2.Samuel 2 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

David wird König von Juda

1 Danach fragte David den HERRN: »Soll ich nach Juda zurückkehren?« »Ja«, sagte der HERR, »geh wieder dorthin.« »In welcher Stadt soll ich mich niederlassen?« fragte David weiter. »In Hebron«, bekam er zur Antwort. 2 So zog David nach Hebron im judäischen Bergland. Seine beiden Frauen, Ahinoam aus Jesreel und Abigajil aus Karmel, die Witwe von Nabal, gingen mit ihm. 3 David wollte seine Soldaten in der Nähe behalten, deshalb siedelte er sie mit ihren Familien in den umliegenden Ortschaften an. 4 Eines Tages kamen die Männer von Juda zu David nach Hebron und salbten ihn zu ihrem König. Als David hörte, dass die Einwohner der Stadt Jabesch im Gebiet von Gilead Saul beerdigt hatten, 5 ließ er ihnen durch Boten sagen: »Der HERR möge euch dafür belohnen, dass ihr eurem Herrn, König Saul, diese letzte Ehre erwiesen und ihn begraben habt! 6 Ohne Ende möge der HERR euch Gutes tun und euch seine Liebe erweisen. Aber auch ich will euch für diese gute Tat belohnen. 7 Seid stark und lasst euch nicht entmutigen! Euer König Saul ist zwar gestorben, aber der Stamm Juda hat mich zu seinem Nachfolger ernannt.«

Isch-Boschet wird König von Israel

8 Sauls Heerführer Abner, ein Sohn von Ner, hatte Isch-Boschet^[1], einen Sohn von Saul, nach Mahanajim in Sicherheit gebracht 9 und ihn dort zum König ausgerufen. Sein Herrschaftsgebiet umfasste die Landstriche von Gilead und Jesreel, die Gebiete der Stämme Asser, Ephraim und Benjamin und das restliche Israel. 10 Nur der Stamm Juda stand hinter David. Isch-Boschet wurde mit 40 Jahren König und regierte zwei Jahre. 11 David herrschte siebeneinhalb Jahre in Hebron als König über Juda.

