1.Könige 11 | Hoffnung für alle

Hoffnung für alle

Salomo wendet sich vom Herrn ab

1 Neben der Tochter des Pharaos heiratete König Salomo noch viele andere ausländische Frauen, darunter Moabiterinnen, Ammoniterinnen und Edomiterinnen, Frauen aus Sidon und aus dem Volk der Hetiter. 2 Er tat es, obwohl der HERR den Israeliten ausdrücklich verboten hatte, sich mit diesen Völkern zu vermischen. Sie sollten nicht untereinander heiraten, weil die Israeliten von ihren ausländischen Ehepartnern zum Götzendienst verführt werden könnten. Salomo aber hing mit großer Liebe an seinen Frauen. 3 Er hatte 700 Frauen, die aus fürstlichen Häusern kamen, und 300 Nebenfrauen. Er ließ sich von ihnen immer mehr beeinflussen. 4 Und so verführten sie Salomo im Alter dazu, auch ihre Götter anzubeten. Sein Herz gehörte nicht mehr voll und ganz dem HERRN, seinem Gott, wie es noch bei seinem Vater David gewesen war. 5 Salomo verehrte nun auch Astarte, die Göttin der Sidonier, und Milkom, den schrecklichen Götzen der Ammoniter. 6 So tat er, was dem HERRN missfiel. Er diente nicht mehr dem HERRN allein wie sein Vater David. 7 Auf einem Hügel östlich von Jerusalem baute er eine Opferstätte für Kemosch, den widerlichen Götzen der Moabiter, und eine andere für Moloch, den schrecklichen Götzen der Ammoniter. 8 Für alle seine ausländischen Frauen ließ Salomo solche Altäre errichten, damit sie dort ihren Göttern Opfer darbringen und Weihrauch verbrennen konnten. 9 Da wurde der HERR zornig über Salomo, weil er ihm, dem Gott Israels, den Rücken gekehrt hatte. Dabei war der HERR ihm zweimal erschienen 10 und hatte ihm ausdrücklich verboten, andere Götter zu verehren. Doch nun schlug Salomo dies einfach in den Wind. 11 Darum sagte der HERR zu ihm: »Du wusstest genau, was ich von dir wollte, und trotzdem hast du meinen Bund gebrochen und meine Gebote missachtet. Darum werde ich dir die Herrschaft über dein Königreich entreißen und sie einem deiner Beamten übergeben. Mein Entschluss steht fest. 12 Nur weil dein Vater David mir so treu gedient hat, tue ich es noch nicht zu deinen Lebzeiten. Aber sobald dein Sohn die Nachfolge antritt, mache ich meine Drohung wahr. 13 Ich werde ihn jedoch nicht ganz entmachten: Einen der zwölf Stämme darf dein Sohn noch regieren, weil ich es meinem Diener David versprochen habe und weil Jerusalem die Stadt ist, die ich erwählt habe.«

