1.Könige 3 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Salomo bittet um Weisheit

1 Salomo heiratete die Tochter des Pharaos und wurde der Schwiegersohn des ägyptischen Königs. Seine junge Frau wohnte in Jerusalem zunächst in dem Stadtteil, den David erobert und aufgebaut hatte. Der neue Palast, den Salomo errichten ließ, war noch im Bau, ebenso der Tempel und die Stadtmauer. (2Chr 1,1) 2 Damals gab es noch keinen Tempel für den HERRN, und so brachten die Israeliten ihre Opfer an verschiedenen Opferstätten auf den Bergen und Hügeln dar. 3 Salomo liebte den HERRN und lebte genau nach den Anweisungen seines Vaters David. Doch auch er opferte an solchen Orten. Er schlachtete Tiere und verbrannte Weihrauch. 4 Einmal ging er nach Gibeon und brachte tausend Brandopfer dar, denn dort befand sich damals die wichtigste Opferstätte. 5 Über Nacht blieb er in Gibeon. Da erschien ihm der HERR im Traum. »Erbitte von mir, was du willst!«, sagte Gott zu ihm. 6 Salomo antwortete: »Schon meinem Vater David hast du sehr viel Gutes getan, weil er sein Leben ohne Vorbehalte in Verantwortung vor dir geführt hat und dir von ganzem Herzen treu gewesen ist. Sogar über seinen Tod hinaus hast du ihm deine Güte erwiesen, denn du hast einem seiner Söhne den Thron gegeben. 7 HERR, mein Gott, du selbst hast mich zum Nachfolger meines Vaters David gemacht. Ich aber bin noch jung und unerfahren. Ich weiß nicht, wie ich diese große Aufgabe bewältigen soll. 8 Hier stehe ich mitten in einem Volk, das du, Herr, als dein Volk erwählt hast. Es ist so groß, dass man es weder zählen noch schätzen kann. 9 Darum bitte ich dich: Gib mir ein Herz, das auf dich hört, damit ich dein Volk richtig führen und zwischen Recht und Unrecht unterscheiden kann. Denn wie könnte ich sonst ein so riesiges Volk gerecht regieren?« 10 Es gefiel dem Herrn, dass Salomo gerade eine solche Bitte ausgesprochen hatte. 11 Darum antwortete Gott: »Ich freue mich, dass du dir nicht ein langes Leben gewünscht hast, auch nicht Reichtum oder den Tod deiner Feinde. Du hast mich um Weisheit gebeten, weil du ein guter Richter sein willst. 12 Du sollst bekommen, was du dir wünschst! Ja, ich will dich so weise und einsichtsvoll machen, wie es vor dir noch niemand war und auch nach dir niemand mehr sein wird. 13 Aber ich will dir auch das geben, worum du nicht gebeten hast: Reichtum und Macht. Solange du lebst, soll kein König so groß sein wie du. 14 Wenn du so lebst, wie es mir gefällt, wenn du mir gehorchst und meine Gebote befolgst wie dein Vater David, dann werde ich dir auch ein langes Leben schenken.« 15 Da erwachte Salomo und merkte, dass er geträumt hatte. Am nächsten Morgen ging er nach Jerusalem zurück. Dort trat er vor die Bundeslade des Herrn und brachte Brand- und Friedensopfer dar. Danach lud er seinen ganzen Hofstaat zu einem Festessen ein.

Das weise Urteil Salomos

16 Eines Tages kamen zwei Prostituierte zum König. 17 »Mein Herr«, begann die eine, »wir beide wohnen zusammen im selben Haus. Vor einiger Zeit habe ich in diesem Haus ein Kind bekommen. 18 Nur zwei Tage nach mir bekam auch diese Frau ein Kind. In dieser Zeit waren wir ganz allein im Haus, niemand war bei uns. 19 Eines Nachts legte sie sich versehentlich im Schlaf auf ihren Jungen und erdrückte ihn. 20 Als sie es merkte, stand sie mitten in der Nacht auf und nahm mir meinen Sohn aus den Armen, während ich fest schlief. Mir legte sie den toten Jungen in die Arme und nahm mein Kind zu sich. 21 Als ich morgens aufwachte und meinen Sohn stillen wollte, merkte ich, dass er tot war. Sobald es hell wurde, sah ich ihn mir genauer an. Und was entdeckte ich? Es war gar nicht der Junge, den ich geboren hatte!« 22 »Nein«, unterbrach die andere Frau, »das stimmt nicht! Mein Sohn lebt, und deiner ist tot.« »Falsch«, schrie die erste sie an, »ich sage die Wahrheit: Dein Sohn ist tot, und meiner lebt!« So zankten sie vor dem König. 23 Da sagte Salomo: »Ihr streitet euch also darum, wem das lebende Kind gehört. Beide sagt ihr: ›Der Junge, der lebt, gehört mir, der tote ist deiner.‹« 24 Dann befahl er: »Bringt mir ein Schwert!« Als man die Waffe gebracht hatte, 25 gab Salomo den Befehl: »Teilt das lebendige Kind in zwei gleiche Teile und gebt dann jeder der beiden Frauen eine Hälfte!« 26 Als die wirkliche Mutter des Jungen das hörte, brach es ihr schier das Herz, und sie bat den König: »Bitte, Herr, tötet das Kind nicht, ich flehe Euch an! Lieber soll sie es bekommen!« Die andere aber sagte: »Doch, zerschneidet es nur, es soll weder mir noch dir gehören!« 27 Da befahl der König: »Tötet den Säugling nicht, sondern gebt ihn der Frau, die ihn um jeden Preis am Leben erhalten will, denn sie ist die Mutter!« 28 Bald wusste man in ganz Israel, wie weise König Salomo geurteilt hatte, und alle hatten große Ehrfurcht vor ihm. Denn sie merkten, dass Gott ihn ganz besonders mit Weisheit beschenkt hatte, um gerechte Urteile zu fällen.

