1Când David și oamenii săi au sosit a treia zi la Țiklag, amalekiții invadaseră Neghevul[1] și Țiklagul. Ei atacaseră Țiklagul și îi dăduseră foc. (1 Sam 27:10)2Au luat captive femeile și pe toți aceia care se aflau în cetate, de la copii până la bătrâni. N‑au omorât pe nimeni, ci doar i‑au luat cu ei și au plecat.3Când David și oamenii lui au ajuns la cetate, au găsit‑o arsă, iar pe soțiile, pe fiii și pe fiicele lor – luați captivi.4David și oamenii care erau cu el au plâns până ce n‑au mai avut putere să plângă.5Au fost luate captive și cele două soții ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail, fosta soție a lui Nabal, din Carmel.6David era într‑o mare strâmtorare, deoarece poporul vorbea să‑l omoare cu pietre. Căci tot poporul avea sufletul amărât, fiecare pentru fiii și fiicele lui. Însă David s‑a întărit în DOMNUL, Dumnezeul lui.7David i‑a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelek: – Adu‑mi, te rog, efodul! Abiatar a adus efodul la David.8David L‑a întrebat pe DOMNUL, zicând: – Să urmăresc ceata aceasta? O voi ajunge? El i‑a răspuns: – Urmărește‑o, căci sigur o vei ajunge și sigur vei salva totul.9David a plecat cu cei șase sute de bărbați care erau cu el. Ei au ajuns la uedul[2] Besor, unde s‑au oprit cei ce rămâneau în urmă. (1 Sam 17:40)10David a continuat să‑i urmărească cu patru sute de bărbați. Dar două sute de bărbați, care erau prea obosiți să traverseze uedul Besor, s‑au oprit.11Au găsit un egiptean pe câmp și l‑au adus la David. I‑au dat pâine și el a mâncat; apoi i‑au dat apă.12I‑au dat o bucată dintr‑o turtă de smochine și două mănunchiuri de stafide. După ce a mâncat, i‑au revenit puterile căci nu mâncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.13David l‑a întrebat: – Al cui ești și de unde vii? Tânărul a răspuns: – Sunt egiptean și sunt robul unui amalekit. Stăpânul meu m‑a părăsit în urmă cu trei zile pentru că m‑am îmbolnăvit.14Am invadat Neghevul[3] cheretiților, pe cel al lui Iuda și Neghevul lui Caleb și am dat foc Țiklagului. (1 Sam 27:10)15Atunci David l‑a întrebat: – Poți să mă duci până la această ceată? El a răspuns: – Jură‑mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî și că nu mă vei preda în mâna stăpânului meu, și atunci te voi duce la ceata aceasta.16L‑a dus acolo și iată că aceștia erau răspândiți pe toată fața pământului, mâncând, bând și chefuind datorită marii prăzi pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.17David i‑a atacat din amurg până în seara zilei următoare. N‑a scăpat niciun bărbat dintre ei, în afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile și au fugit.18David a salvat tot ceea ce luaseră amalekiții și le‑a eliberat și pe cele două soții ale lui.19Nu le lipsea nimic, nici tânăr, nici bătrân, nici fii, nici fiice, nimic din pradă, nimic din ceea ce li se luase. David a adus înapoi totul.20David a luat toate oile și vitele. Oamenii lui mergeau în fruntea acestei turme și spuneau: „Aceasta este prada lui David.“21David a ajuns la cei două sute de bărbați care fuseseră prea obosiți pentru a‑l urma și care fuseseră lăsați la uedul Besor. Aceștia au ieșit în întâmpinarea lui David și a poporului care era cu el. David s‑a apropiat de ei și i‑a salutat.22Toți oamenii răi și de nimic dintre cei care merseseră cu David au zis: – Pentru că n‑au mers împreună cu noi, nu le vom da din prada pe care am recuperat‑o. Fiecare însă poate să‑și ia soția și copiii și să plece.23Dar David le‑a zis: – Să nu faceți așa, fraților, cu ceea ce ne‑a dat DOMNUL, căci El ne‑a păzit și a dat în mâinile noastre ceata de jefuitori care venise împotriva noastră.24Oricum, cine are să vă asculte în privința aceasta? Aceeași parte o vor avea și cei care au coborât la luptă și cei care au rămas la bagaje. Toți vor împărți la fel.25Așa a fost începând din ziua aceea. David a făcut din aceasta o hotărâre și o lege în Israel până în ziua aceasta.26David a sosit la Țiklag și a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenii săi, zicând: „Iată pentru voi o binecuvântare din prada luată de la dușmanii DOMNULUI.“27A trimis apoi și celor din Betel, celor din Ramot-Negev, celor din Iatir,28celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa,29celor din Racal, celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților,30celor din Horma, celor din Bor‑Așan și celor din Atac,31celor din Hebron și celor din toate locurile pe care le‑a cutreierat David și oamenii săi.