1.Mose 27 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Jakob gebraucht eine List

1 Isaak war alt geworden und konnte nichts mehr sehen. Eines Tages rief er seinen ältesten Sohn Esau zu sich. »Was ist, Vater?«, fragte Esau. 2 »Ach, mein Sohn, ich bin alt und weiß nicht, wie lange ich noch lebe«, sagte Isaak. 3 »Deshalb erfülle mir noch einen Wunsch: Nimm deinen Bogen und jage ein Stück Wild für mich! 4 Du weißt ja, wie ich es gern habe – bereite es mir so zu und bring es her! Ich möchte davon essen, damit ich dir meinen Segen erteilen kann, bevor ich sterbe.« 5 Rebekka aber hatte das Gespräch der beiden belauscht. Kaum war Esau zur Jagd hinausgegangen, 6-7 da rief sie Jakob herbei und erzählte ihm, was sie gehört hatte. 8 »Jetzt pass genau auf, was ich dir sage!«, forderte sie ihn auf. 9 »Lauf schnell zur Herde und such zwei schöne Ziegenböckchen aus! Ich bereite sie dann so zu, wie dein Vater es gern hat. 10 Und du bringst ihm den Braten, damit er davon isst und dir vor seinem Tod den Segen gibt.« 11 »Hast du denn nicht daran gedacht, dass Esaus Haut behaart ist, aber meine ganz glatt?«, entgegnete Jakob. 12 »Wenn mein Vater mich berührt, merkt er den Unterschied. Der Betrug fliegt auf, und er verflucht mich, anstatt mich zu segnen!« 13 Rebekka aber ließ sich nicht beirren: »Dann soll der Fluch mich treffen!«, erwiderte sie. »Jetzt tu, was ich dir gesagt habe! Hol mir die Ziegenböckchen!« 14 Jakob brachte sie, und Rebekka bereitete ein schmackhaftes Essen zu, so wie Isaak es gern hatte. 15 Sie nahm die besten Kleider Esaus, die sie bei sich aufbewahrte, und befahl Jakob, sie anzuziehen. 16 Die Felle der Böckchen wickelte sie ihm um die Hände und um den glatten Hals. 17 Dann gab sie ihm den Braten und frisch gebackenes Brot. 18 Jakob ging damit zu seinem Vater und begrüßte ihn. Isaak fragte: »Wer ist da, Esau oder Jakob?« 19 »Ich bin Esau, dein Erstgeborener«, antwortete Jakob. »Ich habe getan, worum du mich gebeten hast. Komm, setz dich auf und iss, damit du mir nachher den Segen geben kannst!« 20 Verwundert fragte Isaak: »Wie konntest du nur so schnell ein Stück Wild erlegen, mein Sohn?« »Der HERR, dein Gott, hat es mir über den Weg laufen lassen!«, erwiderte Jakob. 21 »Komm näher«, forderte Isaak ihn auf, »ich will mich davon überzeugen, ob du wirklich mein Sohn Esau bist oder nicht!« 22 Jakob ging zu ihm hin, und Isaak betastete ihn. »Die Stimme ist zwar die von Jakob«, sagte er, »aber den Händen nach ist es Esau!« 23 Er erkannte Jakob nicht, weil er behaarte Hände hatte wie Esau. Darum entschloss er sich, ihn zu segnen, 24 doch vorher fragte er noch einmal nach: »Bist du wirklich mein Sohn Esau?