1DOMNUL împărățește! Să tremure popoarele! El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!2DOMNUL este mare în Sion; El este înălțat peste toate popoarele.3Să aducă mulțumiri Numelui Tău cel mare și de temut: El este sfânt!4Împăratul este puternic și iubește dreptatea. Tu ai statornicit nepărtinirea; Tu ai făcut judecată și dreptate în Iacov[1].5Înălțați‑L pe DOMNUL, Dumnezeul nostru, și închinați‑vă lângă scăunașul[2] picioarelor Sale: El este sfânt! (2 Cro 9:18; Ps 110:1)6Moise și Aaron erau dintre preoții Săi, iar Samuel – dintre cei ce‑I chemau Numele; ei L‑au chemat pe DOMNUL și El le‑a răspuns.7Le‑a vorbit din stâlpul de nor, iar ei au păzit mărturiile și hotărârile pe care El le‑a dat.8DOAMNE, Dumnezeul nostru, Tu le‑ai răspuns; ai fost pentru ei[3] un Dumnezeu Care iartă, dar și Unul Care Te‑ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor.9Înălțați pe DOMNUL, Dumnezeul nostru, și închinați‑vă pe muntele Lui cel sfânt, căci DOMNUL, Dumnezeul nostru, este sfânt!