1.Samuel 26 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

David verschont Saul zum zweiten Mal

1 Eines Tages kamen wieder einige Bewohner der Wüste Sif zu Saul nach Gibea. »Wir wissen, wo David sich versteckt hält!«, meldeten sie dem König. »Er lagert auf dem Hügel Hachila, gegenüber dem Wüstenstreifen von Jeschimon.« 2 Sofort rief Saul die 3000 besten Soldaten Israels zusammen und marschierte mit ihnen in die Wüste Sif, um David aufzuspüren. 3 Auf dem Hügel Hachila gegenüber von Jeschimon schlug er entlang der Straße sein Lager auf. David versteckte sich immer noch in der Wüste. Als er hörte, dass Saul ihn wieder verfolgte, 4 schickte er sofort einige Kundschafter los. Sie kehrten mit der Nachricht zurück, der König sei tatsächlich mit einem Heer in der Wüste. 5 Da schlich sich David selbst heimlich an das Lager Sauls heran. Er sah gleich, wo der König und sein Heerführer Abner, ein Sohn von Ner, übernachteten: Das Lager war kreisförmig aufgebaut, außen herum hatten die Soldaten sich niedergelassen, im innersten Ring aber war die Schlafstelle Sauls. 6 David hatte zwei Begleiter bei sich: den Hetiter Ahimelech und Abischai, den Sohn seiner Schwester Zeruja und Bruder von Joab. »Heute Nacht schleiche ich mich an das Lager heran«, sagte David. »Wer von euch kommt mit?« »Ich gehe mit!«, antwortete Abischai. 7 Mitten in der Nacht machten sie sich auf den Weg. Sie schlichen an den schlafenden Soldaten und an Abner vorbei und drangen bis in den innersten Ring vor. Dort lag Saul und schlief fest. Sein Speer steckte neben seinem Kopf im Boden. 8 »Heute hat Gott dir deinen Feind ausgeliefert!«, flüsterte Abischai David zu. »Lass mich ihn mit seinem Speer an den Boden spießen! Ein kräftiger Stoß – mehr ist gar nicht nötig!« 9 David wehrte ab: »Das wirst du nicht tun! Keiner kommt ungestraft davon, der sich an dem König vergreift, den der HERR auserwählt hat. 10 So wahr der HERR lebt: Er selbst wird festlegen, wann Saul sterben muss – ganz gleich ob eines natürlichen Todes oder in einer Schlacht. 11 Der HERR bewahre mich davor, seinem König etwas anzutun. Doch komm, nimm seinen Speer und seinen Wasserkrug; und dann lass uns hier verschwinden!« 12 Sie nahmen beides mit und schlichen wieder fort. Niemand im Lager hatte etwas gesehen oder gehört. Keiner war aufgewacht. Alle schliefen fest, denn der HERR hatte sie in einen tiefen Schlaf fallen lassen. 13 David und Abischai eilten ins Tal hinunter und stiegen auf der anderen Talseite wieder hinauf. In sicherer Entfernung zu Sauls Lager stellten sie sich oben auf den Berg. 14 Dann schrie David zu den Soldaten und zu Abner hinüber: »Abner, hörst du schlecht?« Abner rief zurück: »Was ist das für ein Lärm? Wer weckt hier mit seinem Geschrei den König?« 15 David spottete: »Du bist mir ein schöner Held, Abner! In ganz Israel gibt es wohl keinen pflichtbewussteren Mann als dich! Doch warum bewachst du deinen Herrn, den König, nicht besser? Vorhin hat sich jemand ins Lager eingeschlichen. Ohne Weiteres hätte er den König umbringen können. 16 Das war wirklich kein Glanzstück von dir! Ich schwöre bei dem lebendigen Gott: Für dich und alle deine Soldaten hat die letzte Stunde geschlagen! Denn ihr habt euren König, den der HERR auserwählt hat, nicht beschützt! Schau doch einmal nach, ob der Speer des Königs und sein Wasserkrug noch da sind! Sie lagen beide direkt neben seinem Kopf, als er schlief.« 17 Da erkannte Saul Davids Stimme und rief: »Bist du das, mein Sohn David?« »Ja, mein König!«, antwortete David und fragte dann: 18 »Warum verfolgst du mich eigentlich, mein Herr? Was habe ich verbrochen? Wo liegt meine Schuld? 19 Ich bitte dich, mein König, hör mich an! Irgendjemand muss dich gegen mich aufgehetzt haben. War es der HERR, so will ich ihm ein wohlriechendes Opfer darbringen, damit sein Zorn sich legt. Sind es aber Menschen gewesen, so möge der Fluch des HERRN sie treffen. Denn sie vertreiben mich aus dem Volk Gottes und wollen mich damit zwingen, anderen Göttern zu dienen. 20 Du, o König, kannst verhindern, dass ich in der Fremde umkomme – weit weg vom Heiligtum des HERRN. Überleg doch, was du tust: Wie man zur Rebhuhnjagd in die Berge geht, so jagt der König von Israel einem Mann nach, der so unbedeutend ist wie ein winziger Floh!« 21 Da gestand Saul: »Ich habe mich schuldig gemacht. Komm wieder zurück, David, mein Sohn! Nie mehr werde ich dir etwas antun, denn du hast heute mein Leben hoch geachtet und mich nicht umgebracht. Ich habe wirklich eine große Dummheit begangen und dir schweres Unrecht getan.« 22 David rief hinüber: »Ich halte hier den Speer des Königs in meiner Hand. Einer seiner Soldaten soll herüberkommen und ihn holen. 23 Der HERR belohnt jeden, der tut, was gut und richtig ist, und treu zu ihm steht. Heute hat der HERR dich in meine Gewalt gegeben. Doch ich wollte mich nicht an dem König vergreifen, den der HERR auserwählt hat. 24 Aber eines ist sicher: So kostbar, wie dein Leben in meinen Augen ist, so kostbar ist dem HERRN auch mein Leben. Eines Tages wird er mir aus allen Schwierigkeiten heraushelfen.« 25 Saul antwortete: »Gott segne dich, mein Sohn David. Ich bin sicher, dass dir alles gelingen wird, was du dir vornimmst.« Daraufhin verschwand David, und Saul kehrte wieder nach Hause zurück.

