Apostelgeschichte 19 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Paulus in Ephesus

1 Während Apollos in Korinth war, reiste Paulus durch das kleinasiatische Hochland und kam nach Ephesus. Dort traf er einige Jünger. 2 Er fragte sie: »Habt ihr den Heiligen Geist empfangen, als ihr begonnen habt zu glauben?« – »Nein«, erwiderten sie, »wir haben noch nicht einmal gehört, dass der Heilige Geist schon gekommen ist^[1].« 3 »Welche Taufe habt ihr denn empfangen?«, wollte Paulus jetzt wissen. »Die Taufe von Johannes«, war die Antwort. 4 Da erklärte Paulus: »Wer sich von Johannes taufen ließ, bekannte damit, dass er zu Gott umkehren will. Johannes hat aber immer gesagt, dass man an den glauben muss, der nach ihm kommt, nämlich an Jesus.« 5 Nachdem sie das gehört hatten, ließen sie sich auf den Namen des Herrn Jesus taufen. 6 Und als Paulus ihnen die Hände auflegte, kam der Heilige Geist auf sie. Sie beteten in fremden Sprachen und redeten, was Gott ihnen eingab. 7 Es waren etwa zwölf Männer. 8 Paulus ging darauf in die Synagoge. Drei Monate lang predigte er dort unerschrocken von Gottes Reich und versuchte, viele Menschen zu überzeugen. 9 Es gab aber auch einige, die sich ablehnend verhielten und sich immer mehr verschlossen. Diese spotteten in aller Öffentlichkeit über die rettende Botschaft. Da trennte sich Paulus von ihnen und verließ mit den anderen Christen die Synagoge. Von nun an predigte er täglich im Lehrsaal eines Mannes, der Tyrannus hieß. 10 Das tat er zwei Jahre lang, so dass alle in der Provinz Asia, Juden wie Nichtjuden, die Botschaft des Herrn hörten. 11 Gott ließ durch Paulus ganz erstaunliche Wunder geschehen. 12 Die Leute legten sogar Tücher, mit denen Paulus sich den Schweiß abgewischt hatte, und Kleidungsstücke von ihm auf die Kranken. Dadurch wurden sie gesund, und die Dämonen verließen sie.

Geisterbeschwörer missbrauchen den Namen Jesus

13 Im ganzen Land gab es jüdische Geisterbeschwörer, die umherzogen und böse Geister austrieben. Einige von ihnen versuchten, Dämonen dadurch auszutreiben, dass sie über den Besessenen den Namen von Jesus, dem Herrn, aussprachen. Sie sagten: »Wir beschwören euch bei dem Jesus, den Paulus verkündet!« 14 Das taten auch die sieben Söhne eines gewissen Skevas. Er gehörte zu den obersten jüdischen Priestern. 15 Doch der Dämon verhöhnte sie: »Jesus kenne ich und Paulus auch. Aber wer seid ihr?« 16 Dann stürzte sich der Besessene auf sie, warf sie zu Boden und überwältigte sie, so dass sie schließlich alle nackt und verwundet aus dem Haus fliehen mussten. 17 Bald wusste ganz Ephesus – Juden wie Nichtjuden – von diesem Vorfall. Alle waren zutiefst erschrocken, und der Name des Herrn Jesus wurde nun überall gelobt. 18 Viele von denen, die zum Glauben gekommen waren, bekannten jetzt offen, dass sie früher Zauberei getrieben hatten. 19 Eine ganze Anzahl von ihnen brachten ihre Zauberbücher und verbrannten sie in aller Öffentlichkeit. Man schätzte deren Wert auf 50.000 Silberstücke. 20 So erwies die Botschaft des Herrn ihre Macht und breitete sich immer weiter aus.

Paulus trifft Vorbereitungen für seine Weiterreise

21 Nach all diesen Ereignissen beschloss Paulus – geleitet durch den Heiligen Geist –, über Mazedonien und Achaja nach Jerusalem zu reisen. »Und wenn ich in Jerusalem gewesen bin«, so sagte er, »muss ich weiter nach Rom.« 22 Er schickte zwei seiner Mitarbeiter, Timotheus und Erastus, voraus nach Mazedonien, während er selbst noch einige Zeit in der Provinz Asia blieb.