« »Ja, ich bin’s!«, log Jakob. 25 »Dann gib mir das Essen, damit ich von dem Wild esse und dir den Segen gebe!«, sagte Isaak. Jakob reichte es ihm, und sein Vater aß; dann gab er ihm Wein, und Isaak trank. 26 »Komm und küss mich, mein Sohn!«, bat Isaak. 27 Jakob ging zu ihm und küsste ihn. Als Isaak den Duft der Kleider roch, sprach er den Segen: »Mein Sohn, deine Kleider tragen den Geruch der Felder, die der HERR mit Regen getränkt hat! 28 Gott gebe dir viel Regen und mache dein Land fruchtbar, Getreide und Wein sollst du im Überfluss ernten! 29 Viele Völker und Volksstämme sollen sich dir unterwerfen und dir dienen. Herrsche über deine Brüder; in Ehrfurcht müssen sie sich vor dir beugen! Verflucht sei, wer dir Böses wünscht; wer dir aber wohlgesinnt ist, soll gesegnet werden!« 30 Kaum hatte Isaak diesen Segen ausgesprochen und Jakob das Zelt wieder verlassen, da kam auch schon Esau von der Jagd zurück. 31 Auch er bereitete das Essen so zu, wie es sein Vater gerne aß, und brachte es ihm. »Setz dich auf und iss von meinem Wild, Vater, damit du mir den Segen geben kannst!«, sagte er. 32 »Wer bist denn du?«, fragte Isaak verwundert. »Dein Sohn Esau, dein Erstgeborener!«, bekam er zur Antwort. 33 Da erschrak Isaak heftig und fing an zu zittern. »Aber gerade eben hat mir schon jemand gebratenes Wild zu essen gegeben!«, rief er. »Ich habe alles gegessen und ihn gesegnet, bevor du kamst. Ich kann mein Wort nicht mehr rückgängig machen!« 34 Als Esau das hörte, schrie er voll Bitterkeit laut auf. »Bitte, Vater, segne mich doch auch!«, flehte er. 35 Aber Isaak entgegnete: »Dein Bruder hat dich betrogen und um den Segen gebracht.« 36 »Ja, nicht umsonst trägt er den Namen Jakob^[1]«, sagte Esau. »Jetzt hat er mich schon zum zweiten Mal überlistet! Zuerst hat er sich meine Rechte als ältester Sohn erschlichen, und jetzt bringt er mich auch noch um den Segen, der mir zusteht! Hast du denn keinen Segen mehr für mich übrig?« (1Mo 25,26) 37 Isaak antwortete: »Ach, Esau, ich habe ihn zum Herrscher über dich gemacht, und alle seine Stammesverwandten müssen ihm dienen. Getreide und Wein habe ich ihm versprochen – was kann ich dir da noch geben, mein Sohn?« 38 Aber Esau ließ nicht locker: »Hast du wirklich nur diesen einen Segen, Vater? Segne doch auch mich!« Er fing laut an zu weinen. 39 Da versprach Isaak: »Dort, wo du wohnst, wird es zwar keine fruchtbaren Felder geben, kein Regen wird dein Land bewässern! 40 Durch dein Schwert musst du dich ernähren, und deinem Bruder wirst du dienen. Doch eines Tages wirst du sein Joch abschütteln!«

