1Aceasta este cartea istoriei[1] lui Adam. În ziua în care l‑a creat Dumnezeu pe om[2], l‑a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. (Gen 2:4)2I‑a creat bărbat și femeie. În ziua în care i‑a creat, i‑a binecuvântat și le‑a pus numele de „om[3]“.3La vârsta de o sută treizeci de ani, lui Adam i s‑a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul său, iar el i‑a pus numele Set.4După nașterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.5Astfel, toate zilele pe care le‑a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.6La vârsta de o sută cinci ani, lui Set i s‑a născut Enoș.7După nașterea lui Enoș, Set a mai trăit opt sute șapte ani și i s‑au mai născut fii și fiice.8Astfel, toate zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.9La vârsta de nouăzeci de ani, lui Enoș i s‑a născut Chenan.10După nașterea lui Chenan, Enoș a mai trăit opt sute cincisprezece ani și i s‑au mai născut fii și fiice.11Astfel, toate zilele lui Enoș au fost nouă sute cinci ani; apoi a murit.12La vârsta de șaptezeci de ani, lui Chenan i s‑a născut Mahalalel.13După nașterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.14Astfel, toate zilele lui Chenan au fost nouă sute zece ani; apoi a murit.15La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Mahalalel i s‑a născut Iared.16După nașterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.17Astfel, toate zilele lui Mahalalel au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani; apoi a murit.18La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, lui Iared i s‑a născut Enoh.19După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.20Astfel, toate zilele lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani; apoi a murit.21La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Enoh i s‑a născut Metușelah.22După nașterea lui Metușelah, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.23Astfel, toate zilele lui Enoh au fost de trei sute șaizeci și cinci de ani.24Enoh a umblat cu Dumnezeu. Apoi n‑a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l‑a luat.25La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, lui Metușelah i s‑a născut Lameh.26După nașterea lui Lameh, Metușelah a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.27Astfel, toate zilele lui Metușelah au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani; apoi a murit.28La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, lui Lameh i s‑a născut un fiu29căruia i‑a pus numele Noe[4], zicând: „Acesta ne va mângâia în lucrul și durerea mâinilor noastre, care vin din pământul pe care l‑a blestemat DOMNUL.“30După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani și i s‑au mai născut fii și fiice.31Astfel, toate zilele lui Lameh au fost șapte sute șaptezeci și șapte de ani; apoi a murit.32La vârsta de cinci sute de ani, lui Noe i s‑au născut Sem, Ham și Iafet.