Aufruhr der Silberschmiede von Ephesus

23 Etwa zur selben Zeit kam es in Ephesus zu heftigen Unruhen wegen der neuen Lehre, die Paulus verkündete. 24 In der Stadt lebte ein Silberschmied mit Namen Demetrius, der kleine Nachbildungen vom Tempel der griechischen Göttin Artemis^[2] herstellte. Nicht nur er selbst, sondern auch die anderen Kunsthandwerker in der Stadt verdienten sehr gut daran. 25 Eines Tages rief Demetrius diese Künstler und alle, die für sie arbeiteten, zusammen und sagte: »Ihr wisst ebenso gut wie ich, dass unser Wohlstand von den kleinen Nachbildungen des Tempels abhängt. 26 Wie ihr sicher schon gehört habt, behauptet nun dieser Paulus, von Menschen angefertigte Götter seien nichts wert. Damit verführt er nicht nur Leute in Ephesus, sondern in der ganzen Provinz Asia. Und viele Leute glauben ihm schon. 27 Aber es geht ja nicht nur darum, dass unsere Arbeit nicht mehr anerkannt wird! Auch der Tempel der herrlichen Göttin Artemis, die man nicht nur in Kleinasien^[3], sondern in der ganzen Welt verehrt, wird bedeutungslos werden; ja, sie selbst wird in Vergessenheit geraten!« 28 Wutentbrannt schrien jetzt die Zuhörer: »Groß ist die Artemis der Epheser!« 29 In kürzester Zeit war die Bevölkerung der ganzen Stadt auf den Beinen; alle drängten ins Amphitheater. Auch die beiden Mazedonier Gajus und Aristarch, die Paulus begleitet hatten, wurden von der Menge mitgerissen. 30 Paulus wollte sich zum Amphitheater begeben, um dort dem Volk Rede und Antwort zu stehen, aber die anderen Christen ließen das nicht zu. 31 Auch einige hohe Beamte der Provinzverwaltung, die Paulus schätzten, ließen ihn durch Boten davor warnen, sich in der Öffentlichkeit zu zeigen. 32 Bei der versammelten Volksmenge herrschte das größte Durcheinander; der eine schrie dies, der andere das. Die meisten wussten nicht einmal, warum sie sich überhaupt versammelt hatten. 33 Die Juden schickten einen Mann namens Alexander nach vorn, und einige aus der Menge erklärten ihm, was der Anlass des Aufruhrs war. Alexander sollte bezeugen, dass sie mit der Sache nichts zu tun hätten. Er versuchte, die Menschen mit einer Handbewegung zum Schweigen zu bringen. 34 Doch als sie merkten, dass er Jude war, schrien sie zwei Stunden lang in Sprechchören: »Groß ist die Artemis der Epheser!« 35 Schließlich gelang es einem der höchsten Beamten der Stadt, die Menge zu beruhigen und sich verständlich zu machen. »Leute von Ephesus!«, rief er. »Jeder weiß doch, dass unsere Stadt die Hüterin des Tempels der großen Artemis ist und ihres vom Himmel gefallenen Bildes. 36 Das ist eine Tatsache, und dem wird niemand widersprechen. Deshalb bleibt ruhig und tut nichts Unüberlegtes. 37 Ihr habt diese Männer hierhergeschleppt, obwohl sie weder den Tempel beraubt noch unsere Göttin gelästert haben. 38 Sollten Demetrius und die anderen Kunsthandwerker irgendwelche Anklagen gegen sie vorbringen wollen, so gibt es dafür ordentliche Gerichte und Behörden. Sollen sie dort ihren Streit austragen! 39 Und wenn ihr noch andere Anliegen habt, die über die Anklage von Demetrius hinausgehen, dann müssen sie in einer ordentlich einberufenen Volksversammlung vorgebracht werden. 40 Ich fürchte nämlich, dass uns die römische Regierung sonst wegen dieses Aufruhrs zur Rechenschaft ziehen wird, und wir können wirklich keinen triftigen Grund dafür nennen.« Danach löste er die Versammlung auf.

Noua Traducere Românească

Pavel în Efes

1 În timp ce Apollos era în Corint, Pavel, după ce a călătorit prin regiunile de sus^[1], a coborât în Efes^[2]. Acolo a găsit câțiva ucenici (Apg 2,9) 2 și i‑a întrebat: – Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i‑au răspuns: – Dar nici n‑am auzit că este un Duh Sfânt! 3 El le‑a zis: – Atunci cu ce botez ați fost botezați? Ei i‑au răspuns: – Cu botezul lui Ioan. 4 Pavel a zis: – Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea poporului să creadă în Cel Ce avea să vină după el, adică în Isus. 5 Când au auzit ei aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus. 6 Când Pavel și‑a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească. 7 Erau cam doisprezece bărbați, cu toții. 8 Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, discutând și încercând să‑i convingă cu privire la lucrurile despre Împărăția lui Dumnezeu. 9 Dar fiindcă unii erau împietriți și neascultători, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, Pavel s‑a depărtat de ei și i‑a separat pe ucenici de aceștia. Și în fiecare zi purta discuții în sala de prelegeri^[3] a lui Tiranus. 10 Lucrul acesta a durat doi ani, astfel că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit Cuvântul Domnului. 11 Și Dumnezeu făcea minuni nemaiîntâlnite prin mâinile lui Pavel, 12 așa încât celor bolnavi le erau aduse până și batistele sau șorțurile^[4] care atinseseră trupul acestuia, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei.

