1Întreaga comunitate a fiilor lui Israel s‑a strâns la Șilo și au așezat acolo Cortul Întâlnirii, țara fiind sub stăpânirea lor.2Mai rămăseseră însă șapte seminții ale fiilor lui Israel cărora nu li se dăduse partea de moștenire.3Atunci Iosua le‑a zis fiilor lui Israel: „Până când mai amânați să luați în stăpânire teritoriul pe care vi l‑a dat DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri?4Alegeți câte trei bărbați din fiecare seminție, iar eu îi voi trimite să străbată țara și să facă* o descriere a ei în vederea împărțirii moștenirii, după care se vor întoarce la mine.5Veți împărți teritoriul în șapte, dar Iuda va rămâne în teritoriul lui din sud, iar cei din Casa lui Iosif vor rămâne în teritoriul lor din nord.6Faceți o descriere a țării împărțite în șapte părți și aduceți‑mi‑o, iar eu voi arunca sorțul pentru voi aici, înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru.7Leviții nu vor avea o parte la fel ca voi, fiindcă moștenirea lor este preoția DOMNULUI, iar Gad, Ruben și jumătate din Manase și‑au primit moștenirea dincolo de Iordan, teritoriu care le‑a fost dat de către Moise, robul DOMNULUI.“8Bărbații s‑a ridicat și au plecat. Iosua le‑a poruncit celor ce s‑au dus să descrie țara, zicând: „Duceți‑vă, străbateți țara și faceți o descriere a ei. Apoi întoarceți‑vă la mine, iar eu voi arunca sorțul pentru voi înaintea DOMNULUI, aici, la Șilo.“9Bărbații aceia au plecat și au străbătut țara, împărțind‑o în șapte părți și scriind pe un sul o descriere a acesteia, potrivit cetăților ei, după care s‑au întors la Iosua, în tabăra de la Șilo.10Iosua a aruncat sorțul pentru ei înaintea DOMNULUI, la Șilo, și Iosua a împărțit țara acolo între fiii lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia.
Teritoriul moștenit de Beniamin
11O parte a revenit seminției fiilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor își avea hotarele între teritoriul fiilor lui Iuda și cel al fiilor lui Iosif.12Hotarul lor din nord începea de la Iordan, urca pe la capătul de nord al Ierihonului, continua spre apus prin munți și ajungea în pustia Bet‑Aven.13De aici traversa marginea de sud a cetății Luz sau Betel și cobora la Atarot-Adar, dincolo de munte, în partea de sud a Bet‑Horonului de Jos.14Hotarul de apus începea de la muntele din partea de sud a Bet‑Horonului și se întorcea către sud înspre Chiriat-Baal (adică Chiriat-Iearim), una din cetățile fiilor lui Iuda. Acesta era hotarul de apus.15Hotarul de sud începea de la marginea Chiriat-Iearimului, în apus*, continua până la izvorul de apă de la Neftoah,16cobora către marginea muntelui care se află în fața văii Ben‑Hinom, în nordul văii Refaim, și cobora apoi prin valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En‑Roghel.17Se întorcea înspre nord, atingând En‑Șemeș, apoi Ghelilot, care se află în fața Înălțimii Adumim, cobora la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben,18trecea până în partea de nord a Bet‑Arabei și cobora spre Araba*,19Hotarul trecea prin partea de nord a cetății Bet‑Hogla și atingea golful din partea de nord a Mării Sărate*, în dreptul gurii de vărsare a Iordanului. Acesta era hotarul de sud.20Iordanul era hotarul din partea de răsărit. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, cu hotarele ei de jur împrejur.
Cetățile descendenților lui Beniamin
21Cetățile seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau următoarele: Ierihon, Bet‑Hogla, Emek-Kețiț,22Bet‑Araba, Țemarayim, Betel,23Avim, Para, Ofra,24Chefar-Amoni, Ofni și Gheva – douăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor.25Ghivon, Rama, Beerot,26Mițpa, Chefira, Moța,27Rechem, Irpeel, Tarala,28Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor. Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor.
Diese Website verwendet Cookies, um Ihnen die bestmögliche Nutzererfahrung bieten zu können.