1După toate acestea, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Avram într‑o viziune, zicând: – Avram, nu te teme! Eu sunt scutul tău, răsplata ta cea foarte mare.2Avram a zis: – Stăpâne DOAMNE, ce‑mi vei da? Căci mor[1] fără copii, iar moștenitorul[2] casei mele este Eliezer din Damasc!3Avram a zis: – Iată că nu mi‑ai dat sămânță, iar moștenitorul meu este unul din casa mea.4Dar iată, Cuvântul DOMNULUI a venit la el, zicând: – Nu acesta va fi moștenitorul tău, ci unul care se va naște din tine, el îți va fi moștenitor.5Apoi l‑a dus afară și i‑a zis: – Uită‑te la ceruri și numără stelele, dacă poți! El i‑a zis: – Așa va fi sămânța ta!6Avram a crezut în DOMNUL, și El i‑a considerat aceasta dreptate.7Domnul i‑a zis: – Eu sunt DOMNUL Care te‑am adus din Urul caldeilor, ca să‑ți dau țara aceasta s‑o stăpânești.8Avram L‑a întrebat: – Stăpâne DOAMNE, cum voi ști că o voi stăpâni?9El i‑a răspuns: – Ia pentru Mine o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.10A luat pentru El toate acestea, le‑a despicat în două și a așezat fiecare bucată una în fața celeilalte; însă păsările nu le‑a despicat.11Când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le‑a alungat.12În timp ce apunea soarele, pe Avram l‑a cuprins un somn adânc. Și iată că au venit peste el o groază și un mare întuneric.13Atunci El i‑a zis lui Avram: „Să știi bine că sămânța ta va fi străină într‑o țară care nu este a ei. Ei vor fi înrobiți și asupriți timp de patru sute de ani[3]. (Ex 12:40)14Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei, îl voi judeca Eu, iar după aceea vor ieși de acolo cu mari bogății.15Tu însă vei ajunge la părinții tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită.16Urmașii tăi se vor întoarce aici în a patra generație[4], pentru că nelegiuirea amoriților nu este încă deplină.“17După ce a apus soarele și s‑a făcut întuneric beznă, iată că un fum ca de cuptor și o torță aprinsă au trecut printre acele părți de animale.18În ziua aceea, DOMNUL a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminței tale[5] îi dau această țară, de la Râul Egiptului[6] până la Râul cel Mare, râul Eufrat, (Gen 12:7)19și anume pe cheniți, pe cheniziți, pe cadmoniți,20pe hitiți, pe periziți, pe refaiți,21pe amoriți, pe canaaniți, pe ghirgașiți și pe iebusiți.“