Hadad und Reson – zwei erbitterte Feinde Salomos

14 Der HERR ließ Hadad aus der königlichen Familie von Edom zu einem erbitterten Feind Salomos werden. 15 Und so war es dazu gekommen: Unter König David herrschte Krieg zwischen Edom und Israel. Eines Tages zog Davids Heerführer Joab nach Edom, um die gefallenen Israeliten zu begraben. Dabei rächte er sich an den Edomitern, indem er alle Männer umbrachte. 16 Ein halbes Jahr blieb er mit seiner Truppe dort, bis sie auch den letzten Edomiter getötet hatten. 17 Hadad war damals fast noch ein Kind. Zusammen mit einigen anderen Edomitern, Knechten seines Vaters, gelang ihm die Flucht in Richtung Ägypten. 18 Ihr Weg führte sie über das Land Midian in die Wüste Paran. Dort schlossen sich ihnen einige ortskundige Männer an, und gemeinsam gelangten sie nach Ägypten. Hadad ging zum Pharao, dem König des Landes, der ihm ein Haus, ein Stück Land und Nahrungsmittel zuteilte. 19 Der Pharao lernte Hadad so schätzen, dass er ihm die Schwester seiner Frau, der Königin Tachpenes, zur Frau gab. 20 Sie und Hadad bekamen einen Sohn namens Genubat. Tachpenes nahm ihn zu sich in den königlichen Palast, wo er zusammen mit den Söhnen des Pharaos aufwuchs. 21 Als Hadad erfuhr, dass David und sein Heerführer Joab tot waren, bat er den Pharao: »Ich möchte in meine Heimat zurückkehren. Bitte, lass mich gehen!« 22 Der Pharao aber entgegnete ihm: »Du hast doch hier alles, was du brauchst! Warum willst du nun plötzlich in dein Land zurück?« Hadad gab zu: »Es ist wahr, mir fehlt nichts. Trotzdem möchte ich gerne heimkehren!« 23 Auch Reson, den Sohn von Eljada, ließ Gott zu einem erbitterten Feind Salomos werden. Reson stand früher im Dienst von Hadad-Eser, dem König von Zoba, war aber eines Tages seinem Herrn davongelaufen. 24 Als David seinerzeit Hadad-Esers syrische Verbündete umbrachte,^[1] sammelte Reson eine Schar von Männern um sich und wurde der Anführer einer gewalttätigen Bande. Sie zogen nach Damaskus, ließen sich in der syrischen Hauptstadt nieder und beherrschten sie wie Könige. (2Sam 8,3) 25 Später wurde Reson König über ganz Syrien. Er hasste die Israeliten und war während Salomos Regierungszeit ein erklärter Feind Israels. Wie Hadad brachte auch er viel Unheil über das Land.

Jerobeam und der Prophet Ahija

26 Auch einer von Salomos Beamten zettelte einen Aufstand gegen den König an: Jerobeam, ein Sohn von Nebat, aus Zereda in Ephraim. Seine Mutter war eine Witwe namens Zerua. 27 Zu der Zeit, als Salomo die Befestigungsanlage Jerusalems ausbaute und das letzte Stück der Stadtmauer schloss, 28 fiel ihm Jerobeam als ein fleißiger und geschickter Arbeiter auf. Darum machte Salomo ihn zum Vorgesetzten aller Bauarbeiter^[2] aus den Stämmen Ephraim und Manasse. 29 Eines Tages, als Jerobeam aus der Stadt hinausging, begegnete er unterwegs dem Propheten Ahija aus Silo. Ahija trug einen neuen Mantel. Außerhalb der Stadt, wo weit und breit kein Mensch mehr war, 30 nahm er seinen Mantel, riss ihn in zwölf Stücke 31 und sagte zu Jerobeam: »Nimm dir zehn davon! Denn der HERR, der Gott Israels, lässt dir sagen: ›Ich werde Salomo die Herrschaft über das Königreich Israel entreißen und dir zehn Stämme geben. 32 Nur der Stamm Juda soll ihm bleiben, weil ich es meinem Diener David versprochen habe und weil Jerusalem die Stadt ist, die ich aus allen Stämmen Israels erwählt habe. 33 So strafe ich Salomo dafür, dass er sich von mir abgewandt hat und nun andere Götter anbetet. Er verehrt Astarte, die Göttin der Sidonier, Kemosch, den Gott der Moabiter, und Milkom, den Gott der Ammoniter. Er lebt nicht mehr so, wie es mir gefällt. Meine Weisungen und Gebote befolgt er nicht, wie sein Vater David es noch getan hat. 34 Doch weil mein Diener David, den ich erwählt habe, meine Gebote und Weisungen befolgt hat, will ich Salomo die Herrschaft nicht entreißen. Er darf regieren, solange er lebt. 35 Seinem Sohn aber werde ich das Königreich nehmen und dir die Herrschaft über zehn Stämme anvertrauen. 36 Nur ein Stamm soll Salomos Sohn bleiben, damit weiterhin ein Nachkomme meines Dieners David in Jerusalem regiert. Denn in dieser Stadt will ich bei meinem Volk wohnen. 37 Dir aber will ich deinen lang gehegten Wunsch erfüllen: Du sollst König über Israel werden. 38 Wenn du dich nach dem richtest, was ich dir sage, wenn du mir gehorchst und tust, was mir gefällt, wenn du meine Gebote und Weisungen befolgst, wie mein Diener David es getan hat, dann werde ich dir beistehen. Was ich David versprochen habe, gilt dann auch für dich: Immer wird einer deiner Nachkommen als König über Israel herrschen. Dir und deinen Söhnen gebe ich heute das Reich Israel. 39 So will ich Davids Nachkommen dafür bestrafen, dass sie mir den Rücken gekehrt haben. Doch das wird nicht für immer so bleiben.‹« 40 Salomo wollte Jerobeam umbringen lassen, doch Jerobeam floh zu König Schischak nach Ägypten und blieb dort, bis Salomo gestorben war.

