Offenbarung 4 | Noua Traducere Românească

Offenbarung 4 | Noua Traducere Românească

Tronul din ceruri

1 După acestea, m‑am uitat și iată că în cer era o ușă deschisă. Primul glas, ca sunetul de trâmbiță, pe care l‑am auzit vorbind cu mine, a zis: „Urcă‑te aici și‑ți voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!“ 2 Imediat am fost în Duhul și iată că în cer era un tron, iar pe tron ședea Cineva. 3 Cel Ce ședea pe el era la înfățișare asemenea unei pietre de jasp și de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, a cărui înfățișare era asemenea smaraldului. 4 De jur împrejurul tronului erau douăzeci și patru de tronuri, iar pe aceste tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane de aur. 5 Din tron ieșeau fulgere, sunete* și tunete. Înaintea tronului ardeau șapte torțe de foc – care sunt cele șapte duhuri* ale lui Dumnezeu – 6 și tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul tronului și de jur împrejurul tronului erau patru ființe vii, pline de ochi în față și în spate. 7 Prima ființă vie era asemenea unui leu, a doua ființă vie era asemenea unui vițel, a treia ființă vie avea fața ca a unui om, iar a patra ființă vie era asemenea unui vultur care zboară. 8 Fiecare dintre cele patru ființe vii avea șase aripi și era plină de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Care era, Care este și Care vine!“ 9 Ori de câte ori ființele vii Îi dădeau slavă, cinste și mulțumire Celui Ce ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau la pământ înaintea Celui Ce ședea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor și își așterneau coroanele înaintea tronului, zicând: 11 „Tu ești vrednic, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, pentru că Tu le‑ai creat pe toate și prin voia Ta ele erau și au fost create!“