1.Mose 32 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Jakob bereitet sich auf die Begegnung mit Esau vor

1 Früh am nächsten Morgen küsste Laban seine Töchter und seine Enkel zum Abschied und segnete sie. Dann kehrte er wieder nach Hause zurück. 2 Auch Jakob setzte seine Reise fort. Unterwegs begegnete ihm eine Schar von Engeln. 3 Als er sie sah, rief Jakob erstaunt: »Hier ist das Lager Gottes!« Darum nannte er den Ort Mahanajim (»zwei Lager«). 4 Jakob schickte Boten zu seinem Bruder Esau, der in Edom im Land Seïr wohnte. 5 Sie sollten Esau diese Nachricht überbringen: »Ich, Jakob, dein Diener, bin bis jetzt bei Laban gewesen. 6 Dort habe ich mir viele Rinder, Esel, Schafe und Ziegen sowie Diener und Mägde erworben. Jetzt sende ich dir, meinem Herrn, diese Nachricht und hoffe, dass du uns großzügig aufnimmst!« 7 Die Boten kamen zurück und meldeten: »Esau ist schon auf dem Weg zu dir! 400 Mann begleiten ihn!« 8 Da bekam Jakob furchtbare Angst. Schnell teilte er seine Leute und das Vieh in zwei Gruppen ein, 9 weil er sich dachte: »Wenn Esau eine Gruppe angreift und alles niedermacht, können wenigstens die anderen entkommen!« 10 Dann betete er: »HERR, du Gott meines Großvaters Abraham und meines Vaters Isaak, du hast zu mir gesagt: ›Kehr zurück in deine Heimat zu deinen Verwandten, ich werde dafür sorgen, dass es dir gut geht!‹ 11 Ich habe es nicht verdient, dass du so viel für mich getan und immer wieder deine Versprechen eingehalten hast! Als ich damals den Jordan überquerte, besaß ich nur einen Wanderstock – und nun komme ich mit zwei großen Gruppen von Menschen und Tieren hier an! 12 Bitte rette mich vor meinem Bruder Esau! Ich habe große Angst, dass er uns alle umbringt, die Frauen und auch die Kinder! 13 Du hast mir doch versprochen: ›Ich will dafür sorgen, dass es dir gut geht, und dir viele Nachkommen schenken, unzählbar wie der Sand am Meer!‹« 14 Über Nacht blieb Jakob noch im Lager. Er wählte einige Tiere aus, um sie als Geschenk für Esau vorauszuschicken: 15 200 Ziegen, 20 Ziegenböcke, 200 Schafe, 20 Schafböcke, 16 30 säugende Kamele mit ihren Jungen, 40 Kühe, 10 Stiere, 20 Eselinnen und 10 Esel. 17 Er stellte sie in Herden zusammen und übergab jedem seiner Knechte eine. Sie sollten vorausziehen und zwischen den einzelnen Herden Abstand lassen. 18 Dem, der die erste anführte, befahl er: »Wenn du Esau begegnest und er dich fragt: ›Wer ist dein Herr? Wohin willst du? Wem gehört das Vieh, das du vor dir hertreibst?‹, 19 dann antworte: ›Es gehört deinem Diener Jakob. Er hat es als Geschenk vorausgeschickt für dich, Esau, seinen Herrn; er selbst kommt auch schon hinter uns her!‹« 20 Dasselbe sagte Jakob zu allen Übrigen, die eine Herde anführten. Er schärfte ihnen ein: »Haltet euch an das, was ihr Esau antworten sollt. 21 Sagt ihm: ›Jakob, dein Diener, kommt auch gleich!‹« Jakob dachte nämlich: »Ich will ihn milde stimmen mit dem Geschenk, das ich vorausschicke, erst dann will ich ihn selbst sehen. Vielleicht nimmt er mich freundlich auf!« 22 Er schickte also die Viehherden schon voraus, blieb aber selbst über Nacht im Lager.

Jakob muss kämpfen

23 Mitten in der Nacht stand Jakob auf und überquerte den Fluss Jabbok an einer seichten Stelle, zusammen mit seinen beiden Frauen, den beiden Mägden und den elf Kindern. 24 Auch seinen Besitz brachte er auf die andere Seite. 25 Nur er blieb noch allein zurück. Plötzlich stellte sich ihm ein Mann entgegen und kämpfte mit ihm bis zum Morgengrauen. 26 Als der Mann merkte, dass er Jakob nicht besiegen konnte, gab er ihm einen so harten Schlag auf das Hüftgelenk, dass es ausgerenkt wurde. 27 Dann bat er: »Lass mich los, der Morgen dämmert schon!« Aber Jakob erwiderte: »Ich lasse dich nicht eher los, bis du mich gesegnet hast!« 28 »Wie heißt du?«, fragte der Mann. Als Jakob seinen Namen nannte, 29 sagte der Mann: »Von jetzt an sollst du nicht mehr Jakob heißen. Du hast schon mit Gott und mit Menschen gekämpft und immer gesiegt. Darum heißt du von jetzt an Israel (›Gotteskämpfer‹^[1]).« 30 »Wie ist denn dein Name?«, fragte Jakob zurück. »Warum willst du das wissen?«, entgegnete der Mann nur, dann segnete er ihn. 31 »Ich habe Gott von Angesicht zu Angesicht gesehen, und trotzdem lebe ich noch!«, rief Jakob. Darum nannte er den Ort Pnuël (»Gesicht Gottes«). 32 Die Sonne ging gerade auf, als Jakob weiterzog. Er hinkte, weil seine Hüfte ausgerenkt war. 33 Bis heute essen die Israeliten bei geschlachteten Tieren nicht den Muskel über dem Hüftgelenk, weil Jakob auf diese Stelle geschlagen wurde.