Salomos Tod

41 Weitere Begebenheiten aus Salomos Leben, seine weisen Gedanken und seine Taten sind in der Chronik Salomos festgehalten. (2Chr 9,29) 42 Salomo regierte 40 Jahre in Jerusalem als König über ganz Israel. 43 Als er starb, wurde er dort in der »Stadt Davids« begraben. Sein Sohn Rehabeam wurde sein Nachfolger.

Noua Traducere Românească

1 Regele Solomon însă a iubit multe femei străine: pe fiica lui Faraon, moabite, amonite, edomite, sidoniene și hitite, 2 dintre neamurile despre care DOMNUL le spusese fiilor lui Israel: „Să nu intrați la ele, iar ele să nu intre la voi. Sigur vă vor înclina inima înspre dumnezeii lor!“ Solomon s‑a alipit de ele, iubindu‑le. 3 El avea ca soții șapte sute de prințese și trei sute de țiitoare; iar soțiile sale i‑au pervertit inima. 4 Când Solomon a îmbătrânit, soțiile sale i‑au întors inima înspre alți dumnezei, astfel că inima lui nu a mai fost în întregime a DOMNULUI, Dumnezeul său, așa cum fusese inima tatălui său, David. 5 El i‑a slujit lui AȘTORET^[1], zeița sidonienilor, și lui MILKOM, spurcăciunea amoniților. 6 Și Solomon a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI și nu L‑a urmat întru totul pe DOMNUL ca David, tatăl său. 7 Pe muntele din fața Ierusalimului, el a zidit o înălțime pentru CHEMOȘ, spurcăciunea moabiților, și pentru MOLEH, spurcăciunea fiilor lui Amon. 8 Așa a făcut pentru toate soțiile sale străine care ardeau tămâie și aduceau jertfe dumnezeilor lor. 9 DOMNUL S‑a mâniat pe Solomon pentru că‑și îndepărtase inima de la DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, Care i Se arătase de două ori. 10 El îi poruncise să nu slujească altor dumnezei. Dar el nu a păzit ce‑i poruncise DOMNUL. 11 Și DOMNUL i‑a spus lui Solomon: „Pentru că ai făcut acest lucru și nu ai păzit legământul Meu și hotărârile Mele, pe care ți le‑am dat, voi smulge regatul de la tine și îl voi da slujitorului tău. 12 Însă nu voi face acest lucru în timpul vieții tale, datorită lui David, tatăl tău, ci îl voi smulge din mâna fiului tău. 13 Totuși, nu voi smulge întregul regat de la el, ci îi voi lăsa fiului tău o seminție, datorită robului Meu David și datorită Ierusalimului pe care l‑am ales.“

