1După toate acestea, paharnicul și brutarul regelui Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului.2Faraon s‑a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor și pe căpetenia brutarilor,3și i‑a pus sub pază în casa comandantul gărzii[1], în temniță, în locul în care era închis și Iosif. (Gen 37:36)4Comandantul gărzii i‑a dat în grija lui Iosif și el i‑a slujit, iar aceștia au rămas sub pază pentru o vreme.5Într‑o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât și brutarul regelui Egiptului, care erau închiși în temniță, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui.6Dimineața, când a venit la ei, Iosif s‑a uitat la aceștia și iată că erau tulburați.7El i‑a întrebat pe demnitarii lui Faraon, care erau sub pază împreună cu el în casa stăpânului său, zicând: – De ce vă sunt fețele atât de triste astăzi?8Ei i‑au răspuns: – Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta. Atunci Iosif le‑a zis: – Oare nu‑I aparțin lui Dumnezeu interpretările viselor? Istorisiți‑mi‑le mie.9Căpetenia paharnicilor i‑a istorisit visul său lui Iosif și i‑a zis: – În visul meu se făcea că înaintea mea era o viță.10În viță erau trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s‑a deschis floarea, iar ciorchinii s‑au făcut struguri copți.11Cupa lui Faraon era în mâna mea. Am luat strugurii, i‑am stors în cupă și am pus cupa în mâna lui Faraon.12Iosif i‑a zis: – Aceasta este interpretarea visului: cele trei ramuri înseamnă trei zile.13Peste trei zile, Faraon îți va înălța capul și te va repune în slujbă, iar tu vei pune cupa în mâna sa, așa cum făceai înainte, când erai paharnicul lui.14Dar când îți va merge bine, te rog, adu‑ți aminte de mine și arată‑ți îndurarea față de mine. Amintește‑i lui Faraon de mine și scoate‑mă din această temniță,15pentru că am fost luat cu forța din țara evreilor. Și nici chiar aici n‑am făcut nimic pentru care să merit să fiu aruncat în temniță[2]. (Gen 37:24)16Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i‑a zis: – Și eu eram în visul meu și se făcea că pe capul meu se aflau trei coșuri de pâine.[3]17În coșul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru Faraon, dar păsările le devorau din coșul de pe capul meu.18Iosif i‑a răspuns și i‑a zis: – Aceasta este interpretarea visului: cele trei coșuri înseamnă trei zile.19Peste trei zile, Faraon îți va „înălța“ capul[4] și te va atârna de un copac[5], iar păsările îți vor devora carnea. (Gen 13:1; Gen 40:22; Gen 41:13)20A treia zi, Faraon și‑a sărbătorit ziua de naștere și le‑a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi. Dintre slujitorii săi, Faraon a înălțat capul căpeteniei paharnicilor și pe al căpeteniei brutarilor.21El a reașezat în slujba de paharnic pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou cupa în mâna lui Faraon,22însă pe căpetenia brutarilor a atârnat‑o de un copac, întocmai cum le interpretase Iosif.23Dar căpetenia paharnicilor nu și‑a mai adus aminte de Iosif, ci l‑a uitat.