Hosea 1 | Noua Traducere Românească
1Acesta este Cuvântul DOMNULUI care a venit la Osea, fiul lui Beeri, în zilele lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel.*
Soția și copiii lui Osea
2Când DOMNUL a vorbit la început prin Osea, DOMNUL i‑a zis lui Osea: „Du‑te și ia‑ți de soție o prostituată și copiii ai curviei, căci țara s‑a prostituat mult, părăsindu‑L pe DOMNUL.“3El s‑a dus și a luat‑o de soție pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a rămas însărcinată și i‑a născut un fiu.4DOMNUL i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Izreel*, căci peste puțin timp voi pedepsi Casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel și voi pune capăt regatului Casei lui Israel.5În ziua aceea, voi rupe arcul lui Israel în Valea Izreel.“6Ea a rămas din nou însărcinată și a născut* o fată. Domnul i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Lo‑Ruhama*, căci nu voi mai avea milă de cei din Casa lui Israel, nu‑i voi mai ierta.7Totuși, voi avea milă de cei din Casa lui Iuda și‑i voi izbăvi doar prin DOMNUL Dumnezeul lor; deci nu‑i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin luptă și nici prin cai sau călăreți.“8După ce a înțărcat‑o pe Lo‑Ruhama, Gomera a rămas din nou însărcinată și a născut un fiu.9Domnul i‑a zis lui Osea: „Pune‑i numele Lo‑Ami*, căci voi nu sunteți poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru.10Totuși, numărul fiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu poate fi nici măsurat, nici numărat. Și în locul unde li s‑a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți«fii ai Dumnezeului cel Viu».11Fiii lui Iuda vor fi aduși laolaltă cu fiii lui Israel, își vor pune o singură căpetenie și se vor ridica* din țară, căci mare va fi ziua lui Izreel*!
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.