1.Samuel 24 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

David weigert sich, Saul zu töten

1 Auch David zog weiter und blieb in den unzugänglichen Bergen bei En-Gedi. 2 Kaum hatte Saul die Philister wieder aus dem Land vertrieben, da wurde ihm gemeldet: »David ist jetzt in der Wüste von En-Gedi!« 3 Saul wählte 3000 Elitesoldaten aus ganz Israel aus und machte sich auf die Suche nach David und seinen Leuten. Als sie in der Nähe des Steinbockbergs vorbeikamen 4 und dort bei den eingezäunten Schafweiden eine Höhle fanden, ging der König hinein, um seine Notdurft zu verrichten. Ausgerechnet im hintersten Winkel dieser Höhle hatten David und seine Männer sich versteckt. 5 »Das ist die Gelegenheit, David!«, flüsterten einige von ihnen ihrem Anführer zu. »Der HERR hat doch versprochen, dir eines Tages deinen Feind auszuliefern. Jetzt kannst du mit ihm tun, was du willst!« Da schlich sich David nach vorne und schnitt unbemerkt einen Zipfel von Sauls Mantel ab. 6 Doch er hatte ein schlechtes Gewissen dabei, und sein Herz klopfte wild. 7 Als er wieder zu seinen Männern kam, sagte er: »Der HERR bewahre mich davor, meinem König etwas anzutun, denn er ist vom HERRN selbst eingesetzt worden! Nein, niemals werde ich Saul töten, denn der HERR hat ihn zum König erwählt.« 8 David verbot seinen Männern, sich an Saul zu vergreifen. Nach einer Weile verließ Saul die Höhle wieder, um seine Suche fortzusetzen. 9 David ließ ihm einen kleinen Vorsprung, trat dann zum Ausgang und rief: »Mein Herr und König!« Saul drehte sich um; David verneigte sich tief vor ihm und warf sich zu Boden. 10 Dann begann David zu reden: »Warum glaubst du dem Geschwätz einiger Leute, die behaupten, ich wolle dich ins Verderben stürzen? 11 Heute kannst du mit eigenen Augen sehen, dass es nicht wahr ist! Vorhin in der Höhle hat der HERR dich mir ausgeliefert. Meine Leute wollten mich dazu verleiten, dich umzubringen. Doch ich habe dich verschont. Ich dachte: ›Niemals kann ich meinem König etwas antun, denn er ist vom HERRN selbst auserwählt worden.‹ 12 Schau, mein Vater, was ich hier in der Hand halte: einen Zipfel deines Mantels! Den habe ich abgeschnitten, anstatt dich zu töten. Glaubst du jetzt, dass ich kein Verräter bin und nichts Böses gegen dich im Schilde führe? Ich habe dir nichts getan, und trotzdem verfolgst du mich und willst mich beseitigen. 13 Der HERR soll Richter sein und entscheiden, wer von uns beiden im Recht ist. Er soll dich für das Unrecht bestrafen, das du mir antust. Ich aber werde dir kein Haar krümmen. 14 Schon ein altes Sprichwort sagt: ›Nur Verbrecher begehen Verbrechen.‹ Nein, von mir hast du nichts zu befürchten. 15 Wer bin ich schon, König von Israel, dass du mich verfolgst? Warum jagst du mir hinterher? Ich bin doch so unbedeutend wie ein toter Hund, ja, wie ein winziger Floh! 16 Der HERR soll unser Richter sein. Er soll entscheiden, wer von uns im Unrecht ist. Möge er mein Fürsprecher sein und mir zu meinem Recht verhelfen.« 17 Da begann Saul laut zu weinen und rief: »Bist du es wirklich, mein Sohn David? 18 Du bist ein besserer Mensch als ich. Du bist gut zu mir, obwohl ich dich schlecht behandelt habe. 19 Gerade heute hast du wieder bewiesen, wie großmütig du bist: Obwohl der HERR mich dir ausgeliefert hat, hast du mich nicht umgebracht. 20 Wer lässt schon seinen Feind unbehelligt laufen, wenn er ihn einmal in seiner Gewalt hat? Der HERR möge dich für deine Großzügigkeit belohnen! 21 Ich weiß genau, dass du König sein wirst und deine Familie in Israel für alle Zeiten regieren wird. 22 Darum bitte ich dich: Schwöre mir vor dem HERRN, dass du meine Familie nicht auslöschen wirst. Bitte lass nicht zu, dass mein Geschlecht ausstirbt.« 23 David schwor es. Danach kehrte Saul nach Hause zurück, während David und seine Leute wieder in die Berge hinaufstiegen.

Noua Traducere Românească

David îi cruță viața lui Saul

1 Când Saul s‑a întors de la urmărirea filistenilor, l‑au înștiințat, zicând: „David se află în pustia En‑Ghedi.“ 2 Atunci Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la răsărit de Stâncile Țapilor Sălbatici. 3 A ajuns la stânile de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea să‑și acopere picioarele^[1]. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii. (Ri 3,24) 4 Oamenii lui David i‑au zis: – Iată ziua despre care ți‑a spus DOMNUL: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să‑i faci ce consideri că este bine.^[2]“ David s‑a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5 După aceea însă pe David l‑a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. 6 El le‑a zis oamenilor săi: – Să mă ferească DOMNUL să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul DOMNULUI, și anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul DOMNULUI! 7 Cu aceste cuvinte David i‑a oprit pe oamenii săi și nu i‑a lăsat să‑l atace pe Saul. Apoi Saul s‑a sculat, a părăsit peștera și și‑a continuat drumul. 8 După aceea s‑a ridicat și David și a ieșit din peșteră. El a strigat după Saul, zicând: – O, rege, stăpânul meu! Când Saul s‑a uitat în urma sa, David s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat. 9 Apoi David i‑a zis lui Saul: – De ce asculți cuvintele oamenilor care spun că David dorește să‑ți facă rău? 10 Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că DOMNUL te‑a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s‑a spus să te ucid, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna asupra stăpânului meu pentru că el este unsul DOMNULUI. 11 Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te‑am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să‑mi iei viața. 12 DOMNUL să judece între mine și tine și DOMNUL să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 13 Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese.“ Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 14 După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? 15 DOMNUL să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să‑mi susțină cauza și să mă izbăvească din mâna ta! 16 Când David a terminat de spus aceste cuvinte lui Saul, acesta a zis: – Tu ești, cu adevărat, fiul meu David? Apoi a plâns cu voce tare, 17 zicându‑i lui David: – Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu m‑ai tratat bine, chiar dacă eu te‑am tratat rău. 18 Astăzi ai dovedit bunătate față de mine pentru că, deși DOMNUL mă dăduse în mâna ta, tu nu m‑ai ucis. 19 Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? DOMNUL să‑ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine! 20 Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău! 21 Jură‑mi pe DOMNUL că nu îi vei stârpi pe urmașii mei după mine și că nu îmi vei șterge numele din familia tatălui meu. 22 David i‑a jurat lui Saul, după care Saul a plecat acasă. În timpul acesta David cu oamenii săi s‑au suit în fortăreață^[3]. (1Sam 22,4)