1Când întregul neam a terminat de traversat Iordanul, DOMNUL i‑a vorbit lui Iosua, zicând:2„Alegeți doisprezece bărbați din popor, câte un bărbat din fiecare seminție,3și porunciți‑le: «Luați din mijlocul Iordanului, din locul unde vor sta picioarele preoților, douăsprezece pietre. Duceți‑le cu voi și așezați‑le în locul în care veți rămâne peste noapte.»“4Iosua a chemat doisprezece bărbați, pe care i‑a ales dintre fiii lui Israel, câte un bărbat din fiecare seminție,5și le‑a zis: „Treceți în fața Chivotului DOMNULUI, Dumnezeul vostru, în mijlocul Iordanului și fiecare din voi să ridice pe umeri o piatră, câte una pentru fiecare seminție din Israel.6Acestea vor fi un semn în mijlocul vostru. Când fiii voștri vă vor întreba într‑o zi: «Ce semnificație au aceste pietre pentru voi?»,7voi să le istorisiți cum au fost despicate apele Iordanului înaintea Chivotului Legământului DOMNULUI, atunci când acesta a traversat Iordanul. Așadar, pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere-aminte pentru fiii lui Israel.“8Fiii lui Israel au făcut așa cum le‑a poruncit Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, așa cum i‑a spus DOMNUL lui Iosua, potrivit numărului semințiilor lui Israel, le‑au dus în locul în care urmau să înnopteze și le‑au așezat acolo.9Iosua a ridicat și el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, pe locul unde au stat picioarele preoților care au dus Chivotul Legământului. Ele au rămas acolo până în ziua aceasta.10Preoții care duceau Chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la împlinirea celor poruncite lui Iosua de către DOMNUL, cu privire la popor, potrivit cu tot ceea ce i‑a poruncit Moise lui Iosua. Și poporul s‑a grăbit să traverseze.11După ce tot poporul a traversat Iordanul, Chivotul DOMNULUI și preoții au trecut înaintea poporului.12Urmașii lui Ruben, ai lui Gad și ai jumătății seminției lui Manase au traversat și ei, pregătiți pentru luptă, în fruntea fiilor lui Israel, așa cum le spusese Moise.13Aproape patruzeci de mii de bărbați înarmați au trecut, gata de luptă, înaintea DOMNULUI în câmpiile Ierihonului.14În ziua aceea, DOMNUL l‑a înălțat pe Iosua în ochii întregului Israel, și ei s‑au temut de el în toate zilele vieții lui, tot așa cum se temuseră și de Moise.15Atunci DOMNUL i‑a zis lui Iosua:16„Poruncește‑le preoților care duc Chivotul Mărturiei să iasă din Iordan.“17Iosua le‑a poruncit preoților, zicând: „Ieșiți din Iordan!“18Și preoții care duceau Chivotul Legământului DOMNULUI au ieșit din mijlocul Iordanului. Când picioarele preoților au atins uscatul, apele Iordanului s‑au întors la locul lor și s‑au revărsat pe ambele lui maluri, așa cum erau mai înainte.19Poporul a ieșit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și apoi și‑a așezat tabăra la Ghilgal, în partea de răsărit a Ierihonului.20Cele douăsprezece pietre luate din Iordan au fost așezate de către Iosua la Ghilgal.21El le‑a zis fiilor lui Israel: „Când urmașii voștri își vor întreba părinții într‑o zi, zicând: «Ce semnificație au pietrele acestea?»,22voi să‑i învățați și să le spuneți: «Israel a traversat Iordanul acesta ca pe pământ uscat.»23Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, a secat apele Iordanului înaintea voastră ca să‑l puteți traversa, la fel cum DOMNUL, Dumnezeul vostru, făcuse la Marea Roșie*, când a secat‑o înaintea noastră până am traversat‑o.24Astfel toate popoarele pământului vor cunoaște că mâna DOMNULUI este puternică, iar voi vă veți teme de DOMNUL, Dumnezeul vostru, în toate zilele.“
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.