittst, denn wir wissen von dieser Glaubensrichtung, dass sie sehr umstritten ist.«23An einem festgesetzten Tag kamen viele Juden in die Wohnung von Paulus. Er sprach zu ihnen über Gottes Reich und erklärte ihnen alles. Vom Morgen bis zum Abend erzählte er ihnen von Jesus und zeigte ihnen, wie bereits das Gesetz von Mose und die Bücher der Propheten auf Jesus hingewiesen hatten.24Einige ließen sich auch überzeugen, andere aber wollten nichts davon wissen.25Zerstritten und uneinig verließen sie Paulus. »Der Heilige Geist hatte recht«, sagte er noch zu ihnen, »als er euren Vorfahren durch den Propheten Jesaja verkünden ließ:26›Geh zu diesem Volk und sprich: Ihr werdet hören und doch nicht verstehen, sehen und doch nichts erkennen.27Denn das Herz dieses Volkes ist hart und gleichgültig. Sie sind schwerhörig und verschließen die Augen. Deshalb sehen und hören sie nicht. Sie sind nicht einsichtig und wollen nicht zu mir umkehren, darum kann ich ihnen nicht helfen und sie heilen.‹ « (Jes 6,9)28-29»Ihr sollt also wissen«, fügte Paulus hinzu: »Diese Rettung, die Gott schenkt, wird jetzt anderen Völkern gebracht, und sie werden sie annehmen!«[5]30Paulus blieb zwei Jahre in seiner Mietwohnung. Jeder durfte zu ihm kommen,31und niemand hinderte ihn daran, in aller Offenheit über Gottes Reich und über den Herrn Jesus Christus zu predigen und zu lehren.
Apostelgeschichte 28
Noua Traducere Românească
Pavel în Malta
1După ce am fost salvați din primejdie, am aflat că insula se numea Malta.2Barbarii[1] ne‑au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne‑au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și din cauza frigului.3Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, a ieșit o viperă din cauza căldurii și i s‑a prins de mână.4Când barbarii au văzut șarpele atârnând de mâna lui, și‑au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta care a fost salvat din mare este un ucigaș, căci Dreptatea[2] nu‑l lasă să trăiască!“5Pavel însă a scuturat șarpele în foc, fără să sufere niciun rău.6Ei se așteptau să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic neobișnuit, și‑au schimbat părerea și au zis că este un zeu.7Aproape de locul acela se aflau niște pământuri ale fruntașului[3] insulei, al cărui nume era Publius. El ne‑a primit și ne‑a găzduit cu ospitalitate timp de trei zile.8Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, suferind de friguri și dizenterie. Pavel s‑a dus la el, s‑a rugat punându‑și mâinile peste el și l‑a vindecat.9După ce s‑a întâmplat aceasta, ceilalți de pe insulă care aveau boli, au venit și ei și au fost vindecați.10Ei ne‑au cinstit în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne‑au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie.
Pavel sosește în Roma
11După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor[4].12Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile,13iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli,14unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma.15Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându‑i, Pavel I‑a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat.16Când am intrat în Roma, centurionul i‑a predat pe prizonieri căpitanului gărzilor, iar lui Pavel i s‑a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat.
Pavel predică în Roma
17După trei zile, Pavel i‑a chemat la el pe fruntașii iudeilor, iar când aceștia s‑au adunat, le‑a zis: – Bărbați, fraților, deși n‑am făcut nimic împotriva poporului nostru sau împotriva obiceiurilor părinților noștri, totuși am fost luat prizonier în Ierusalim și dat în mâinile romanilor.18Aceștia, după ce m‑au cercetat, voiau să mă elibereze, fiindcă nu era în mine niciun motiv de condamnare la moarte.19Dar, pentru că iudeii s‑au împotrivit, am fost constrâns să fac apel la Cezar, deși nu aveam de adus nicio acuzație împotriva neamului meu.20Din acest motiv v‑am chemat să vă văd și să vă vorbesc. Căci din cauza speranței lui Israel port eu acest lanț!21Ei i‑au răspuns: – Noi n‑am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și niciunul dintre frații care au venit aici n‑a anunțat sau n‑a vorbit ceva rău despre tine.22Dar am dori să auzim de la tine lucrurile pe care le gândești, căci, într-adevăr, ne este cunoscut faptul că pretutindeni se vorbește împotriva acestei partide.23Așadar, ei i‑au stabilit lui Pavel o zi. Au venit mulți în locul unde era găzduit, iar el, de dimineață până seara, le‑a explicat lucrurile, depunând mărturie despre Împărăția lui Dumnezeu și încercând să‑i convingă cu privire la Isus, atât din Legea lui Moise, cât și din Profeți.24Unii erau convinși de cele spuse de el, dar alții erau necredincioși.25Fiindcă începuseră să plece acasă în dezacord unii cu alții, Pavel le‑a mai zis doar cuvintele acestea: „Bine a vorbit Duhul Sfânt strămoșilor[5] voștri prin profetul Isaia,26când a zis: «Du‑te la poporul acesta și spune: Veți auzi cu auzul,[6] dar nicidecum nu veți înțelege, și veți privi cu privirea,[7] dar nicidecum nu veți pricepe.27Căci inima acestui popor s‑a împietrit. Urechile lor aud greu, iar ochii li s‑au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să‑i vindec!»[8] (Jes 6,9)28Să știți deci că mântuirea aceasta dată de Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, și ele o vor asculta!“29Când Pavel a rostit aceste cuvinte, iudeii au plecat, având o mare dispută între ei.30Pavel a rămas acolo doi ani întregi, într‑un loc pe care și‑l închiriase. Și‑i primea pe toți cei ce veneau la el,31proclamând Împărăția lui Dumnezeu și dând învățătură despre Domnul Isus Cristos, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică.