2.Mose 10 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Das achte Strafgericht: Heuschrecken

1 Der HERR befahl Mose: »Geh zum Pharao! Ich habe dafür gesorgt, dass er und seine Hofbeamten unnachgiebig bleiben. Denn ich will mitten unter ihnen Zeichen und Wunder vollbringen, 2 damit ihr euren Kindern und Enkeln erzählen könnt, wie ich die Ägypter zur Schau gestellt und große Dinge unter ihnen getan habe. So werdet ihr erkennen, dass ich der HERR bin!« 3 Mose und Aaron gingen wieder zum Pharao und sagten: »So spricht der HERR, der Gott der Hebräer: Wie lange weigerst du dich noch, dich mir zu unterwerfen? Lass mein Volk ziehen, es soll mir dienen! 4 Sonst sorge ich dafür, dass morgen Heuschreckenschwärme über dein Land herfallen. 5 Dann wird man vor lauter Heuschrecken den Boden nicht mehr sehen! Sie werden alles kahl fressen, was den Hagel überstanden hat, auch die Bäume. 6 Sie dringen in deinen Palast ein, in die Häuser deiner Hofbeamten und in alle anderen Häuser in Ägypten. Diese Heuschreckenplage wird die schlimmste sein, die ihr Ägypter je erlebt habt, seit ihr in diesem Land wohnt!« Mose drehte sich um und verließ den Palast. 7 Da drängten die Hofbeamten den Pharao: »Wie lange soll uns dieser Mann noch Schaden zufügen? Lass die Leute doch gehen und dem HERRN, ihrem Gott, dienen! Merkst du denn immer noch nicht, dass unser Land Ägypten zugrunde geht?« 8 Der Pharao ließ Mose und Aaron zurückholen und sagte: »Zieht los und opfert dem HERRN, eurem Gott! Wer von euch soll denn mitgehen?« 9 Mose antwortete: »Wir wollen mit Jung und Alt losziehen, mit unseren Söhnen und Töchtern, und auch unsere Schaf-, Ziegen- und Rinderherden nehmen wir mit. Schließlich wollen wir gemeinsam ein Fest zu Ehren des HERRN feiern!« 10 Da spottete der Pharao: »O ja, geht nur mit dem Segen des HERRN! Ich werde euch aber niemals mit euren Familien ziehen lassen. Es ist offensichtlich, dass ihr Böses im Schilde führt! 11 Nein, nur ihr Männer dürft das Land verlassen, um dem HERRN, eurem Gott, zu opfern. Das ist es doch, was ihr wollt!« Darauf ließ der König Mose und Aaron hinauswerfen. 12 Der HERR befahl Mose: »Streck deine Hand über Ägypten aus! Dann werden Heuschrecken über das Land herfallen und alle Pflanzen kahl fressen, die vom Hagel verschont geblieben sind.« 13 Mose streckte seinen Stab aus, und der HERR ließ einen Ostwind aufkommen, der den ganzen Tag und die folgende Nacht wehte. Am nächsten Morgen hatte der Wind riesige Schwärme von Heuschrecken herangetrieben. 14 Sie fielen über ganz Ägypten her und ließen sich in allen Teilen des Landes nieder. Es war eine Heuschreckenplage, wie sie vorher noch nie dagewesen war und auch nicht wieder auftreten sollte. 15 Die Heuschrecken verfinsterten den Himmel und bedeckten den Erdboden im ganzen Land. Sie fraßen die Früchte und alles andere am Boden und an den Bäumen ab, was vom Hagel verschont geblieben war. In ganz Ägypten fand sich an den Bäumen kein einziges grünes Blatt und auf den Feldern kein einziger Halm. 16 Schnell ließ der Pharao Mose und Aaron zu sich rufen. »Ich habe gegen den HERRN, euren Gott, gesündigt und auch gegen euch«, gab er zu. 17 »Vergebt mir noch dieses eine Mal meine Schuld! Betet zum HERRN, eurem Gott, und bittet ihn, dass er uns von dieser tödlichen Plage befreit!« 18 Mose verließ den Palast und betete zum HERRN. 19 Da ließ der HERR einen starken Westwind aufkommen, der die Heuschrecken wegblies und ins Schilfmeer trieb. Im ganzen Land blieb keine einzige mehr übrig. 20 Doch auch dieses Mal sorgte der HERR dafür, dass der Pharao hart blieb und die Israeliten nicht ziehen ließ.

Das neunte Strafgericht: Finsternis

21 Der HERR sprach zu Mose: »Streck deine Hand zum Himmel aus! Dann wird sich eine Dunkelheit über Ägypten ausbreiten, die man mit Händen greifen kann.« 22 Mose erhob seine Hand zum Himmel, und eine völlige Finsternis kam über ganz Ägypten. Drei Tage lang blieb es so dunkel, 23 dass keiner den anderen sehen und niemand sein Haus verlassen konnte. Nur wo die Israeliten wohnten, war es hell. 24 Wieder ließ der Pharao Mose zu sich rufen und sagte: »Zieht los und dient dem HERRN, eurem Gott! Ihr dürft auch eure Familien mitnehmen. Nur eure Schafe, Ziegen und Rinder sollen hierbleiben.« 25 Aber Mose widersprach: »Du musst uns schon erlauben, Tiere mitzunehmen, die wir dem HERRN, unserem Gott, als Schlacht- und Brandopfer darbringen können! 26 Darum muss auch unser Vieh mit uns gehen, kein einziges Tier darf zurückbleiben! Denn aus unseren Herden müssen wir die Opfertiere für den HERRN, unseren Gott, auswählen. Und solange wir noch nicht in der Wüste sind, wissen wir gar nicht, welche Tiere wir dafür brauchen.« 27 Doch der HERR ließ den Pharao starrsinnig werden, so dass er den Israeliten die Erlaubnis verweigerte. 28 »Verschwinde!«, rief der König. »Wage es nicht, mir noch einmal unter die Augen zu treten, sonst bist du ein toter Mann!« 29 Da antwortete Mose: »Du hast recht, ich werde dich nie wiedersehen!«

Noua Traducere Românească

A opta urgie: lăcustele

1 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci i‑am împietrit^[1] inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, (2Mo 4,21) 2 iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M‑am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și astfel să știți că Eu sunt DOMNUL.“ 3 Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 4 Căci, dacă refuzi să‑Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5 Ele vor acoperi întinderea^[2] țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v‑a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6 îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici părinții părinților tăi n‑au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua aceasta.»“ Apoi ei s‑au întors și au ieșit de la Faraon. 7 Slujitorii lui Faraon i‑au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească DOMNULUI, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“ 8 Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge? 9 Moise i‑a răspuns: – Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea DOMNULUI. 10 El le‑a zis: – Așa să fie DOMNUL cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copiii voștri! Băgați de seamă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău^[3]! 11 Nu așa; duceți‑vă doar voi, bărbații, și slujiți DOMNULUI, căci aceasta ați cerut. Și au fost alungați dinaintea lui Faraon. 12 După aceea, DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină.“ 13 Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și DOMNUL a adus vântul de răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s‑a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n‑a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15 Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s‑a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l‑a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n‑a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16 Faraon i‑a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17 Iartă‑mi păcatul și de data acesta și rugați‑vă DOMNULUI, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“ 18 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. 19 DOMNUL a făcut să sufle dinspre apus un vânt foarte puternic care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie^[4]. Nicio lăcustă n‑a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. (1Kön 9,26; Jon 2,5) 20 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[5] inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece. (2Mo 4,21)

A noua urgie: întunericul

21 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să‑l poți pipăi.“ 22 Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23 Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor. 24 Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis: – Duceți‑vă! Slujiți DOMNULUI. Copiii voștri pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne. 25 Moise a răspuns: – Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi‑de‑tot, pe care să le aducem DOMNULUI, Dumnezeul nostru? 26 Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să‑I slujim DOMNULUI, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să‑I slujim DOMNULUI. 27 Dar DOMNUL i‑a împietrit^[6] inima lui Faraon și acesta n‑a vrut să‑i lase să plece. (2Mo 4,21) 28 Apoi Faraon i‑a zis: – Pleacă de la mine! Ferește‑te să‑mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care‑mi vei vedea fața, vei muri. 29 Moise i‑a răspuns: – Să fie precum ai zis. Nu‑ți voi mai vedea fața.