1Vai de mine! Căci sunt ca după culesul fructelor, ca după culesul viilor! Nu mai este niciun ciorchine de mâncat nimic din smochinele timpurii, după care tânjește sufletul meu!2A pierit cel evlavios din țară și n‑a mai rămas niciun om drept![1] Cu toții stau la pândă, ca să verse sânge; fiecare îl vânează pe fratele său cu o plasă.3Mâinile lor sunt deprinse la rău, ca să‑l înfăptuiască bine! Conducătorul cere daruri, iar judecătorul cere mită. Cel mare își spune dorința sufletului său și apoi conspiră împreună[2].4Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine; cel mai drept este mai rău ca un gard de spini. Ziua vestită de străjerii tăi, ziua pedepsei tale, a sosit! Acum va fi stupoare pentru voi!5Nu‑l crede pe prieten, nu te încrede în amic! Păzește‑ți ușa gurii de cea care se odihnește la pieptul tău!6Căci fiul își desconsideră tatăl, fiica se ridică împotriva mamei ei, iar nora – împotriva soacrei sale, așa încât dușmanii unui om sunt chiar cei din familia lui.7Eu însă voi privi la DOMNUL, voi nădăjdui în Dumnezeul mântuirii mele! Dumnezeul meu mă va asculta!
Israel va fi restaurat
8Nu te bucura din cauza mea, dușmană a mea, căci, deși am căzut, mă voi ridica! Deși locuiesc în întuneric, DOMNUL va fi lumina mea!9Voi îndura furia DOMNULUI, căci am păcătuit împotriva Lui, o voi îndura până când El îmi va apăra cauza și‑mi va face dreptate. El mă va scoate la lumină; Îi voi vedea dreptatea.10Când va vedea dușmana mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care‑mi zicea: „Unde este DOMNUL, Dumnezeul tău?“ Ochii mei vor vedea căderea ei! Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe ulițe.11Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale, o zi în care ți se va lărgi hotarul!12În ziua aceea, vor veni la tine oameni din Asiria și până dinspre cetățile Egiptului[3], din Egipt și până la râu[4], de la o mare și până la cealaltă, de la un munte și până la celălalt.13Însă țara[5] va fi pustiită din cauza locuitorilor ei, ca rod al faptelor lor rele.
Rugăciune și laudă
14Păstorește‑Ți cu toiagul poporul, turma moștenirii Tale care locuiește în singurătate, în pădurea din mijlocul ținutului roditor[6]! Să pască în Bașan și în Ghilad ca în zilele de odinioară!15„Îi voi arăta lucruri minunate, ca în ziua ieșirii tale din țara Egiptului!“16Neamurile vor vedea și se vor rușina de toată puterea lor. Își vor pune mâna la gură și urechile le vor asurzi.17Vor linge țărâna ca șarpele și ca târâtoarele pământului. Vor ieși tremurând din cetățuile lor, se vor înfricoșa de DOMNUL, Dumnezeul nostru, și se vor teme de Tine.18Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ridică pedeapsa pentru nelegiuire și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Lui? Tu nu rămâi mânios pe vecie, ci Îți găsești plăcerea în îndurare[7].19Tu vei avea iarăși milă de noi și vei zdrobi sub tălpi[8] nelegiuirile noastre; vei arunca în adâncurile mării toate păcatele noastre.20Tu vei arăta credincioșie față de Iacov și îndurare față de Avraam, așa cum ai jurat părinților noștri în zilele din vechime.