Noua Traducere Românească

1 Iacov și‑a continuat drumul și l‑au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. 2 Când i‑a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu.“ Și a pus acelui loc numele Mahanayim^[1].

Iacov se pregătește să‑l întâlnească pe Esau

3 Iacov a trimis înaintea lui mesageri la fratele său, Esau, în Seir, în ținutul lui Edom. 4 El le‑a poruncit, zicând: „Așa să‑i spuneți stăpânului meu, Esau: «Așa vorbește robul tău, Iacov: ‘Am locuit cu Laban și am rămas la el până acum. 5 Am boi, măgari, turme, robi și roabe și am trimis acest mesaj stăpânului meu, ca să găsesc bunăvoință înaintea ta.^[2]’»“ 6 Mesagerii s‑au întors la Iacov, zicând: „Ne‑am dus la fratele tău, Esau, iar el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de bărbați.“ 7 Iacov s‑a temut foarte tare și era îngrijorat. A împărțit în două tabere oamenii care erau cu el, turmele, cirezile și cămilele 8 și a zis: „Dacă Esau vine împotriva uneia dintre tabere și o atacă, cealaltă tabără va putea să scape.“ 9 Apoi Iacov a zis: „DOAMNE, Dumnezeul tatălui meu, Avraam, și Dumnezeul tatălui meu, Isaac, Cel Care mi‑ai spus: «Întoarce‑te în țara ta, la rudele tale și‑ți voi face bine», 10 sunt prea neînsemnat pentru toată îndurarea și toată credincioșia pe care le‑ai arătat față de robul Tău, pentru că am trecut Iordanul doar cu toiagul meu, iar acum am ajuns două tabere. 11 Scapă‑mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, deoarece mă tem că va veni și ne va ataca pe mine, pe mame și pe copii. 12 Totuși, Tu ai zis: «Cu siguranță îți voi face bine și‑ți voi face sămânța^[3] la fel de numeroasă precum nisipul mării, care nu poate fi numărat.»“ (1Mo 12,7) 13 El a rămas acolo peste noapte și a luat din agoniseala mâinilor lui un dar pentru Esau, fratele său: 14 două sute de capre și douăzeci de țapi, două sute de oi și douăzeci de berbeci, 15 treizeci de cămile care alăptau, împreună cu puii lor, patruzeci de vaci și zece tauri, precum și douăzeci de măgărițe și zece măgari. 16 El le‑a dat robilor săi câte o turmă la fiecare, și le‑a zis: „Mergeți înaintea mea și lăsați o distanță între fiecare turmă.“ 17 El i‑a poruncit celui dintâi, zicând: „Când îl vei întâlni pe fratele meu, Esau, iar el te va întreba: «Al cui ești? Unde te duci? Și ale cui sunt aceste animale dinaintea ta?», 18 tu să‑i răspunzi: «Sunt ale robului tău, Iacov. Sunt un dar trimis stăpânului meu, Esau. Iată, el însuși vine în urma noastră.»“ 19 Iacov le‑a poruncit celui de‑al doilea, celui de‑al treilea și tuturor celor care mânau turmele, zicând: „Să‑i spuneți același lucru lui Esau, când îl veți întâlni. 20 Spuneți‑i, de asemenea: «Iată, robul tău, Iacov, vine în urma noastră!»“, căci își zicea: „Îl voi potoli cu darul pe care‑l trimit înaintea mea, iar când îl voi vedea față în față, poate mă va accepta.“ 21 Astfel, darul a trecut înaintea lui, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.

Lupta lui Iacov la Peniel

22 În aceeași noapte, Iacov s‑a sculat, și‑a luat cele două soții, cele două roabe și cei unsprezece copii și a trecut vadul Iabok. 23 I‑a luat, i‑a trecut uedul^[4], iar apoi a trecut tot ce avea. (1Mo 26,17; 1Mo 26,19) 24 Iacov a rămas singur, iar un bărbat s‑a luptat^[5] cu el până la ivirea zorilor. 25 Când bărbatul acela a văzut că nu‑l poate învinge, l‑a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit din locul ei în timp ce se lupta cu El. 26 Apoi a zis: – Lasă‑Mă să plec pentru că se ivesc zorii. Dar Iacov a răspuns: – Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta. 27 Și El l‑a întrebat: – Cum te cheamă? El a răspuns: – Iacov. 28 Atunci bărbatul acela i‑a zis: – Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel^[6], pentru că te‑ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai învins. 29 Iacov L‑a întrebat: – Spune‑mi, Te rog, Numele Tău. El i‑a răspuns: – De ce Îmi ceri Numele? Și l‑a binecuvântat acolo. 30 Iacov a pus acelui loc numele Peniel^[7], zicând: „L‑am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață.“ 31 Răsărea soarele atunci când Iacov a plecat din Peniel^[8], șchiopătând din coapsă. 32 Până în ziua aceasta, fiii lui Israel nu mănâncă tendonul de la încheietura coapsei animalelor, tocmai pentru că Iacov a fost lovit în tendonul de la încheietura coapsei.