1Dar acum ascultă, Iacov, robul Meu, Israel, pe care te‑am ales!2Așa vorbește DOMNUL – Cel Care te‑a făcut, te‑a întocmit în pântec și te va ajuta: nu te teme, robul Meu Iacov, Ieșurun*, pe care te‑am ales!3Căci Eu voi turna apă peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânța* ta și binecuvântarea Mea peste urmașii tăi.4Ei vor răsări ca iarba de pe pajiști și ca sălciile lângă pâraiele de apă.5Unul va zice: «Eu sunt al DOMNULUI!», un altul se va numi cu numele lui Iacov, iar un altul își va scrie pe mână: «Al DOMNULUI!» și va adopta numele de Israel.“
Măreția Domnului și absurditatea idolilor
6Așa vorbește DOMNUL, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul său, DOMNUL Oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, iar în afară de Mine nu există alt Dumnezeu.7Cine este ca Mine? Să proclame, să vestească și să înfățișeze înaintea Mea ce s‑a petrecut în vechime, de când Mi‑am întemeiat poporul? Ce urmează să se mai întâmple? Să ne prezică ce se va întâmpla!8Nu vă fie frică, nu vă înfiorați! Oare nu v‑am vestit și prezis aceste lucruri în trecut? Voi sunteți martorii Mei! Există vreun alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu există o altă Stâncă! Eu nu cunosc vreuna.“9Toți cei ce întocmesc chipuri cioplite sunt nimic, iar lucrurile în care‑și găsesc plăcerea nu sunt de niciun folos. Martorii lor nu văd și nu cunosc, ca astfel să fie făcuți de rușine.10Cine a întocmit vreun dumnezeu sau a turnat vreun chip, de la care să nu aibă niciun folos?*11Iată, toți confrații lui vor fi făcuți de rușine; artizanii nu sunt altceva decât oameni. Să se adune cu toții! Să stea în picioare! Vor fi înfricoșați, făcuți de rușine laolaltă.12Fierarul ia o matriță cu care lucrează în cărbunii aprinși. O întocmesc cu lovituri de ciocan și o prelucrează cu puterea mâinii lui. Apoi i se face foame și rămâne fără putere, iar pentru că nu bea apă, ajunge foarte obosit.13Tâmplarul măsoară cu o linie, însemnează măsura cu un stilet, apoi finisează lemnul cu o rindea și îl măsoară cu ajutorul compasului. Îl face după asemănarea omului, om în toată splendoarea lui, și apoi îl pune într‑o casă.14Taie cedri sau își alege un gorun ori un stejar pe care îl lăsase să crească printre ceilalți copaci ai pădurii sau taie un dafin pe care‑l sădise, iar ploaia îl făcuse să crească.15Apoi acesta slujește omului ca lemn de foc. Ia o parte din el și se încălzește. Aprinde un foc și coace pâine. Apoi face un dumnezeu și se pleacă înaintea lui; face un chip cioplit și se închină înaintea lui.16Jumătate din el îl pune pe foc; cu acea jumătate își prăjește carne, mănâncă și se satură. De asemenea, se încălzește și zice: „Ah! M‑am încălzit privind la foc!“17Din ce îi rămâne își face un dumnezeu, un chip cioplit. Se închină și se pleacă înaintea lui; se roagă la el și zice: „Scapă‑mă, căci tu ești dumnezeul meu!“18Ei nu cunosc, nici nu înțeleg, căci ochii le sunt acoperiți ca să nu poată vedea, iar inimile lor sunt – întunecate, ca să nu poată lua aminte.19Niciunul nu stă să cugete; nu are cunoaștere sau pricepere ca să‑și zică: „Jumătate l‑am pus pe foc; pe cărbunii lui mi‑am copt pâine, mi‑am prăjit carne și am mâncat. Voi face oare din ce a rămas o asemenea urâciune? Să mă închin eu la o bucată de lemn?“20El se hrănește cu cenușă și o inimă înșelătoare îl conduce greșit. Nu se poate elibera singur, nu poate spune: „Ceea ce țin în mână nu este oare o minciună?“21„Ține minte aceste lucruri, Iacov, căci tu ești robul Meu, Israel! Eu te‑am întocmit; ești robul Meu. O, Israel, nu te voi uita!22Ți‑am șters fărădelegile cum s‑ar duce un nor, și păcatele cum dispare ceața. Întoarce‑te la Mine, căci Eu te‑am răscumpărat!“23Strigați de bucurie, ceruri, căci DOMNUL a lucrat! Strigați, voi, cele mai de jos locuri ale pământului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și tu, pădure, cu orice copac al tău! Căci DOMNUL l‑a răscumpărat pe Iacov, Și‑a arătat slava prin Israel.
Ierusalimul, locuit din nou
24Așa vorbește DOMNUL, Răscumpărătorul tău, Cel Care te‑a întocmit în pântec: „Eu sunt DOMNUL, Cel Care am făcut toate lucrurile, Cel Care, singur, a desfășurat cerurile, Cel Care, singur, a întins pământul;25Cel Care dovedește drept false semnele celor ce vorbesc flecării, îi arată drept nebuni pe cei care practică divinația, îi face pe înțelepți să dea înapoi și le dovedește cunoștința ca fiind prostie;26Cel Care întărește cuvântul robului Său și împlinește prevestirea mesagerilor Săi; Cel Care zice despre Ierusalim: «Va fi locuit!» și despre cetățile din Iuda: «Vor fi rezidite! Eu le voi reclădi din ruine!»;27Cel Care spune adâncului mării: «Fii uscat! Îți voi usca izvoarele!»;28Cel Care spune despre Cirus: «El este păstorul Meu; el va împlini tot ce doresc Eu. El va zice despre Ierusalim: ‘Să fie rezidit!’, și despre Templu: ‘Să‑i fie pusă temelia!’»
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.