Jakob muss fliehen

41 Esau hasste Jakob, weil dieser ihn betrogen hatte. Er nahm sich vor: »Schon bald wird man um meinen Vater trauern. Wenn er gestorben ist, dann bringe ich Jakob um!« 42 Aber Rebekka erfuhr von seinem Plan und ließ Jakob zu sich rufen. »Pass auf, dein Bruder will sich an dir rächen und dich umbringen!«, flüsterte sie ihm zu. 43 »Darum befolge meinen Rat: Flieh nach Haran zu meinem Bruder Laban, 44 und bleib so lange dort, bis sich Esaus Zorn wieder gelegt hat. 45 Wenn er nicht mehr daran denkt, was du ihm angetan hast, schicke ich dir diese Nachricht: ›Du kannst zurückkommen.‹ Schließlich will ich nicht beide Söhne an einem Tag verlieren!« 46 Dann ging sie zu Isaak. »Ich habe keine Freude mehr am Leben, weil Esau diese Hetiterinnen geheiratet hat!«, klagte sie. »Wenn ich auch noch mit ansehen muss, dass Jakob eine solche Frau heiratet, möchte ich lieber sterben!«

Noua Traducere Românească

Iacov obține binecuvântarea prin înșelăciune

1 Când Isaac a îmbătrânit și i‑au slăbit ochii, nemaiputând să vadă, l‑a chemat pe Esau, fiul său cel mare, și i‑a zis: – Fiule! El i‑a răspuns: – Iată‑mă! 2 Isaac i‑a zis: – Iată, eu sunt bătrân și nu știu ziua morții mele. 3 Te rog, ia‑ți acum armele – tolba cu săgeți și arcul – ieși la câmp și adu‑mi vânat. 4 Apoi pregătește‑mi o mâncare gustoasă, așa cum îmi place mie și adu‑mi‑o să mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri. 5 Rebeca a auzit ceea ce Isaac i‑a spus fiului său Esau. Când Esau a plecat la câmp ca să prindă vânat și să‑l aducă, 6 Rebeca i‑a zis fiului său Iacov: – Iată, l‑am auzit pe tatăl tău vorbind cu fratele tău, Esau, și zicând: 7 „Adu‑mi niște vânat și pregătește‑mi o mâncare gustoasă ca să mănânc și să te binecuvântez în prezența DOMNULUI, înainte de moartea mea.“ 8 De aceea, fiule, ascultă‑mă și fă ce‑ți poruncesc! 9 Du‑te la turmă și ia‑mi de acolo doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă, așa cum îi place lui. 10 Apoi o vei aduce tatălui tău ca s‑o mănânce, pentru ca el să te binecuvânteze înainte de moartea lui. 11 Dar Iacov i‑a răspuns mamei sale, Rebeca: – Iată că fratele meu, Esau, este păros, iar eu am pielea netedă. 12 Dacă tatăl meu mă va pipăi, mă va considera un înșelător și voi atrage asupra mea blestemul în locul binecuvântării. 13 Mama sa i‑a zis: – Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Numai ascultă‑mi glasul! Du‑te și adu‑mi iezii. 14 El s‑a dus, i‑a luat și i‑a adus mamei sale, iar mama sa a pregătit o mâncare gustoasă, așa cum îi plăcea tatălui său. 15 După aceea, Rebeca a luat cele mai bune haine ale fiului său cel mare, Esau, pe care le avea acasă, și l‑a îmbrăcat cu ele pe Iacov, fiul său cel mic. 16 Ea a pus pieile iezilor pe mâinile lui și pe partea netedă a gâtului său. 17 Apoi a dat în mâna lui Iacov, fiul său, mâncarea gustoasă și pâinea pe care le pregătise. 18 El a venit la tatăl său și a zis: – Tată! El a zis: – Iată‑mă! Care ești, fiule? 19 Iacov i‑a zis tatălui său: – Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut așa cum mi‑ai spus. Te rog, ridică‑te și vino să mănânci din vânatul meu, ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze. 20 Isaac i‑a zis fiului său: – Cum de l‑ai găsit așa de repede, fiule? El a răspuns: – Pentru că DOMNUL, Dumnezeul tău, mi l‑a scos în cale. 21 Atunci Isaac i‑a zis lui Iacov: – Te rog, apropie‑te ca să te simt, fiule! Ești tu oare fiul meu Esau, sau nu? 22 Iacov s‑a apropiat de tatăl său, Isaac, care l‑a atins și a zis: „Vocea este a lui Iacov, dar mâinile sunt ale lui Esau.“ 23 Nu l‑a recunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase la fel ca și mâinile fratelui său, Esau; așa că l‑a binecuvântat. 