Römer 9 | Noua Traducere Românească

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

1 Spun adevărul în Cristos, nu mint: conștiința mea mărturisește, prin Duhul Sfânt, pentru mine 2 că am o mare întristare și o durere neîncetată în inimă. 3 Căci aș vrea, mai degrabă, să fiu eu însumi blestemat* și despărțit de Cristos de dragul fraților mei, al rudelor mele după trup, 4 care sunt israeliți! Ale lor sunt înfierea*, slava*, legămintele, darea Legii, închinarea* și promisiunile. 5 Ai lor sunt patriarhii* și din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin. 6 Dar aceasta nu înseamnă că a dat greș Cuvântul* lui Dumnezeu. Căci nu toți cei din Israel sunt Israel 7 și nu toți sunt copiii lui Avraam doar pentru că sunt sămânța lui, ci, așa cum este scris: „Prin Isaac își va primi numele sămânța* ta.“* 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviți ca sămânță. 9 Căci cuvântul promisiunii a fost acesta: „Cam pe vremea aceasta voi veni, iar Sara va avea un fiu.“* 10 Dar nu numai atât, ci și Rebeca a primit o promisiune, când a rămas însărcinată printr‑un singur om*, strămoșul* nostru Isaac. 11 Căci, deși gemenii nu se născuseră încă, nici nu făcuseră ceva bine sau rău (pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să rămână, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă), 12 i s‑a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr.“* 13 Așa cum este scris: „Pe Iacov l‑am iubit, dar pe Esau l‑am urât.“* 14 Așadar, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În niciun caz! 15 Căci lui Moise i‑a spus: „Eu voi avea milă de cel ce vreau să am milă și Mă voi îndura de cel ce vreau să Mă îndur.“* 16 Prin urmare, nu depinde de cel ce dorește, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu, Care are milă. 17 Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Te‑am ridicat tocmai pentru aceasta: ca să‑Mi arăt în tine puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.“* 18 Astfel, El are milă de cine dorește și împietrește pe cine dorește. 19 Dar îmi vei zice: „Atunci, de ce mai găsește vină?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ 20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare lucrul întocmit îi va spune celui care l‑a întocmit: „De ce m‑ai făcut așa?“?* 21 Sau nu are olarul autoritate peste lut, ca să facă, din același bulgăre de lut, un vas pentru o întrebuințare de cinste, iar altul pentru o întrebuințare lipsită de cinste? 22 Dar dacă Dumnezeu, dorind să‑Și arate mânia și să‑Și facă cunoscută puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, 23 pentru ca să‑Și facă cunoscută bogăția slavei Sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă? 24 Astfel, El ne‑a chemat și pe noi, nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri. 25 Așa cum spune în Osea: „Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi«Popor al Meu», și pe cea care nu era iubită, o voi numi«Iubită».“* 26 Și „În locul unde li s‑a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți«Fii ai Dumnezeului cel Viu».“* 27 Iar Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămășița va fi mântuită, 28 căci Domnul va duce la îndeplinire pe deplin și repede cuvântul rostit asupra pământului.“* 29 Și, așa cum a spus deja Isaia: „Dacă Domnul Oștirilor* nu ne‑ar fi lăsat o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne‑am fi asemănat cu Gomora.“*

Necredința lui Israel

30 Și atunci ce vom spune? Neamurile, care n‑au urmărit dreptatea, au obținut o dreptate, și anume o dreptate care este prin credință. 31 Însă Israel, care urmărea o lege a dreptății, n‑a ajuns la această lege. 32 De ce? Pentru că n‑a urmărit‑o prin credință, ci, ca și cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s‑au lovit de Piatra de poticnire, 33 așa cum este scris: „Iată, așez în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere. Cel ce crede în El nu va fi făcut de rușine.“*