2.Mose 13 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Ein Fest zur Erinnerung an die Befreiung

1 Der HERR sprach zu Mose: 2 »Die Israeliten sollen mir ihre ältesten Söhne weihen und jedes männliche Tier, das zuerst geboren wird. Sie gehören mir!« 3 Mose sagte zum Volk: »Behaltet diesen Tag in Erinnerung, denn heute werdet ihr aus der Sklaverei in Ägypten befreit! Der HERR führt euch mit starker Hand hinaus. Esst darum kein Brot, das mit Sauerteig gebacken wurde! 4 Heute, im Monat Abib, zieht ihr aus Ägypten fort. 5 Der HERR hat euren Vorfahren geschworen, euch das Land der Kanaaniter, Hetiter, Amoriter, Hiwiter und Jebusiter zu geben. Wenn er euch in dieses fruchtbare Land gebracht hat, in dem es selbst Milch und Honig im Überfluss gibt, sollt ihr auch weiterhin im ersten Monat diesen Brauch beibehalten: 6 Esst sieben Tage lang nur Brot, das ohne Sauerteig gebacken wurde, und am siebten Tag feiert ein Fest zu Ehren des HERRN. 7 Ja, sieben Tage lang sollt ihr nur ungesäuertes Brot essen! Im ganzen Land darf es kein Sauerteigbrot und keinen Sauerteig mehr geben! 8 Erklärt zu Beginn des Festes euren Kindern, dass ihr es feiert, weil der HERR euch geholfen und euch aus Ägypten herausgeführt hat. 9 Das Fest soll euch wie ein Zeichen an eurer Hand oder ein Band um eure Stirn daran erinnern, dass ihr stets die Weisungen des HERRN befolgen und weitergeben sollt. Denn er hat euch mit starker Hand aus Ägypten befreit. 10 Feiert das Fest Jahr für Jahr zur festgesetzten Zeit und haltet euch dabei an diese Vorschriften!«

Die Erstgeborenen gehören dem Herrn

11 »Der HERR wird euch ins Land der Kanaaniter bringen und es euch schenken, so wie er es euch und euren Vorfahren geschworen hat. Wenn ihr in dem Land seid, 12 dann sollt ihr dem HERRN eure ältesten Söhne weihen und ihm jedes männliche Tier opfern, das von seiner Mutter als erstes zur Welt gebracht wird. 13 Anstelle jedes zuerst geborenen Esels sollt ihr ein Lamm opfern und ihn so auslösen. Wollt ihr das nicht, dann brecht dem jungen Esel das Genick! Eure ältesten Söhne aber müsst ihr auf jeden Fall auslösen. 14 Wenn eure Kinder eines Tages fragen, was dieser Brauch bedeutet, dann erklärt ihnen: ›Der HERR hat uns mit starker Hand aus der Sklaverei in Ägypten befreit. 15 Als der Pharao sich hartnäckig weigerte, uns ziehen zu lassen, hat der HERR jeden ältesten Sohn und jedes erstgeborene männliche Tier in Ägypten getötet. Darum opfern wir dem HERRN unsere erstgeborenen männlichen Tiere, unsere ältesten Söhne aber kaufen wir frei. 16 Dieser Brauch soll uns wie ein Zeichen an der Hand oder ein Band um die Stirn daran erinnern, dass der HERR uns mit starker Hand aus Ägypten befreit hat.‹«

Der Herr führt sein Volk

17 Nachdem der Pharao die Israeliten hatte ziehen lassen, führte Gott sie nicht auf der Straße in Richtung des Philisterlandes, obwohl das der kürzeste Weg gewesen wäre. Gott dachte: »Das Volk könnte seinen Entschluss ändern und nach Ägypten zurückkehren, wenn es merkt, dass ihm Kämpfe bevorstehen!« 18 Darum ließ Gott sie einen Umweg machen, auf der Wüstenstraße, die zum Schilfmeer führt. So zogen die Israeliten wie eine Armee geordnet aus Ägypten fort. 19 Mose nahm den Sarg mit den Gebeinen Josefs mit. Josef hatte nämlich den Israeliten ein Versprechen abgenommen und gesagt: »Gott wird euch bestimmt eines Tages zu Hilfe kommen und euch aus Ägypten herausführen. Dann nehmt auch meine Gebeine von hier mit!« (1Mo 50,24) 20 Nachdem die Israeliten von Sukkot aufgebrochen waren, lagerten sie bei Etam am Rand der Wüste. 21 Tagsüber zog der HERR in einer Wolkensäule vor ihnen her, um ihnen den Weg zu zeigen, und nachts war er in einer Feuersäule bei ihnen, die ihren Weg erhellte. So konnten sie bei Tag und Nacht wandern. 22 Tagsüber hatten sie immer die Wolkensäule vor sich und nachts die Feuersäule.

Noua Traducere Românească

Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți

1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Sfințește^[1] pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu.“ 3 Moise a zis poporului: „Aduceți‑vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa robilor, pentru că DOMNUL v‑a scos de acolo cu mână puternică. Să nu se mănânce pâine dospită. 4 Astăzi ieșiți, în luna Abib^[2]. 5 Când DOMNUL te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat părinților tăi că ți‑o va da, – o țară în care curge lapte și miere –, să ții această slujbă în luna aceasta. 6 Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 7 Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8 Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut DOMNUL pentru mine când am ieșit din Egipt.» 9 Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte între ochii tăi, pentru ca Legea DOMNULUI să fie pe buzele tale. Căci cu mână puternică te‑a scos DOMNUL din Egipt. 10 Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11 Când DOMNUL te va duce în țara canaaniților, așa cum ți‑a jurat ție și părinților tăi, și ți‑o va da, 12 să închini DOMNULUI pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai DOMNULUI și anume fiecare mascul. 13 Dar orice întâi născut al măgăriței să‑l răscumperi cu un miel^[3], iar dacă nu‑l răscumperi, să‑i frângi gâtul^[4]. De asemenea, să răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14 Și când fiul tău te va întreba într‑o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să‑i răspunzi: «DOMNUL ne‑a scos cu mână puternică din Egipt, din casa robilor. 15 Când Faraon s‑a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, DOMNUL i‑a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc DOMNULUI primul mascul al fiecărui animal și răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16 Aceasta să‑ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe între ochi^[5], căci DOMNUL ne‑a scos cu mână puternică din Egipt.»“ (2Mo 13,1; 2Mo 13,11; 5Mo 6,4; 5Mo 11,13)

2Mo 13,12Mo 13,115Mo 6,45Mo 11,13

Trecerea Mării Roșii

17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i‑a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Să nu cumva ca poporul, văzând războiul, să‑i pară rău și să se întoarcă în Egipt.“ 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându‑l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roșie^[6]. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război. (2Mo 10,19) 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif, care‑i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“^[7] (1Mo 50,25) 20 Ei au plecat din Sucot și apoi și‑au așezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. 21 Ca să‑i conducă pe drum, DOMNUL a mers înaintea lor într‑un stâlp de nor ziua și într‑un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.