Psalm 95 | Noua Traducere Românească

Psalm 95 | Noua Traducere Românească
1 Veniți să strigăm de bucurie către DOMNUL, să strigăm către Stânca mântuirii noastre! 2 Să ne înfățișăm înaintea Lui cu laude și să strigăm către El prin cântări! 3 Căci DOMNUL este un Dumnezeu mare, este un împărat mare, mai presus de toți dumnezeii! 4 El ține în mână adâncimile pământului, iar înălțimile munților sunt ale Lui. 5 A Lui este marea, – El a făcut‑o –, iar uscatul, mâinile Lui l‑au întocmit. 6 Veniți să ne închinăm și să ne plecăm, să îngenunchem înaintea DOMNULUI, Creatorul nostru! 7 Căci El este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pășunii Lui, turma mâinii Sale! Astăzi, dacă auziți glasul Lui,* 8 „nu vă împietriți inimile ca la Meriba*, ca în ziua de la Masa*, în pustie, 9 unde strămoșii voștri M‑au pus la încercare*, M‑au ispitit, deși Îmi văzuseră lucrarea. 10 Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generație și am zis: «Ei sunt un popor care se rătăcește în inima lui. N‑au cunoscut căile Mele.» 11 Așa că am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“