Offenbarung 7 | Noua Traducere Românească

Pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii

1 După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. 2 Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui și care avea sigiliul Dumnezeului cel Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării, 3 zicând: „Nu faceți rău nici pământului, nici mării, nici copacilor, până nu vom pune sigiliul pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!“ 4 Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: fuseseră pecetluiți o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel: 5 din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii; din seminția lui Ruben – douăsprezece mii; din seminția lui Gad – douăsprezece mii; 6 din seminția lui Așer – douăsprezece mii; din seminția lui Neftali – douăsprezece mii; din seminția lui Manase – douăsprezece mii; 7 din seminția lui Simeon – douăsprezece mii; din seminția lui Levi – douăsprezece mii; din seminția lui Isahar – douăsprezece mii; 8 din seminția lui Zabulon – douăsprezece mii; din seminția lui Iosif – douăsprezece mii; din seminția lui Beniamin – douăsprezece mii au fost pecetluiți.

Marea mulțime în robe albe

9 După toate acestea, m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni n‑o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, erau îmbrăcați în robe albe și aveau ramuri de palmier în mâini. 10 Ei strigau cu glas tare, zicând: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, Care stă pe tron, și a Mielului!“ 11 Toți îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru ființe vii. Ei s‑au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și I s‑au închinat lui Dumnezeu, 12 zicând: „Amin! Lauda și slava, înțelepciunea și mulțumirea, cinstea, puterea și tăria să fie ale Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin.“ 13 Unul dintre bătrâni m‑a întrebat, zicând: – Cine sunt aceștia îmbrăcați în robe albe și de unde au venit? 14 I‑am răspuns: – Domnule, tu știi! El mi‑a zis: – Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și‑au spălat robele și le‑au albit în sângele Mielului. 15 De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și I se închină zi și noapte în Templul Lui; iar Cel Ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei. 16 Nu le va mai fi nici foame, nici sete și nu va mai cădea peste ei arșița soarelui, nici vreo altă căldură arzătoare, 17 pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va păstori și îi va conduce la izvoarele apelor vieții, iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.