Noua Traducere Românească

1 Solomon s‑a înrudit cu Faraon, regele Egiptului. El a luat‑o de soție pe fiica acestuia și a adus‑o în Cetatea lui David până când a terminat de zidit palatul, Casa DOMNULUI și zidul din jurul Ierusalimului.

Vedenia de la Ghivon: Solomon primește înțelepciune

2 Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, căci încă nu fusese zidită o Casă pentru Numele DOMNULUI. (2Chr 1,1) 3 Solomon Îl iubea pe DOMNUL, împlinind hotărârile tatălui său, David, însă aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi. 4 Regele s‑a dus la Ghivon ca să aducă jertfe acolo, căci era cea mai importantă înălțime. El a adus pe altarul de acolo o mie de arderi‑de‑tot. 5 La Ghivon, DOMNUL i S‑a arătat lui Solomon noaptea într‑un vis și Dumnezeu i‑a zis: – Cere ce vrei să‑ți dau! 6 Solomon a răspuns: – Tu ai arătat o mare îndurare^[1] față de robul Tău David, tatăl meu, căci a umblat înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă. Tu ai păstrat această mare îndurare față de el și i‑ai dat un fiu care stă astăzi pe tronul său. 7 DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu l‑ai făcut rege pe robul Tău în locul tatălui meu, David. Însă eu sunt tânăr și nu știu să conduc.^[2] 8 Robul Tău se află în mijlocul poporului pe care l‑ai ales, un popor atât de numeros, încât nu poate fi calculat sau numărat. 9 Dă‑i robului Tău o inimă care ascultă, ca să judec poporul Tău și să pot deosebi între bine și rău. Căci cine este în stare să judece acest popor numeros al Tău? 10 Stăpânului I‑a plăcut lucrul pe care l‑a cerut Solomon.^[3] 11 Dumnezeu i‑a zis: – Pentru că ai cerut acest lucru și nu ai cerut pentru tine nici viață lungă, nici bogății și nici moartea dușmanilor tăi, ci ai cerut pricepere, ca să asculți la judecată, 12 iată, voi face după cum ai cerut. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută cum n‑a avut nimeni înaintea ta și nici nu se va mai ridica după tine nimeni asemenea ție. 13 Mai mult, îți voi da și ceea ce nu ai cerut: atât bogății, cât și glorie, așa încât nu va fi niciun alt rege ca tine în toate zilele tale. 14 Și, dacă vei umbla pe căile Mele, păzind hotărârile și poruncile Mele, așa cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele. 15 Solomon s‑a trezit și iată că fusese un vis. El s‑a întors la Ierusalim, s‑a înfățișat înaintea Chivotului Legământului cu Stăpânul și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace^[4]. Apoi a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.

Înțelepciunea lui Solomon

16 Atunci au venit înaintea regelui două prostituate. 17 Prima femeie a zis: – Ah, stăpânul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă. Eu am născut lângă ea în casă, 18 iar la trei zile după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram împreună; nu mai era nimeni cu noi în casă; eram doar noi două în casă. 19 În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, din cauză că se culcase peste el. 20 Ea s‑a sculat în miezul nopții, l‑a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce slujitoarea ta dormea, și l‑a așezat la sânul ei; iar pe fiul ei mort l‑a așezat la sânul meu. 21 Când m‑am trezit dimineața ca să‑mi alăptez fiul, iată că el era mort. M‑am uitat la el cu atenție dimineața, și iată că nu era fiul meu, pe care‑l născusem. 22 Cealaltă femeie a zis: – Ba nu! Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort! Dar aceasta a răspuns: – Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu! Așa au vorbit ele înaintea regelui. 23 Atunci regele a zis: – Aceasta zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort!“, iar cealaltă zice: „Ba nu! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu!“ 24 Apoi regele a zis: „Aduceți‑mi o sabie!“ Ei au adus o sabie înaintea regelui. 25 Regele a zis: „Tăiați copilul cel viu în două și dați‑i o jumătate uneia și o jumătate celeilalte!“ 26 Atunci femeia al cărei fiu era cel viu i‑a vorbit regelui, căci a cuprins‑o mila pentru fiul ei, și a zis: – Te rog, stăpânul meu, dă‑i ei nou‑născutul viu și să nu cumva să‑l omori! Cealaltă însă zicea: – Să nu fie nici al meu, nici al tău! Tăiați‑l în două! 27 Regele a răspuns și a zis: – Dați primei femei nou‑născutul cel viu și să nu cumva să‑l omorâți! Ea este mama lui. 28 Tot Israelul a auzit judecata pronunțată de rege. Ei s‑au temut de el, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în lăuntrul lui, ca să facă dreptate.