Beginn des Bürgerkriegs zwischen Israel und Juda

12 Abner marschierte mit den Soldaten von Sauls Sohn Isch-Boschet von Mahanajim nach Gibeon. 13 Davids Heer zog ihm unter der Führung von Joab, dem Sohn von Davids Schwester Zeruja, entgegen. Beim Teich von Gibeon trafen sie aufeinander. Abner und seine Truppen lagerten auf der einen Seite des Teiches, Joabs Männer auf der anderen. 14 Abner schlug Joab vor: »Lass uns Kampfspiele veranstalten, die jungen Soldaten sollen gegeneinander antreten!« Joab war einverstanden, 15 und so stellte jede Seite ihre Kämpfer: zwölf für Isch-Boschet und den Stamm Benjamin und zwölf für David. 16 Als der Kampf begann, packten die Gegner einander an den Haaren, und jeder stieß dem anderen das Schwert in die Seite. Alle vierundzwanzig waren auf einen Schlag tot. Später nannte man diesen Platz bei Gibeon Helkat-Hazzurim (»Felsenfeld«). 17 Nun kam es zwischen den Truppen zum erbitterten Kampf. Abner und seine israelitischen Soldaten unterlagen Davids Heer und ergriffen die Flucht. 18 Auch Joabs Brüder Abischai und Asaël, die Söhne von Davids Schwester Zeruja, nahmen an der Schlacht teil. Asaël war schnell und flink wie eine Gazelle. 19 Er jagte dem fliehenden Abner nach und ließ sich durch niemanden aufhalten. 20 Plötzlich drehte Abner sich um und rief: »Bist du es, Asaël?« »Ja, ich bin es«, antwortete er. 21 Abner schrie: »Hör auf, mich zu verfolgen! Kämpf doch lieber mit einem der jungen Soldaten, an denen du vorbeigerannt bist. Ihm kannst du Rüstung und Waffen abnehmen.« Aber Asaël ließ sich nicht umstimmen und lief weiter. 22 »Ich warne dich!«, drohte Abner. »Verfolge mich nicht länger, sonst zwingst du mich, dich zu töten. Wie könnte ich dann deinem Bruder Joab noch in die Augen sehen?« 23 Doch Asaël hörte nicht auf ihn. Da stieß Abner ihm das hintere Ende seines Speeres mit solcher Wucht in den Bauch, dass es am Rücken wieder herauskam. Asaël brach zusammen und starb. Jeder, der vorbeikam und ihn dort liegen sah, blieb entsetzt stehen. 24 Auch Joab und Abischai jagten Abner nach. Als die Sonne unterging, kamen sie zum Hügel Amma; er liegt gegenüber von Giach an der Straße, die von Gibeon in die Wüste führt. 25 Die Männer vom Stamm Benjamin sammelten sich um Abner und folgten ihm auf einen Hügel. 26 Abner rief zu Joab hinüber: »Wie lange soll das Schwert noch morden? Denkst du nicht daran, dass dieser Krieg nur Leid und Hass mit sich bringt? Befiehl deinen Leuten endlich, uns, ihre Brüder, nicht weiter zu verfolgen!« 27 Joab erwiderte: »Ich schwöre dir, so wahr Gott lebt: Hättest du das nicht gesagt, dann hätten meine Leute euch noch die ganze Nacht gejagt.« 28 Er blies das Horn, und seine Soldaten machten Halt; sie gaben die Verfolgung der Israeliten auf und stellten den Kampf ein. 29 Noch in derselben Nacht traten Abner und seine Truppen den Rückzug an. Sie marschierten durch die Jordan-Ebene, überquerten den Jordan und gelangten schließlich durch die Schlucht wieder nach Mahanajim. 30 Nachdem Joab die Verfolgung Abners abgebrochen hatte, sammelte er seine Männer um sich. Außer Asaël waren weitere neunzehn Soldaten gefallen. 31 Doch ihre Gegner hatten viel größere Verluste zu beklagen: 360 Mann aus Abners Heer waren umgekommen, die meisten gehörten zum Stamm Benjamin. 32 Joab und seine Männer nahmen Asaëls Leiche mit und begruben sie auf dem Rückweg im Grab seines Vaters in Bethlehem. Noch in derselben Nacht zogen sie weiter und erreichten im Morgengrauen Hebron.

Noua Traducere Românească

David, uns drept rege al lui Iuda

1 După aceea, David L‑a întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să mă sui în vreuna din cetățile lui Iuda? DOMNUL i‑a răspuns: – Suie‑te! David a întrebat: – Unde să mă sui? El a răspuns: – La Hebron. 2 David s‑a suit acolo împreună cu cele două soții ale sale, izreelita Ahinoam și Abigail, fosta soție a carmelitului Nabal. 3 David i‑a luat cu el și pe oamenii săi, pe fiecare cu familia lui, și au locuit în cetățile Hebronului. 4 Bărbații din Iuda au venit și l‑au uns acolo pe David ca rege peste Casa lui Iuda. Ei l‑au înștiințat pe David, zicând: „Bărbații din Iabeșul Ghiladului sunt cei care l‑au îngropat pe Saul.“ 5 Atunci David a trimis mesageri la bărbații din Iabeșul Ghiladului, zicându‑le: „Binecuvântați să fiți de DOMNUL pentru că ați arătat această bunătate față de stăpânul vostru, Saul, și l‑ați îngropat. 6 Și acum, fie ca DOMNUL să vă arate îndurare^[1] și credincioșie! Eu, de asemenea, vă voi face bine pentru fapta pe care ați făcut‑o. 7 Acum, întăriți‑vă și fiți viteji căci stăpânul vostru, Saul, a murit, iar cei din Casa lui Iuda m‑au uns pe mine drept rege peste ei.“

