1Iată‑i pe cei care s‑au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ținea departe de fața lui Saul, fiul lui Chiș (Ei au fost dintre vitejii care l‑au ajutat în război.2Aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Erau din Beniamin, dintre frații lui Saul.):3Căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot;4Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozabad din Ghedera;5harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia;6korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam;7Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.8Dintre gadiți, s‑au alăturat lui David în fortăreața[1] din pustie războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți. (1 Cro 11:16)9Ezer era căpetenia, Obadia – al doilea, Eliab – al treilea,10Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea,11Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea,12Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea,13Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea.14Acestea au fost căpeteniile oștirii dintre fiii lui Gad: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni, cel mai renumit – cât o mie.15Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri și i‑au izgonit pe toți cei din vale, înspre răsărit și înspre apus.16Au venit la David la fortăreață și dintre fiii lui Beniamin și ai lui Iuda.17David a ieșit înaintea lor, a răspuns și le‑a zis: – Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreți să mă trădați vrăjmașilor mei, deși nu sunt vinovat de nicio nelegiuire, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!18Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis: – Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Ișai! Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută! Căci Însuși Dumnezeul tău te‑a ajutat! David i‑a primit și i‑a pus căpetenii peste ceată.19Și niște oameni din Manase i s‑au alăturat lui David, atunci când el i‑a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Ei[2] însă nu le‑au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să‑l trimită înapoi pe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“20Când David a plecat spre Țiklag, cei din Manase care au trecut de partea lui au fost Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai, toți fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase.21Ei l‑au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în oștire.22În fiecare zi veneau la David oameni ca să‑l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.23Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după Cuvântul DOMNULUI:24dintre fiii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sute de oameni înarmați pentru război;25dintre fiii lui Simeon, războinici viteji, au fost șapte mii o sută;26dintre fiii lui Levi, au fost patru mii șase sute;27Iehoiada, conducătorul clanului lui Aaron, împreună cu trei mii șapte sute de oameni;28Țadok, un tânăr războinic și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia tatălui său;29dintre fiii lui Beniamin, frații lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea dintre ei rămăseseră loiali Casei lui Saul);30dintre fiii lui Efraim, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați cu renume în familiile părinților lor;31din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să‑l facă rege pe David;32dintre fiii lui Isahar, cei care au înțeles vremurile, astfel încât Israel să știe ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum și toți frații acestora aflați sub comanda lor;33din Zabulon, cei în stare să iasă cu oștirea, instruiți pentru război, înarmați cu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să‑l sprijine pe David cu o inimă hotărâtă;34din Neftali, au fost o mie de căpetenii și, împreună cu acestea, treizeci și șapte de mii de oameni înarmați cu scut și suliță;35dintre daniți, instruiți pentru război, au fost douăzeci și opt de mii șase sute;36din Așer, cei în stare să iasă cu oștirea, instruiți pentru război, au fost patruzeci de mii;37dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniți, dintre gadiți și din jumătatea seminției lui Manase, înarmați pentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii.38Toți acești războinici care ajutau linia de luptă, au venit la Hebron cu toată inima ca să‑l facă pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toți ceilalți din Israel s‑au unit cu ei ca să‑l facă pe David rege.39Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiseră masa.40Chiar și vecinii lor, până în ținutul lui Isahar, al lui Zabulon și al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri și pe vite – provizii de făină, turte de smochine și de stafide, ulei și vin, vite și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.