Noua Traducere Românească

David cruță pentru a doua oară viața lui Saul

1 Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i‑au zis: – David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon. 2 Saul s‑a ridicat și a coborât în pustia Zif împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să‑l caute acolo pe David. 3 Și‑a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în pustie. Când a văzut că Saul a venit după el în pustie, 4 David a trimis cercetași și a aflat că într-adevăr Saul venise. 5 Atunci David s‑a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său. 6 Atunci David i‑a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, – fiul Țeruiei și fratele lui Ioab –, zicând: – Cine va coborî împreună cu mine în tabăra lui Saul? Abișai a zis: – Eu voi coborî cu tine. 7 Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui. 8 Abișai i‑a zis lui David: – Dumnezeu l‑a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă‑mă, te rog, să‑l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua. 9 David însă i‑a zis lui Abișai: – Nu‑l doborî. Căci cine ar putea să‑și întindă mâna împotriva unsului DOMNULUI și să fie fără vină? 10 Apoi David a zis: – Viu este DOMNUL, că DOMNUL îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va coborî în luptă și va pieri. 11 Să mă ferească DOMNUL să‑mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și urciorul cu apă și să plecăm. 12 David a luat sulița și urciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n‑a văzut și n‑a știut nimic și nimeni nu s‑a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la DOMNUL căzuse peste ei. 13 David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare. 14 Apoi David a strigat către popor și l‑a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând: – Abner, nu răspunzi? Abner a răspuns și a zis: – Cine ești tu, care strigi către rege? 15 David i‑a zis lui Abner: – Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să‑l doboare pe rege, stăpânul tău. 16 Nu este bine ce ai făcut. Viu este DOMNUL că meritați moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului DOMNULUI. Vezi acum unde este sulița regelui și urciorul cu apă, care se afla lângă capul lui. 17 Saul a recunoscut vocea lui David și a zis: – Este aceasta vocea ta, fiul meu David? David a răspuns: – Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea. 18 Apoi a zis: – De ce îl urmărește stăpânul meu pe robul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19 Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele robului său: dacă DOMNUL este Cel Care te întărâtă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Însă dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea DOMNULUI, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea DOMNULUI, zicând: „Du‑te, slujește altor dumnezei!“ 20 Acum, să nu‑mi cadă sângele pe pământ, departe de fața DOMNULUI, căci regele a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți. 21 Saul a zis: – Am păcătuit. Întoarce‑te, fiul meu David, căci nu‑ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m‑am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult. 22 David a răspuns și a zis: – Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s‑o ia. 23 DOMNUL răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te‑a dat astăzi în mâna mea, însă eu n‑am vrut să‑mi întind mâna împotriva unsului DOMNULUI. 24 Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii DOMNULUI, și El să mă scape din orice necaz. 25 Saul i‑a zis lui David: – Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge. Apoi David și‑a continuat drumul, iar Saul s‑a întors acasă.