Ultimii ani ai domniei lui Solomon: dușmanii lui Solomon

14 Apoi DOMNUL a ridicat un dușman împotriva lui Solomon, pe edomitul Hadad, din sămânța regală a Edomului. 15 Pe vremea când David se lupta cu Edomul, Ioab, conducătorul oștirii, suindu‑se să‑i îngroape pe cei morți, a ucis orice bărbat din Edom. 16 Ioab și tot Israelul rămăseseră acolo timp de șase luni, până au ucis orice bărbat din Edom, 17 însă Hadad, care atunci era doar un băiețel, fugise în Egipt împreună cu câțiva edomiți dintre slujitorii tatălui său. 18 Ei au plecat din Midian și s‑au dus în Paran. Din Paran au luat cu ei niște bărbați și s‑au dus în Egipt, la Faraon, regele Egiptului, care i‑a dat lui Hadad o casă și niște pământ și s‑a îngrijit de hrana lui. 19 Hadad a găsit o așa mare bunăvoință înaintea^[2] lui Faraon, încât acesta i‑a dat‑o de soție pe sora soției sale, regina Tahpenes. 20 Sora reginei Tahpenes i‑a născut un fiu cu numele Ghenubat, pe care Tahpenes l‑a crescut la curtea lui Faraon. Ghenubat a locuit împreună cu fiii lui Faraon în palatul acestuia. 21 În timp ce era în Egipt, Hadad a aflat că David a adormit alături de părinții săi și că și Ioab, conducătorul oștirii, era mort. Atunci Hadad i‑a zis lui Faraon: – Dă‑mi voie să mă întorc în țara mea! 22 Faraon l‑a întrebat: – Ce‑ți lipsește la mine de vrei să te întorci în țara ta? El a răspuns: – Nimic, dar lasă‑mă să plec! 23 Dumnezeu a ridicat un alt dușman împotriva lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său, Hadad-Ezer, regele din Țoba. 24 El a adunat în jurul său niște bărbați și a devenit căpetenia unei bande de prădători, atunci când David i‑a ucis pe cei din Țoba. Ei s‑au dus la Damasc și s‑au stabilit în el. Astfel, ei au domnit în Damasc. 25 Rezon a fost un dușman al lui Israel în toate zilele lui Solomon, adăugând la răul pe care Hadad i l‑a făcut lui Solomon. El domnea peste Aram și l‑a urât pe Israel. 26 Apoi, slujitorul lui Solomon, Ieroboam, fiul lui Nebat, un efraimit din Țereda, a cărui mamă era Țerua, a ridicat mâna împotriva regelui. 27 Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva regelui: Solomon zidea Milo^[3] și astupa spărturile cetății tatălui său, David. (1Kön 9,15) 28 Ieroboam era un om destoinic, iar când Solomon a văzut cum își îndeplinește acest tânăr slujba, l‑a pus responsabil peste toți oamenii de corvoadă din Casa lui Iosif. 29 Pe atunci, Ieroboam a ieșit din Ierusalim și s‑a întâlnit pe drum cu profetul Ahia din Șilo, care era îmbrăcat cu o manta nouă. Cei doi erau singuri pe câmp. 30 Atunci profetul Ahia a luat mantaua de pe el, a rupt‑o în douăsprezece bucăți 31 și i‑a zis lui Ieroboam: „Ia‑ți zece bucăți, căci așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Voi rupe regatul din mâna lui Solomon și‑ți voi da ție zece seminții. 32 Dar lui îi va rămâne o seminție datorită robului Meu David și datorită cetății Ierusalim, pe care am ales‑o dintre toate semințiile lui Israel. 33 Voi face aceasta pentru că M‑au părăsit, și s‑au închinat la AȘTORET, zeița sidonienilor, lui CHEMOȘ, zeul moabiților, și lui MILKOM, zeul fiilor lui Amon, și pentru că n‑au umblat pe căile Mele, ca să facă ceea ce este drept în ochii Mei și să păzească legile și hotărârile Mele, ca David, tatăl lui Solomon. 34 Însă nu voi lua întregul regat din mâna lui Solomon, căci l‑am pus domnitor pentru toate zilele vieții lui, datorită robului Meu David, pe care l‑am ales și care a păzit poruncile și hotărârile Mele. 35 Voi lua regatul din mâna fiului său și‑ți voi da ție zece seminții. 36 Însă îi voi da o seminție fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă întotdeauna o lumină înaintea Mea, la Ierusalim, cetatea pe care am ales‑o pentru a‑Mi pune Numele acolo. 37 Iar pe tine te voi lua și vei domni peste tot ce‑ți va dori sufletul. Vei fi rege peste Israel! 38 Dacă vei asculta de tot ceea ce‑ți voi porunci, dacă vei umbla pe căile Mele și vei face ceea ce este drept în ochii Mei, păzind legile și hotărârile Mele, așa cum a făcut robul Meu David, atunci voi fi cu tine, îți voi zidi o Casă statornică, precum cea pe care i‑am zidit‑o lui David, și‑ți voi da ție pe Israel. 39 Voi smeri prin aceasta sămânța lui David, dar nu pentru totdeauna.»“ 40 Solomon a încercat să‑l omoare pe Ieroboam, dar acesta s‑a ridicat și a fugit în Egipt, la regele Șișak, și a rămas acolo până când Solomon a murit.

Moartea lui Solomon

41 Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el și înțelepciunea sa, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor lui Solomon“? (2Chr 9,29) 42 Perioada în care Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani. 43 Apoi Solomon a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Roboam.