1Când oamenii au început să se înmulțească pe fața pământului și li s‑au născut fiice,2fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase și și‑au luat soții dintre toate acelea pe care le‑au ales.3Atunci DOMNUL a zis: „Duhul Meu nu va rămâne[1] pentru totdeauna în om, pentru că el însuși este carne[2]; zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“4Uriașii[3] erau pe pământ în zilele acelea, și chiar și după aceea, când fiii lui Dumnezeu[4] au intrat[5] la fiicele oamenilor și ele le‑au născut copii. Aceștia au fost vitejii din vechime, oameni cu renume. (Num 13:31)5DOMNUL a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că fiecare înclinație a gândurilor inimii[6] lui era toată ziua numai înspre rău.6DOMNULUI I‑a părut rău că l‑a făcut pe om pe pământ și S‑a întristat în inima Lui.7DOMNUL a zis: „Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l‑am creat, de la om până la vite, până la târâtoare[7] și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i‑am făcut.“ (Gen 1:24)8Dar Noe a găsit bunăvoință înaintea[8] DOMNULUI.
Vestirea potopului
9Aceasta este istoria[9] lui Noe. Noe a fost un om drept, fără pată în generația sa[10]. Noe a umblat cu Dumnezeu. (Gen 2:4)10Lui Noe i s‑au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.11Pământul era pervertit înaintea lui Dumnezeu și plin de violență.12Dumnezeu S‑a uitat spre pământ și iată că acesta era pervertit, căci orice făptură[11] își pervertise calea pe pământ.13Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor. Iată, le voi distruge împreună cu pământul.14Fă‑ți o arcă din lemn de gofer[12]. Să faci în arcă niște încăperi[13] și s‑o acoperi cu smoală pe dinăuntru și pe din afară.15Să o faci astfel: lungimea arcei să fie de trei sute de coți, lățimea – de cincizeci, iar înălțimea – de treizeci[14].16Să faci pentru arcă un acoperiș[15], pe care să‑l termini la un cot[16] deasupra[17]. Să pui ușa acestei arce pe o parte a sa și să faci trei punți: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus.17Iată că Eu voi aduce un potop de apă pe pământ, ca să distrug orice făptură de sub ceruri, care are suflare de viață în ea. Și tot ce este pe pământ va pieri.18Dar voi încheia legământul Meu cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi.19Din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă două din fiecare, ca să le ții în viață împreună cu tine. Ele să fie un mascul și o femelă.20Să vină la tine înăuntru, ca să le ții în viață, câte două din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de vite și din orice târâtoare a pământului, după felul ei.21Iar tu, ia cu tine din fiecare fel de hrană care se poate mânca și depoziteaz‑o. Aceasta va fi hrana ta și a lor.“22Noe a făcut totul așa cum i‑a poruncit Dumnezeu; așa a făcut.