Johannes 4 | Noua Traducere Românească

Isus și femeia samariteancă

1 Când a aflat Isus* că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu Isus Însuși boteza, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea și S‑a întors iarăși în Galileea. 4 Însă trebuia să treacă prin Samaria. 5 Prin urmare, a ajuns într‑o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov i‑l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S‑a așezat la fântână*. Era cam pe la ceasul al șaselea*. 7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i‑a zis: – Dă‑Mi să beau! 8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare. 9 Femeia samariteancă I‑a zis: – Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?! (Căci iudeii n‑au legături cu samaritenii.)* 10 Isus a răspuns și i‑a zis: – Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce‑ți zice: „Dă‑Mi să beau!“, tu însăți I‑ai fi cerut, și El ți‑ar fi dat apă vie*! 11 Femeia I‑a zis: – Domnule, n‑ai găleată, iar puțul este adânc. De unde ai deci această apă vie?! 12 Ești Tu mai mare decât strămoșul* nostru Iacov, care ne‑a dat puțul acesta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui? 13 Isus a răspuns și i‑a zis: – Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i‑o voi da Eu, în veci nu‑i va mai fi sete, ci apa pe care i‑o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, țâșnind spre viața veșnică. 15 Femeia I‑a zis: – Domnule, dă‑mi și mie această apă, ca să nu‑mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot! 16 El i‑a zis: – Du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici! 17 Femeia a răspuns și I‑a zis: – N‑am bărbat! Isus i‑a zis: – Ai spus bine: „N‑am bărbat!“, 18 pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus. 19 Femeia I‑a zis: – Domnule, văd că Tu ești profet! 20 Strămoșii noștri s‑au închinat pe muntele acesta*, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii. 21 Isus i‑a răspuns: – Crede‑Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. 23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. 24 Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh* și în adevăr. 25 Femeia I‑a zis: – Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile. 26 Isus i‑a zis: – Eu, Cel Care‑ți vorbește, sunt Acela. 27 Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n‑a întrebat: „Ce cauți*?“ sau „De ce vorbești cu ea?“ 28 Femeia a lăsat urciorul, a plecat în cetate și le‑a zis oamenilor: 29 „Veniți să vedeți un Om Care mi‑a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“ 30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. 31 Între timp, ucenicii Îl rugau: – Rabbi*, mănâncă! 32 Dar El le‑a zis: – Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți. 33 Drept urmare, ucenicii și‑au zis unii altora: „Nu cumva I‑a adus cineva de mâncare?“ 34 Isus le‑a zis: – Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M‑a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35 Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați‑vă ochii și priviți ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, 36 cel* ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. 37 Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“ 38 Eu v‑am trimis să secerați acolo unde nu voi v‑ați ostenit; alții s‑au ostenit, iar voi ați intrat în osteneala lor. 39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi‑a spus tot ce‑am făcut!“ 40 Așadar, când samaritenii au venit la El, L‑au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui 42 și‑i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“

Vindecarea fiului unui slujbaș al regelui

43 După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44 Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de cinste în patria lui. 45 Când a ajuns în Galileea, galileenii L‑au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare. 46 Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin.* Era acolo un slujbaș al regelui*, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s‑a dus la El și L‑a rugat să vină și să‑i vindece fiul, căci era pe moarte. 48 Isus i‑a zis: – Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți! 49 Slujbașul regelui I‑a zis: – Doamne, coboară‑Te acasă la mine până nu moare copilașul meu! 50 Isus i‑a răspuns: – Du‑te; fiul tău trăiește. Omul a crezut cuvintele pe care i le‑a spus Isus și a plecat. 51 În timp ce se cobora el spre casă, sclavii lui l‑au întâmpinat și i‑au zis că fiul lui trăiește! 52 Atunci el i‑a întrebat de ceasul în care începuse să‑i fie mai bine. Ei i‑au răspuns: „Ieri la ceasul al șaptelea* l‑a lăsat febra.“ 53 Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește.“ Și a crezut el și toată casa lui. 54 Acesta a fost al doilea semn pe care l‑a făcut Isus după ce a venit din Iudeea în Galileea.