24 Isaac l‑a întrebat: – Ești tu într-adevăr fiul meu Esau? Iacov a răspuns: – Da, eu sunt! 25 Atunci Isaac a zis: – Adu‑mi să mănânc din vânatul fiului meu, pentru ca astfel sufletul meu să te binecuvânteze. Iacov i‑a adus mâncarea, iar Isaac a mâncat. I‑a adus și vin și a băut. 26 Apoi tatăl său, Isaac, i‑a zis: – Te rog, apropie‑te și dă‑mi sărutare, fiule! 27 El s‑a apropiat și i‑a dat sărutare. Isaac a simțit mirosul hainelor lui și l‑a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul câmpului pe care DOMNUL l‑a binecuvântat. 28 Dumnezeu să‑ți dea din roua cerului și din grăsimea pământului; să‑ți dea grâne și must din belșug. 29 Popoare să‑ți slujească și neamuri să se plece înaintea ta. Stăpânește peste frații tăi, și fiii mamei tale să se plece înaintea ta. Blestemați să fie cei care te vor blestema și binecuvântați să fie cei care te vor binecuvânta!“ 30 Isaac tocmai terminase să‑l binecuvânteze pe Iacov, când, imediat după ce Iacov a ieșit dinaintea tatălui său Isaac, s‑a întors de la vânătoare Esau, fratele său. 31 A pregătit și el o mâncare gustoasă și i‑a adus‑o tatălui său. El i‑a zis tatălui său: – Să se ridice tatăl meu și să mănânce din vânatul fiului său, pentru ca astfel sufletul tău să mă binecuvânteze. 32 Tatăl său, Isaac, l‑a întrebat: – Tu cine ești? El a răspuns: – Sunt fiul tău cel întâi născut, Esau! 33 Atunci Isaac s‑a cutremurat foarte tare și a zis: – Atunci cine a fost cel care a prins vânat și mi l‑a adus? Am mâncat din toate, înainte să vii tu, și l‑am binecuvântat. Cu siguranță, el va fi binecuvântat. 34 Când a auzit cuvintele tatălui său, Esau a scos un strigăt puternic, plin de amărăciune, și i‑a zis tatălui său: – Binecuvântează‑mă și pe mine, tată! 35 El i‑a răspuns: – Fratele tău a venit cu înșelătorie și ți‑a luat binecuvântarea. 36 Esau a zis: – Nu pe bună dreptate se numește el Iacov^[1]? M‑a înșelat de două ori: mi‑a luat dreptul de întâi născut și iată că acum mi‑a luat și binecuvântarea. Apoi a zis: – N‑ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine? (1Mo 25,26) 37 Isaac i‑a răspuns lui Esau și i‑a zis: – Iată, l‑am pus stăpân peste tine, i‑am dat lui ca robi pe toți frații^[2] săi și i‑am oferit grâne și must. Prin urmare, ce mai pot face pentru tine, fiule? 38 Esau i‑a zis tatălui său: – Numai o binecuvântare ai, tată? Binecuvântează‑mă și pe mine, tată! Apoi Esau și‑a ridicat glasul și a plâns. 39 Tatăl său, Isaac, a răspuns și i‑a zis: – Iată, locuința ta va fi departe de grăsimea pământului și de roua cerului de sus. 40 Vei trăi din sabia ta și‑i vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula^[3], îi vei zdrobi jugul de pe gâtul tău.

Fuga lui Iacov la Laban

41 Esau l‑a urât pe Iacov din cauza binecuvântării pe care i‑a dat‑o tatăl său și zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu se apropie. Apoi îl voi ucide pe fratele meu, Iacov.“ 42 Când i s‑a spus Rebecăi despre planurile lui Esau, fiul ei cel mare, a trimis după Iacov, fiul cel mic, și i‑a zis: „Iată, fratele tău, Esau, se împacă cu gândul că te va ucide. 43 De aceea, fiule, ascultă‑mă! Ridică‑te, fugi la fratele meu, Laban, în Haran, 44 și stai la el pentru câteva zile, până se va potoli mânia fratelui tău, 45 până se va potoli furia lui față de tine și va uita ce i‑ai făcut. Apoi voi trimite după tine și te voi lua de acolo. De ce să vă pierd pe amândoi în aceeași zi?“ 46 După aceea, Rebeca i‑a zis lui Isaac: „M‑am scârbit de viață din cauza acestor fiice a lui Het. Dacă Iacov își va lua o soție ca acestea dintre fiicele lui Het, dintre fiicele țării, la ce‑mi mai este bună viața?“