1Liebe Brüder und Schwestern! Als ich zu euch kam und euch Gottes Botschaft brachte, die bisher verborgen war, habe ich[1] das nicht mit geschliffener Rede und menschlicher Weisheit getan.2Ich wollte bewusst von nichts anderem sprechen als von Jesus Christus, dem Gekreuzigten.3Dabei war ich schwach und elend und zitterte vor Angst.4Was ich euch sagte und predigte, geschah nicht mit ausgeklügelter Überredungskunst; durch mich sprach Gottes Geist und wirkte seine Kraft.5Denn euer Glaube sollte sich nicht auf Menschenweisheit gründen, sondern auf Gottes rettende Kraft.
Gottes Weisheit
6Dennoch erkennt jeder im Glauben gereifte Christ, wie wahr und voller Weisheit unsere Botschaft ist. Es ist zwar nicht die Weisheit dieser Welt und auch nicht die ihrer Machthaber. Aber die Welt mit all ihrer Macht vergeht ohnehin.7Die Weisheit jedoch, die wir verkünden, ist Gottes Weisheit. Sie bleibt ein Geheimnis und vor den Augen der Welt verborgen. Und doch hat Gott, noch ehe er die Welt schuf, beschlossen, uns an seiner Weisheit und Herrlichkeit teilhaben zu lassen.8Von den Herrschern dieser Welt hat das keiner erkannt. Sonst hätten sie Christus, den Herrn der Herrlichkeit, nicht ans Kreuz geschlagen.9Es ist vielmehr das eingetreten, was schon in der Heiligen Schrift vorausgesagt ist: »Was kein Auge jemals sah, was kein Ohr jemals hörte und was sich kein Mensch vorstellen konnte, das hält Gott für die bereit, die ihn lieben.«[2] (Jes 64,3; Jes 65,17)10Uns hat Gott durch seinen Geist sein Geheimnis enthüllt. Denn der Geist Gottes weiß alles, er kennt auch Gottes tiefste Gedanken.11So wie jeder Mensch nur ganz allein weiß, was in ihm vorgeht[3], so weiß auch nur der Geist Gottes, was Gottes Gedanken sind.12Wir haben nicht den Geist dieser Welt bekommen, sondern den Geist Gottes. Und deshalb können wir auch erkennen, was Gott uns geschenkt hat.13Wenn wir davon sprechen, kommt das nicht aus menschlicher Klugheit, sondern wird uns vom Geist Gottes gelehrt. Was er uns gezeigt hat, das geben wir mit seinen Worten weiter.[4]14Der Mensch kann mit seinen natürlichen Fähigkeiten nicht erfassen, was Gottes Geist sagt. Für ihn ist das alles Unsinn, denn Gottes Geheimnisse erschließen sich nur durch Gottes Geist.15Der von Gottes Geist erfüllte Mensch kann alles beurteilen, er selbst aber ist keinem menschlichen Urteil unterworfen.16Denn es steht ja schon in der Heiligen Schrift: »Wer kann die Gedanken des Herrn erkennen, oder wer könnte gar Gottes Ratgeber sein?« Nun, wir haben den Geist von Christus, dem Herrn, empfangen und können seine Gedanken verstehen.[5] (Jes 40,13)
1.Korinther 2
Noua Traducere Românească
1Fraților, și eu, când am venit la voi, n‑am venit vestindu‑vă taina[1] lui Dumnezeu printr‑o vorbire sau înțelepciune aleasă,2căci am hotărât să nu știu nimic între voi decât pe Isus Cristos și pe El răstignit.3Eu am venit la voi în neputință, în frică și în mare tremur,4iar vorbirea și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii,5astfel încât credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înțelepciunea care vine prin Duhul
6Totuși, noi vorbim despre o înțelepciune printre cei desăvârșiți, dar nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor acestui veac, care sunt nimiciți,7ci vorbim despre înțelepciunea lui Dumnezeu, cea ținută ascunsă într‑o taină, pe care Dumnezeu a hotărât‑o dinainte spre slava noastră, înaintea veacurilor,8și pe care niciunul dintre conducătorii acestui veac n‑a cunoscut‑o, pentru că, dacă ar fi cunoscut‑o, nu L‑ar fi răstignit pe Domnul slavei.9Dar, așa cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le‑a văzut și urechea nu le‑a auzit, iar la inima omului nu s‑au suit – așa sunt lucrurile pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce‑L iubesc.“[2] (Jes 64,4)10Nouă însă Dumnezeu ni le‑a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează toate lucrurile, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.11Într-adevăr, cine cunoaște lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu.12Însă noi n‑am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile ce ne‑au fost dăruite de Dumnezeu.13Și vorbim despre ele nu prin cuvinte învățate cu ajutorul înțelepciunii omenești, ci prin cuvinte învățate cu ajutorul Duhului, explicând lucrurile duhovnicești pentru cei duhovnicești.[3]14Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege, pentru că ele sunt judecate duhovnicește.15Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile, iar el nu este judecat de nimeni.16Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului ca să‑L poată sfătui?“[4] Noi însă avem gândul lui Cristos. (Jes 40,13)