Război între familia lui David și cea a lui Saul

8 Între timp, Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii lui Saul, l‑a luat pe Iș‑Boșet, fiul lui Saul, și l‑a trecut în Mahanayim, 9 unde l‑a făcut rege peste Ghilad, peste așuriți, peste Izreel, Efraim, Beniamin și peste tot Israelul. 10 Iș‑Boșet, fiul lui Saul, avea patruzeci de ani când a început să domnească peste Israel și a domnit timp de doi ani. Numai Casa lui Iuda l‑a urmat pe David. 11 Perioada^[2] cât David a fost rege la Hebron, peste Casa lui Iuda, a fost de șapte ani și șase luni. 12 Abner, fiul lui Ner, a ieșit din Mahanayim împreună cu slujitorii lui Iș‑Boșet, ca să plece la Ghivon. 13 Atunci Ioab, fiul Țeruiei, și slujitorii lui David au ieșit și i‑au întâlnit la iazul din Ghivon. Unii ședeau de‑o parte a iazului, iar alții de cealaltă parte a iazului. 14 Abner i‑a zis lui Ioab: – Să se ridice tinerii și să se întreacă în luptă înaintea noastră! Ioab a răspuns: – Să se ridice! 15 Tinerii s‑au ridicat și s‑au înfățișat în număr egal: doisprezece pentru Beniamin și pentru Iș‑Boșet și doisprezece dintre slujitorii lui David. 16 Fiecare și‑a apucat semenul de cap, având sabia într‑o parte, și au căzut morți împreună. Locul acela, care se află în Ghivon, s‑a numit de atunci Helkat-Hațurim^[3]. 17 Lupta a fost foarte aprigă în acea zi, iar Abner și bărbații lui Israel au fost învinși de către slujitorii lui David. 18 Se aflau acolo și cei trei fii ai Țeruiei: Ioab, Abișai și Asael. Asael era iute de picioare, ca una din gazelele de pe câmp. 19 El l‑a urmărit pe Abner, fără a se abate nici la dreapta, nici la stânga de la urmărirea acestuia. 20 Abner s‑a uitat în urmă și a întrebat: – Tu ești, Asael? Asael a răspuns: – Eu sunt. 21 Atunci Abner i‑a zis: – Abate‑te la dreapta sau la stânga ta! Apucă‑l pe unul dintre tinerii aceștia și ia‑i armura! Asael însă nu s‑a abătut de la urmărirea acestuia. 22 Abner i‑a zis din nou lui Asael: – Întoarce‑te din urmărirea mea! De ce să te dobor la pământ? Cum îmi voi mai ridica fața înaintea fratelui tău Ioab? 23 Dar Asael a refuzat să se întoarcă. Atunci Abner l‑a lovit în stomac cu capătul suliței și sulița i‑a ieșit prin spate. Asael a căzut acolo și a murit pe loc. Toți cei care ajungeau la locul în care căzuse și murise Asael, se opreau. 24 Dar Ioab și Abișai l‑au urmărit pe Abner și, la apusul soarelui, au ajuns la dealul Ama, care se află la răsărit de Ghiah, pe drumul spre pustia Ghivonului. 25 Fiii lui Beniamin se adunaseră în urma lui Abner, alcătuiseră o singură ceată și stăteau pe vârful unui deal. 26 Abner l‑a strigat pe Ioab și i‑a zis: – Oare să devoreze sabia la nesfârșit? Nu înțelegi că se va sfârși cu amărăciune? Până când vei amâna să spui celor din popor să se întoarcă de la urmărirea fraților lor? 27 Ioab a răspuns: – Viu este Dumnezeu că, dacă n‑ai fi vorbit, poporul ar fi continuat urmărirea fraților lui până dimineață. 28 Apoi Ioab a sunat din trâmbiță^[4] și tot poporul s‑a oprit. Nu l‑au mai urmărit pe Israel și nu s‑au mai luptat. 29 Atunci Abner și oamenii săi au mers toată noaptea prin Araba^[5]. Au trecut Iordanul, au străbătut tot Bitronul^[6] și au ajuns la Mahanayim. 30 Ioab s‑a întors de la urmărirea lui Abner și a adunat tot poporul. Dintre slujitorii lui David lipseau nouăsprezece oameni și Asael. 31 Slujitorii lui David omorâseră trei sute șaizeci de bărbați din Beniamin și dintre oamenii lui Abner. 32 L‑au luat pe Asael și l‑au înmormântat în mormântul tatălui său din Betleem. Ioab și oamenii săi au mers toată noaptea și au ajuns la Hebron când s‑a luminat de ziuă.