Cei șapte fii ai lui Sceva

13 Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: – Vă poruncesc prin Isus, pe Care‑L predică Pavel! 14 Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai unui anume Sceva, un mare preot^[5] iudeu. 15 Dar duhul cel rău, răspunzând, le‑a zis: – Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?! 16 Și sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău i‑a bătut pe toți și i‑a învins, astfel că ei au fugit din casa aceea goi și răniți. 17 Lucrul acesta a fost cunoscut atât de toți iudeii, cât și de toți grecii care locuiau în Efes. Și pe toți i‑a cuprins frica, iar Numele Domnului Isus era preamărit. 18 Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să‑și istorisească faptele. 19 Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și‑au adunat cărțile și le‑au ars înaintea tuturor.^[6] Au calculat prețul acestora și l‑au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți^[7]. 20 Astfel, prin puterea Domnului, Cuvântul se răspândea și se întărea.

O mare tulburare în Efes

21 După ce s‑au petrecut aceste lucruri, Pavel și‑a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia^[8]. El își zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd și Roma!“ (Apg 18,27) 22 I‑a trimis în Macedonia pe Timotei și pe Erastus, doi dintre cei care îl ajutau, iar el a mai rămas un timp în Asia^[9]. (Apg 2,9) 23 În vremea aceea, s‑a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale. 24 Căci cineva pe nume Demetrius, un argintar, făcea temple de argint^[10] de‑ale lui ARTEMIS^[11] și aducea lucrătorilor nu puțin câștig.^[12] 25 El i‑a strâns la un loc, împreună cu alți lucrători de aceeași meserie, și le‑a zis: „Bărbaților, știți că prosperitatea noastră vine din meseria aceasta. 26 Iar acum vedeți și auziți că nu doar în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins și a dus în rătăcire o mulțime destul de mare de oameni, spunând că dumnezeii făcuți de mâini omenești nu sunt de fapt dumnezei. 27 Prin urmare, există nu doar pericolul ca această muncă a noastră să ajungă de tot disprețul, ci și ca templul marii zeițe ARTEMIS, cea la care se închină toată Asia și întreaga lume, să fie considerat o nimica și însăși măreția ei să fie distrusă.“ 28 Auzind aceasta, s‑au umplut de furie și au început să strige, zicând: „Mare este ARTEMIS a efesenilor!“ 29 Cetatea s‑a umplut de zarvă. S‑au repezit într‑un singur gând spre teatru, înșfăcându‑i și pe macedonenii Gaius și Aristarhus, însoțitorii de drum ai lui Pavel. 30 Pavel voia să vină la mulțime, dar ucenicii nu l‑au lăsat. 31 Chiar și unii dintre conducătorii Asiei^[13], care‑i erau prieteni, au trimis la el să‑l roage să nu se ducă la teatru. 32 Unii strigau ceva, alții strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulți nici nu știau din ce cauză se adunaseră. 33 Unii din mulțime l‑au înștiințat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în față. Alexandru a făcut semn cu mâna, dorind să se apere înaintea mulțimii, 34 dar ei, recunoscându‑l că este iudeu, au strigat cu toții într‑un glas, timp de aproape două ore: „Mare este ARTEMIS a efesenilor!“ 35 După ce funcționarul^[14] cetății a liniștit mulțimea, a zis: „Bărbați efeseni, cine este omul acela care să nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului măreței ARTEMIS și a imaginii ei căzute din cer^[15]?! 36 Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, este nevoie să vă liniștiți și să nu faceți nimic nesăbuit. 37 Căci i‑ați adus aici pe bărbații aceștia care nu sunt nici jefuitori ai templului, nici blasfemiatori ai zeiței noastre! 38 Deci, dacă într-adevăr Demetrius și lucrătorii lui au o acuzație împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise și există proconsuli^[16]. Să se acuze acolo unii pe alții! 39 Dacă însă vreți ceva în plus, se va clarifica într‑o adunare legală^[17]. 40 Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzați de răscoală, deoarece nu există niciun motiv ca să putem da explicații pentru agitația aceasta.“ 41 Și zicând acestea, a dat drumul adunării.